Save me from falling( Peter Pan, depression)

Capitolul 6

M-am trezit. Era ora 10. Ranile Freyei se mai estompasera. M-am decis. O voi duce in Neverland. Si asa trebuie sa vad cum se descurca Felix. L-am lasat pe el l-a conducerea insulii. Am incredere in el.
- Freya, trezeste-te!!
- Ce s-a intamplat??
- Am o surpriza pentru tine. Inchide ochii!

- Freya pov-

Am inchis ochii. Apoi am simtit cum ma ridic. Zburam. STAI, CE?
Zburam?
-Pan, ce mi-ai facut??!!!
- Praf de zane..Acum mergem in Neverland.
- Ce gluma buna!! Neverland nu exista. Nici tu nu existai pana acum 1 saptamana. Pe unde o luam?
- Mai intai iesi din casa.
- Pan, daca cad?
- Draga, daca zbori? Uite, te iau de mana.
Ma simteam protejata langa el. Prima data in viata cand ma simteam protejata de o persoana.
- Multumesc, Peter.
- E prima data cand mi-ai spus Peter. Yeeeeee!! tipa acesta si se ridica sus sus.
- Pan, treci inapoi acum!!
S-a intors si m-a luat de mana.
- A doua stea la dreapta.
Exact ca in carte. Ma simteam asa de bine zburand chiar daca ma mai dureau incheieturule. Eu ma holbam la luna dar nam observat ca Pan se holba la mine.
Cand am ajuns in Neverland era zi. Era atat de frumos. Marea, padurea tot.
- Bine ati venit pe insula mea printesa Freya.
M-am inrosit ala apelativul lui iar el a zambit stangaci. Jos pe plaja erau niste persoane cred ca baietii pierduti.Am aterizat pe nisipul cald langa ei.
- Peter, Peter tipa un baietel mic si sare in bratele lui Pan. Ea cine e?
- Ea e Freya!
- O alta Wendy. spune un baiat.
- Felix, ai grija.
Eu ma simteam incomod. Nu prea eram vruta pe aici. Baietelul acela vine si la mine in brate.
- Eu sunt Jamie. Imi pare bine.
- Eu Freya. spun razand.
- Freya hai sa iti arat casa noastra. spune Peter iar eu il urmez.
Era atat de frumos aici. Nu as mai pleca. Ne am oprit in fata unui copac mare.
- Bine ai venit acasa.
- Wow ce frumos este.
- Hai inauntru.
Am intrat in copac. M-am asezat pe un pat langa Jamie in timp ce Peter vorbea cu Felix.
- Esti un inger? imi spune Jamie.
- Ce?
- Peter mi-a spus ca cei care au taieturi pe incheieturi sunt ingeri.
- Nu sunt un inger.
- Ba esti. Peter mi-a spus ca doar ingerii se ranesc singuri deoarece
nu le place viata pe pamant. Aceasta lume ii distruge asa ca incearca sa se intoarca in rai din nou. Ei sunt sensibili la durerea provocata de ceilalti si la durerea provocata de ei.
- Stii, Pan e foarte intelept.
- Multumesc. Si el a fost un inger dar s-a intors acasa.
Pan nu mi-a spus despre asta. Despre faptul ca intelege cum ma simt. Am decis ca nu vreau sa stie ce tocmai am aflat.
- Vrei sa te joci? il inreb pe Jamie.
- Daaa! spune si il iau in brate si il ridic.
Toti ceilalti se uitau la noi si radeau. Pana si Pan.
- Freya eu am niste lucruri de rezolvat dar daca vrei Felix iti poate prezenta insula.
- Sigur. Multumesc, Pan.
- Pentru ce?
- Pentru ca mai adus aici unde pot sa uit de viata mea.
- Pentru nimic. Sper ca esti mai bine. Cand ma intorc am o surpriza.
- De abia astept. spun in timp ce Pan se indeparteaza.
- Freya, mergem? ma intreba Felix.
- Da. spun eu nelinistita.
Nu prea imi placea ideea de a merge cu Felix care nu ma prea agreea.
- Ce a facut Wendy? il intreb eu.
- Ce??
- Wendy. Nu prea erai fericit sa ma vezi.
- Peter s-a indragostit de ea...rau mai bine spus iremediabil.
- Pe bune? Pan?
- Da. Dar Wendy nu cred ca il iubea atat de mult. A decis ca vrea sa plece. A plecat si a crescut. Peter era distrus. Credea ca a facut ceva gresit. Se invinuia. Asa ca facea ce faci si tu.
- Cum adica?
- Incheietura ta. locul unde am taieturile. Era singur. Se simtea oribil. Nu manca, nu radea, nu vorbea. Statea inchis in el. De abia mai avea grija de insula. Noi l-am ajutat. Si si-a revenit, dar nu era la fel ca inainte. Radea, se juca, canta, dar nu mai era la fel.
Apoi a decis ca are nevoie de o pauza. Asa ca a plecat. Mi-a povestit ca a gasit-o pe Wendy care avea 3 copii. Asa ca a plecat de acolo. Apoi te-a gasit pe tine. Te intelege. Si el a trecut prin ce treci si tu. Si stiu ca uneori zambetele voastre sunt false. Zambiti ca sa nu raniti oamenii de langa voi. Dar de ce iti faci asta?
- Viata mea nu e cea mai buna sau macar sa fie normala. Pur si simplu ma face sa ma simt mai bine. Asta. Taiatul. Imi urasc viata iar toata lumea crede ca sunt fericita.
- Dar ce simti?
- Mie greu sa explic unei persoane care nu a trecut prin ea deoarece depresia nu e doar tristete. Gandestete. Eu urasc sentimentul acela: nu ai nicio emotie te simti gol inauntru, nu esti fericit, nu esti trist, esti nimic, mintea ta se invarte dar nu poti sa simti nimic. Cam asta este si multe altele.
- Dar nu ai obosit de acest sentiment?
- Sunt satula sa fac lucrurile si mai rele. Satula sa fiu ranita. Satual sa plang pana adorm. Satula de a ura totul. Satula sa zambesc fals. Satula sa simt asta.
Satula sa dezamagesc oamenii. Satula sa fiu eu.
Nu cred ca amandoi mai aveam chef sa ne plimbam. Asa ca ne-am indreptat spre copac. Inainte sa intram i-am spus.
- Nu se intampla doar o data stii? Chestia asta cu sentimentele.
Pierzi o bucata aici. Cazi, te rostogolesti, te ridici, te repari. Cad alte cateva bucati. Se intampla atat de incet nici nu realizezi ca esti rupt ca nu mai esti nimic...pana cand chiar esti.
Am intrat si am tacut. M-am asezat pe un pat el pe altul. L-am luat pe Jamie si am adormit cu el in brate. El cu un zambet pe fata.
Eu cu lacrimi pe obraji. Un fel de a adormi obisnuit.

A fost un capitol profund. Sper ca v-a placut.