Grădinile din Ravenswood: Creaturile Nopții

Capitolul XX: "Sally, ți-am găsit perechea..."

Îmi era imposibil să nu mă gândesc la lucrurile care se întamplaseră cu două zile în urmă, dar faptul că ajutam la organizarea balului de Halloween îmi ținea mintea ocupată. 

Valance Roar nu mai apăruse din ziua în care îl găsisem în pădure și nici nu mă căutase—începeam să am încredere că se ocupa cu dispariția acelui om, pe care nimeni nu îl mai văzuse de la meciul de lacrosse de acum trei zile. Uram să nu știu ce se întâmplă, mă simțeam neputincioasă.

—Vieve, ești bine? mă întreabă Arden.

Realizez că probabil am încetat să mai fiu atentă la ce îmi povestea, în timp ce strângeam cutiile în care mare parte din decorațiunile de Halloween fuseseră ținute.

—Da, spun eu, fără să mă uit la ea, de ce?

—Nu știu, de când ai fost chemată la director...ceva pare schimbat, zice ridicând din umeri.Ce ți-a spus?

—Nimic, ne-a intrebat doar de elevul care lipsește, atât, spun referindu-mă la mine si la cei trei băieți pe care i-am evitat cât de mult am putut în ultima vreme. Poate asta m-a afectat..

Și nu faptul că ai rămas traumatizată din seara aia.

—Ar trebui să îți iei mintea cu ceva, lucrurile au fost agitate in ultima vreme. Ai vreun costum pentru petrecere? zice Arden adunând ultimele lucruri de pe scaune. Sala era gata, iar in seara asta, tot ce voiam era să stau acasă și să dorm, înconjurată de pături moi și călduroase, filme și mâncare.

—Nu  prea vreau să merg astăzi, sunt destul de obosită, încep eu, iar din spatele meu se aud tocuri ce pocneau pe podeaua sălii de sport.

—Oh, ba vii! spune Hayley. Eu nu merg la șarada asta singură, plus că, ai lucrat enorm, la fel ca noi toți. 

Privirea ei aproape că mă înmuia, dar lucrurile fuseseră ciudate în ultima vreme. Aveam nevoie de o pauză de la toate.

—Directoarea putea să anuleze petrecerea, după ce s-a întâmplat miercuri seară..., spune Arden.

—Dar n-a scos o vorbă, îmi face Hayley cu ochiul. Plus că nu am făcut nimic ilegal, nu te-a reclamat nimeni că l-ai pocnit pe...

—Șșș! o reped eu, iar ea râde pe înfundate. 

—Te-au văzut vreo douăzeci de persoane, dar crede-mă, lumea din Ravenswood știe să țină un secret.

Mai spune-mi, Hayls.

—O să vii și nu discutăm.

—Nu o să mă lase unchiul meu, spun eu, luându-mi lucrurile și înaintând spre ieșire împreună cu ele. Am ajuns târziu ultima dată.

Mă simțeam copilăros să zic asta, aproape rușinată, dar era realitatea, cel putin pe jumătate; Ian nu fusese părinte niciodată, dar încerca din răsputeri să fie unul bun pentru mine, mai ales că pierdusem doi înainte.

—Vorbim noi cu el, zice Arden.Ne adoră, îți garantez!

Mă uit strâmb la ea, de parcă aș avea crampe, dar nu neg. Părea că o place pe Arden oarecum, dar puteam să jur că apropierea de baietii liceului Ravenswood îl face fie mai ușurat, fie mai îngrijorat.

Am terminat de pus cutiile într-o debara veche și prăfuită, unde mirosea a transpirație și a cauciuc, apoi ne-am îndreptat spre ieșirea din sala de sport, privind în urmă la sala de sport care în seara aceasta va fi plină de adolescenți petrecăreți costumați în cele mai înfricoșătoare sau penibile costume.