"Poate ca orasul nu este niciodata cel blestemat, ci oamenii care salasuiesc in el."
Genevieve nu s-a gândit niciodată ca parintii ei vor dispărea din viata ei atât de repede si ca toate sentimentele vor exploda in interiorul sufletului ei ca un vul...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ceasul arãta cã era trecut de opt seara, iar asta însemna cã am intrat în necazuri, doar prin faptul cã am întârziat. Aveam câteva apeluri nepreluate de la Ian, pe care îl sunasem de pe drum, spunându-i cã picase probabil rețeaua în magazin și stãtusem la o coadã interminabilã pe care am pãrãsit-o fãrã a mai cumpãra nimic. Nu a zis nimic prea important, dar simțeam cã e supãrat. Și eu eram pe mine. Nu îmi plãcea sã îl mint, dar nu puteam sã îi spun unde fusesem. Ar întoarce orașul cu susul în jos, ar distruge totul numai ca eu sa fiu în siguranța, inclusiv pe Dean pe care poate l-ar considera apoi o influențã negativã.
Am încercat, cât timp îmi așezam bicicleta în garaj, sã gãsesc o soluție pentru sângele de pe piciorul meu amorțit, dar nu era nici una atât de plauzibilã, așa cã îmi rãmãsese o singurã soluție și aceea de a-l ascunde. Am intrat în casã cu ghiozdanul pus cu un scop pe piciorul rãnit și când am vãzut spatele unchiului meu in bucãtãrie, probabil gãtind ceva, am strigat un salut și am vrut sã fug pe scãri, sã scap de materialul îmbibat în sânge și de rușinea de minciunã pe care trebuia sã o spun, dar Ian mã opri, apropiindu-se de intrarea în bucãtãrie.
M-am sprijinit de baza scãrilor, sperând ca bucata mare de lemn, o coloanã sculptatã cu mãiestrie ce întruchipa ondulații ale unor crengi golașe cu puține frunze, îmi va ascunde dovada unei minciuni.
—Te rog sã îmi rãspunzi la telefon când te sun. Nu vreau sã pãțești ceva, vreodatã, spune el grav.
Am aprobat din cap, iar el a zâmbit, apoi a dispărut în bucătărie. Am respirat ușuratã, apoi m-am grăbit la baie, unde am fãcut un dus lung, curãțând mica ranã de la gleznă, pe care apoi am bandajat-o cu grijã. Am pus la spălat hainele, sperând ca pata să dispară.
Un clinchet anunțã venirea unui mesaj, iar dupa ce mi-am stres mâinile de apã cu detergent, am deschis laptopul de pe birou. Arden îmi dãduse un mesaj sã vadã dacã ajunsesem acasã și aparent, aveam apeluri pierdute și de la ea, dar si alte SMS-uri unde mã ruga sã o sun cât mai repede.
—O sã îl strâng de gât, ascultã-mã bine, Genevieve, spuse ea rãspunzând din prima la apel. Nu o sã îți vinã sã crezi ce a fãcut!
—Nu am cea mai vagã idee despre ce vorbești, dar te susțin, zic eu îmbibând blugii în detergent și ținând telefonul cu umãrul la ureche.
—Tocmai am primit un email cum ca tema balului de Halloween nu va mai fi una comunã, ca în ceilalți ani întrucât, citez, "elevii s-au plictisit de haosul de costume care se producea".
—Okay, nu vãd ce e rãu în asta, spun eu încercând sa gãsesc motivul pentru care Arden este asa de furioasa.
—In asta? Nimic. De acum vine rãul! Vor sa transforme balul intr-un nenorocit de bal cu tematica pompoasã de tipul "Anii 80". Asta limiteazã total orice încercare de creativitate.
