Scriitorii Nu Știu Totul

Capitolul paisprezece - Din cauza lui

ATENȚIE. ÎN ACEST CAPITOL VEȚI GĂSI UN PASAJ DINTR-O CARTE NUMITĂ „JURNALUL UNUI ADOLESCENT TIMID”. ACEL FRAGMENT ÎN NICIUN CAZ NU ESTE SCRIS DE MINE. TOATE DREPTURILE SE DUC CĂTRE AUTORUL DE DREPT. 

Să scrii o carte cu Zayn Malik este mai greu decât mă așteptam. Este super-exigent și nu acceptă orice rahaturi care nu se potrivesc cu gândurile lui. Ce să mă fac... Dimineața, oricum, începuse foarte frumos ― pentru mine, una ―: Când mă trezisem, observasem că Zayn nu este în pat, așa că începusem să-l caut. (Între timp mă și îmbrăcasem ― zic asta doar ca să nu se creadă că umblasem goală în casa lui.) Stătea pe canapea, cu laptopul deschis și scria, în timp ce asculta muzică. 

― Bună, șoptisem, așezându-mă lângă el. Îi plasasem un sărut scurt pe obraz, iar el zâmbise. 

― Te-ai trezit de mult timp? mă întrebase. Își dăduse jos ochelarii de pe nas ― cine ar fi știut că poartă ochelari? ― și mă privi curios. Clătinasem din cap, aplecându-mă pentru a-l săruta. Ă, dacă-ți este foame, te poți auto-servi. Apropo, începuse el, îmi place să te văd gâfâind sub mine. Simțeam cum obrajii îmi iau foc, iar Zayn îmi făcuse din ochi. E un nenorocit, vă zic eu. 

Observase roșeața care-mi pusese stăpânire pe față și mă luase în brațe. 

Acum, în schimb, stăm unul lângă altul, pe canapea, în fața unui document de Word. Amândoi am decis că ceea ce el scrisese nu era ceva care să ne convină, așa că decisem să ne spunem ideile unul în fața celuilalt, iar ideea cea mai bună, câștiga. Deocamdată, încă ne hotărâm. El are în cap imaginea unei fetițe care fura cărți în vremea nazistă, în timp ce eu mă gândesc la viața unor adolescenți de pe vremea noastră. Nu zic că ideea lui nu este bună, în niciun caz, dar romanele care au succes acum, sunt cele a căror acțiune este cât de recentă posibil. De exemplu, dacă stăm să vorbim despre Sub Aceeași Stea, acțiunea se întâmplă în anii noștri, iar povestea este una care te lasă cu gura căscată ― la propriu, pentru că nu ți-o vei mai putea închide din cauza plânsului. Totuși, când îi spusesem lui Zayn la ceea ce mă gândisem, în legătură cu ideea cărții, a zis că i se pare prea clișeic, așa că am lăsat-o baltă.

Știți ceea ce nu înțeleg eu? De ce mama naibii a vrut ca eu să scriu cartea alături de el? Înțeleg, suntem împreună, iar asta ne-ar face să petrecem mai mult timp împreună, dar serios acum, știe el cumva că sunt bună la scris, sau ceva asemănător? Nu, nu știe. Nu sunt bună la așa ceva. Într-adevăr, iubesc să citesc, dar nu știu cum să mă exprim prin cuvinte așa ca el. Pur și simplu nu e punctul meu forte. 

― Ce zici să facem o poveste despre un copilaș de pe altă planetă, care se plimbă pe altele din galaxia lui?

Nu. În niciun caz. Este om în toată firea, chiar despre asta va scrie? Este într-adevăr sigur? Eu nu aș fi. De ce mama dracului să scrii despre așa ceva? Bine, sună a idee bună, într-un fel, dar prea copilărească, iar el câți ani are? Ă, parcă douăzeci și unu, sau douăzeci și doi, dacă nu mă înșel. 

― Ce naiba, Zayn? Nu vei scrie despre asta. 

El ridică sprâncenele, uimit de răspunsul meu. 

― În primul rând, de ce? Și-n al doilea, vom scrie. 

Îmi dau ochii peste cap și îi aduc argumente împotriva acestei idei. După ce stă câteva secunde pentru a realiza că am dreptate, își așază degetele pe bărbie și iarăși stă să se gândească la ceva. 

Apoi, inspirația mă lovește ca o palmă primită pe neașteptate:

― Cum ar fi să scriem o carte plină de scrisori? Toate să fie către un anonim, iar tipul care-i scrie să-l cunoască, de fapt, dar să-și pună un alt nume, pentru ca respectivului care-i scrie să nu-și dea seama. Mă rog, să-i dăm adolescentului numele de Charlie, na, e primul care mi-a venit în cap. Nu te mai uita așa la mine, lasă-mă să termin! Continuând. Tocmai a intrat la liceu și e destul de timid. Singurii săi prieteni sunt niște frați vitregi ― băiat și fată. El să se numească... Ă... Patrick, iar tipa Samantha. Lui Charlie să-i placă mult de ea și toate cele. Inițial, își va povesti viața prin aceste scrisori. Nu trebuie să fie chiar lungi. Nu știu de tine, dar eu asta-mi imaginez.