Shy, but BRAVE {with Harry Styles}

Capitolul 8. Trebuie sa am incredere

            Elle pov.

    Cateva ore m-am retras in camera mea , dupa ce am mai vorbit putin, ca si cum nu as fi observat acel mic detaliu ce imi schimbase gandurile pana acum. Cum putea Harry sa aibe, dupa calculele mele, 100 de ani? Ori nu facuse el pozele alea? Dar era aproape imposibil. Caci mi-a aratat aparatul foto cu care facuse pozele, pe marginea sa fiind scrijelite initialele H.S. Ceva era putred la mijloc, iar eu nu puteam sa imi iau gandul de la cartea aceea. Cartea pe care apucasem sa o citesc, cartea din care am retinut o vraja si pe care am recitat-o in fata solului, asteptand ceva mirific, cartea care l-a facut pe Harry sa se panicheze in asa fel incat sa mi-o ia din mana. Panica din ochii lui ma impingea spre mai mult. Daca acea carte nu este inventata, iar acele fiinte si vraji sunt reale, voi stii ca mi s-a dat un semn. Singurul semn pe care il astept este trandafirul. Speranta care ma conduce pe mine spre nestiinta mea. Care totodata ar putea reprezenta un pericol mare pentru Harry. Caci el nu vrea ca eu sa stiu unele lucruri. El nu stie ce am facut. Si nu o sa vreau sa ii spun pana nu sunt sigura, de ce scrie in carte. Trebuia sa o recuperez. Imi acopar fata cu mainile si incerc sa ma odihnesc cateva ore pana la cina. Dupa ceva timp ochii mi se inchid si  gandurile ma poarta undeva departe. Dupa cateva ore, ma aud strigata de dupa usa camerei mele. Era Harry care probabil ma invita la cina. Trebuie sa ma comport normal. O sa ma intorc dupa in biblioteca. Sa caut. Deschid usa dupa ce imi aranjez parul si hainele de pe mine. Ii deschid si il urmez pana jos in sala de mese. Mancarea era deja pe masa. Ne asezam, fiind doar noi doi singuri. Harry parea agitat. Mai agitat decat il vazusem eu vreodata. Si imi inspira neliniste in momentul asta. Imi inghit nodul din gat si intreb incet atingandu-i mana tremuranda de pe masa.

           -S-a intamplat ceva Harry? Il intreb eu facand contact vizual.

           Acesta tuseste scurt si imi zice agitat neprivindu-ma in ochi.

            -Va trebui sa plec maine dimineata undeva. Spune scurt.

             -Cat vei sta?
 
             -Nu stiu, cat timp va fi nevoie de mine.

             -Unde mai exact te duci? Si cine te cauta?

              -Nu conteaza.

              -Pot veni cu tine?

              -Nu! Nu poti veni cu mine! E periculos!

             -Ce faci mai exact?

             -NU E TREABA TA!TACI DRACU' SI VEZI-TI DE TREABA TA! Tipa el la mine, ridicandu-se.

              Rastoarna scaunul pe care era cu cateva minute in urma asezat, intorcandu-mi spatele nervos, vrand sa plece.

               -Normal! E mai simplu sa te cari decat sa imi oferi explicatiile de care am nevoie! Ce credeai? Ca aveam de gand sa plang ca din nou tipi la mine?! Ei bine, poate acum tu intelegi cum este sa se tipe la tine! Ma rastesc eu inapoi.

                El se intoarce nervos cu mana ridicata in directia mea. Imi inchid ochii stransi, dar aud un sunet de vase sparte. Cand imi deschid ochii , farfuriile erau sparte, facute cioburi pe jos. Pentru o secunda am crezut ca ma va lovi. M-a speriat. Eram asa nervoasa! Pentru un minut am simtit o ura nestapanita in dreptul inimii mele. Intr-o fractiune de secunda, o alta farfurie este trantita pe jos de catre mine. Tip scurt, astupandu-mi gura cu mana. Imi sterg urmele de sudoare  pe fruntea , strangandu-mi buzele pentru a nu lasa rabufnitul de plans sa se auda. Plangeam in hohote in interiorul meu. Si nimeni nu stia decat eu si constiinta mea. De ce voia sa ma raneasca asa? Mereu ajungem sa ne certam. In final, iau o matura si un faras, Olga privindu-mi expresia fetei ,speriata. Imi iau lucrurile trebuincioase fara a scoate un sunet si ma indrept spre sala de mese. Ma indrept cu pasi mici spre cioburi si ma pun in genunchi, cu matura si farasul intr-o mana, si cu sacul de gunoi in alta. Incep sa adun cioburile, introducandu-le in sac. Un hohot mai puternic de plans imi scapa la un moment dat printre buze. Lacrimile imi parasesc ochii. Un alt rabufnit de lacrimi se facu auzit in sala. La fel de puternic. Ma durea faptul ca imi ascundea lucruri. Ma durea faptul ca ajungeam sa ne certam mereu. Ma durea ca ma ranea atat in timp ce eu ajunsesem sa il plac. Sa plac acel baiat de treaba, frumos, amuzant si dragut. Acum daca ma gandesc, doar pe ei trei ii mai cunosteam pe acest pamant. Si era greu pentru mine sa vad cum baiatul pentru care incep sa simt ceva, tipa la mine. E dureros pentru mine. Imi sterg lacrimile si leg sacul la capat. Inchid luminile in sala si sti ce? Maine dimineata cand pleaca, nu o sa fiu acolo sa imi iau ramas bun. O sa isi dea seama de ce a provocat. Nu merita. Deschid usa din fata si il arunc la gunoiul de afara. Pe la jumatatea aleei statea Harry. Cu spatele la mine. Atunci cand arunc gunoiul, il vad cu coada ochiului cum isi intoarce capul spre mine si se intoarce cu tot corpul in directia mea. Il privesc cu ochii inlacrimati, si cu dezgust in privire si ma grabesc in casa. Aud pasii grabiti ai lui Harry din spatele meu.