"Poate ca orasul nu este niciodata cel blestemat, ci oamenii care salasuiesc in el."
Genevieve nu s-a gândit niciodată ca parintii ei vor dispărea din viata ei atât de repede si ca toate sentimentele vor exploda in interiorul sufletului ei ca un vul...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Luna începuse să se ascundã după niște nori cu margini argintii când am ajuns acasã. În cameră era întuneric, iar unchiul meu se culcase dupã ce s-a asigurat că ajunsesem în siguranță acasă și că mă voi culca, cãci pleoapele îmi erau greoaie. Mi-am schimbat hainele murdare de praful colorat, punându-le în baie, apoi m-am schimbat în pijamalele mele gri scurte.Ceasul arata ora 01:45, eram pregãtitã de somn, dar încă mă mãcinau multe. Hayley îmi spusese să stau departe de Jayce și Stella. Jayce era rece și țâfnos mai tot timpul, avea un comportament aproape bipolar și acționa invers fațã de cum te-ai fi așteptat. Stella era pur și simplu veselă și drăguță. Era un model pentru scoala și era întruchiparea perfecțiunii, din punct de vedere moral, dar și fizic, cu părul blond ca razele soarelui și pielea albă ca laptele. Iar Hayley pãrea cea în care nu ar trebui să am încredere, cu acea atitudine atotștiutoare și misterioasã. De ce ar trebui să stau departe? Ce aveau ei atât de înfricoșãtor sau ce ascundeau? Sunt doar niște adolescenți normali, la fel ca și tine, îmi spune vocea din capul meu.
M-am pus în pat, cu pătura acoperindu-mi întreg corpul și am adormit îngânduratã, cu lumina difuzã a lunii ieșind de după perdeaua închisă la culoare.
***
Sâmbătă dimineața mă gãsise cu ochii larg deschiși și obosiți, holbându-mã la tavanul alb, fără vreun semn cã aș mai putea să adorm. Decid să mă ridic din pat, aranjându-l și deschizând geamul pentru a aerisii începerea ce avea un aer închis, aproape irespirabil. Spatele îmi era transpirat din nou, iar materialul subtire al tricoului continua sa se lipeascã de pielea ce radia cãldurã. Avusesem iar acel coșmar, din nou și din nou, dar de data asta nu se termina brusc, când mașina lovea copacul, iar eu nu mã mai aflam in ea. Eu urmãream totul, iar pe deasupra mea, zburau mii de corbi ce croncaneau, atintindu-mã cu ochii lor mici si negrii, sãgetându-mã cu privirea aceea rece.
Mi-am luat o noua carte din biblioteca de langa perete, una pe care nu o mai citisem înainte, apoi am pornit in liniste pe hol, închizând ușa în urma mea. Podeaua nu scârțãia foarte tare, cãci calcam pe langa pereții tapițați si decolorați de vreme, dar tot nu voiam sa fac mai mult zgomot decât se auzea deja, temandu-mã ca imi voi trezii unchiul.
Am pasit in camera ce gazduia biblioteca familiei Argent poate de câțiva zeci de ani, lasansu-mã dusa către primul fotoliu si adancindu-mã in el, cu cartea in mâna. M-am foit câteva secunde, până să îmi găsesc o pozitie confortabila, apoi am deschis cartea, atentia mea intreaga fiind captata de actiunea ce impanzea filele romanului.
Nu a trecut multã vreme, cãci de la parter se auzi un zgomot înfundat care ma fãcu sã tresar. Am mai stat câteva secunde pe gânduri, dând vina pe vânt, dar zgomotele continuarã, de data aceasta cu o intensitate mai mare. Fãrã sã mã gândesc de douã ori, am pus cartea pe fotoliul unde stãtusem și am coborât în grabã la parter, unde am cãutat sursa deranjului meu, dar era de negãsit. Simteam ceva, ca o privire care ma urmarea, auzeam o respiratie regulata, la fel de înceatã ca bãtãile unui fluture. Pasii m-au purtat pana in bucãtãrie, unde geamul cu vedere spre curtea din spate era deschis. Am incremenit pentru câteva secunde, cu respiratia tinuta câteva secunde, atunci cand am vazut o cãprioara stand in cadrul geamului, uitandu-se in casa, uitandu-se la mine. Isi misca narile încet, inspirand mirosul necunoscut din casa, ascultând cu urechile ciulite sunetele pe care parchetul le scotea din cauza greutatii mele pe el, pocnetele lui facandu-mi inima sa tresara. Asteptam momentul in care cãprioara avea sa disparã din cauza zgomotelor, dar aceasta doar stãtea si ma privea aproape fascinata, ca si mine, cu ochii atât de umani si atat de reali. Capruiul lor era atât de cald, aproape ca te fãcea sa uiti de tine. Fãrã sa imi dau seama, am fãcut pasi nesiguri spre geam, cu grija, pentru a nu speria cãprioara ce stãtea calma in continuare, apoi am întins incetisor mana spre ea. I-am putut vedea muschii picioarelor incordandu-se, cu copitele din spate si fata pregatite sa o ia la goana la primul semn de pericol. Pãrea atât de familiara cu prezenta umana! Mana mea era intinsa doar la cativa milimetrii de botul ei, iar degetul arãtãtor ii atinsese nãsucul umed, care se misca rapid, inhaland mirosul pe care il emanam. Imi doream atât de tare sa nu eman frica, dar eram atât de emotionata in vederea întâlnirii acestui animal intr-un loc atât de neobisnuit si atât de departe de casa ei, pãdurea, încât nu l-am auzit pe unchiul meu pasind in bucãtãrie si strigandu-mi numele. Cãprioara care mai unainte stãtea neclintita si aproape ca un animal domestic in fata mea, cu gatul putin lungit peste geam, acum si-l ridicase panicata, iar cand ochii ei au cãzut peste silueta unchiului meu, a facut cale intoarsa, zbughind-o in pãdure.
