Scriitorii Nu Știu Totul

Capitolul patru - Încă o dată!

   Merg repede pe coridorul acum liber, uitându-mă din secundă în secundă la ceasul de pe mâna mea. Evan a uitat să mă trezească de dimineață, asta făcându-mă să întârzi la cursurile de actorie. Domnul Grey cu siguranță este supărat pe mine. Urăsc lucrul ăsta. De fel, când îl enervez, trage mult de mine... Nici nu știu cum să explic... Mă ține peste program și mă pune să-i spun rolul imens pe care trebuie să-l știu la perfecție. Dacă greșesc un cuvânt, mă ia de la început sau începe să țipe. 

   Când bag capul pe ușă, îl văd pe domnul Grey vorbind cu Derek, iar inima începe să-mi bată mai puternic. Ce caută aici? Știu din puținele dăți în care am reușit să vorbesc cu el că urăște actoria... Poate te-a mințit, Anna, vocea mea din cap, spune. Conștiință, nu-ți voi da dreptate. Știi că mereu te înșeli. 

   Intru în sală, pășind încet. Îmi las geanta pe unul dintre scaunele din sală și mă îndrept spre scenă. Evident, domnul Grey mă vede și se uită urât, dar continuă să vorbească cu Derek, nebăgându-mă ― deocamdată ― în seamă. Privirea mea cade pe Jess, care, concentrată, citește scenariul. Tiptil, mă strecor în spatele ei și o sperii:

   ― 'Ai la naiba, Anna! tresare, iar eu nu-mi pot stăpâni râsul. 

   ― La ce scenă ați rămas? o întreb, verificând scenariul din mâinile ei.

   ― Scena unu, actul trei, răspunde, apropiindu-se de mine. Derek vrea să intre în clubul de actorie, aici, la noi, dă din sprâncene, iar eu nu-mi pot abține un zâmbet. 

   Probabil că acum sunt roșie în obraji. Îmi place mult de el, cam din clasa a zecea, sau ceva asemănător. Niciodată nu vorbesc cu el decât lucruri simple gen: „Bună.”; „Dă-mi și mie tema, te rog.”; „Azi cred că ne dă test, ei bine, rahat.”, iar lista poate continua cu câteva exemple simple. Oricum, pot spune sinceră că Derek e chiar un nesimțit, dar unul extrem de frumos. 

   Simt cum sunt împunsă în coaste și mă întorc spre Jess. Ochii ei sunt bulbucați, dar nu înspre mine, iar eu îmi întorc capul pentru a vedea la ce se uită. Evident, domnul Grey a terminat de vorbit cu Derek, iar acum așteaptă să fiu atentă pentru a mă cicăli. Nimic nou, deja sunt obișnuită cu el și știu ce va spune. 

   ― Copii, v-am spus de nenumărate ori: VENIȚI NAIBII LA TIMP! E așa de greu? se uită la mine, iar privirea lui nenorocită aproape că mă străpunge. Îmi las capul în jos, iar ceilalți colegi mă privesc și ei. 

   ― Cred că ar trebui să fiți un pic mai blând, murmură Derek, și pot jura că inima a încetat să-mi bată. Îmi ia apărarea? Da, idioato, tocmai îl înfruntă pe domnul Grey. 

    ― Liniște, burtosul mormăie, scărpinându-și bărbia nerasă. Domnișoară Anna, dacă mai întârzi o singură dată, nu vei mai avea acces în sala de repetiții și vei fi suspendată de la cursuri, clar? 

    Nu are voie să facă asta. Nu poate să mă dea afară doar pentru că nu ajung înaintea programului sau pentru că nu știu o replică. Este absolut nedrept. De ce atunci când Elijah întârzie nu-i spune nimic și îl lasă să-și facă de cap? A da, pentru că e preferatul lui. 

   ― O luăm de la capăt! urlă, iar ceilalți oftează. 

*

   Repetiția asta este una dintre cele mai nenorocite. Cât timp îmi spuneam replica de sfârșit, mă dădusem câțiva pași în spate. Totul bine, până când mă împiedic de nișe saci puși acolo. Toți râd, iar Jess vine și mă ajută să mă ridic. Slavă Domnului că o am pe ea mai normală...