Grădinile din Ravenswood: Creaturile Nopții

Capitolul XVIII: Aiden Nightfall

Aiden

Poate ce uram cel mai mult pe lume era faptul că lumea mă credea capabil de orice din cauză că eram cine eram. Aiden Nightfall, atlet, jucător de lacrosse, artist, prieten loial – și cel mai putin, om.

Era sâmbătă, dar meciul de lacrosse se anulase din cauza ploilor care nu conteneau să se oprească. Pufnesc, jucându-mă cu un creion în mână.Dacă lumea ar știi ce se întâmplă de fapt, de ce plouă în orașul ăsta din senin, de ce animalele sunt așa sălbatice și de ce rămâne cumva ancorat în mistere...

O bătaie în ușă mă face să tresar, iar vocea mamei se aude dincolo de perete.

—Aiden, la masă! spune ea, iar eu arunc din mână creionul undeva pe birou, unde se aflau multe foi mâzgâlite cu tot felul de desene. Negrul cărbunelui înfățișa figuri ale oamenilor, ale unor animale, dar și ale unor ființe ale căror existentă, nu o credeam adevărată.

Îmi fac drum spre baie, ca să scap de petele negre de pe mâini, apoi cobor la parter, acolo unde mama pusese deja farfuriile cu mâncare pe masă.Arden stătea cocoțată pe scaunul ei, cu picioarele atârnându-i și lovind unul dintre picioarele mesei.

Mă uit la cele patru farfurii de pe masă, apoi îmi arunc ochii pe geamul bucătăriei, în curtea din față. Un Volvo negru stătea parcat în față, lângă mașina argintie a mea, lucru care însemna un singur lucru.

—Arden, nu te-am mai văzut de un secol, spune tata, intrând în cameră.

Îmi zâmbește larg, iar Arden sare ca un iepure de pe scaun în brațele lui, cu părul alb acum colorat într-un roz pal zburându-i prin aer. Lucas Nightfall era o personalitate cu totul altfel, cum mulți ar afirma, dar eu vedeam dincolo de toată această mască pe care o afișa, chiar și aici, în căminul său. Sau ce eram noi pentru el. Părul grizonat era tuns scurt, maxilarul era bine definit de barba măruntă abia crescută de un alb murdar, iar statura lui înaltă și voinică îi permitea să o ridice în aer pe Arden doar cu o singură mână, ca pe vremea când eram doar niște copilași neștiutori.

După ce o lasă pe Arden, mama se agață de el și îl îmbățișează strâns, spunându-i ceva ce eu nu pot să aud. După ce mama se îndepărtează, cu părul ei de un galben cenușiu prins într-un coc strâns, râmân doar eu lângă el.

—Aiden, spune el oftând și analizându-mă din cap până în picioare.

Nu semănam deloc cu el, după mine. Dar puteai să regăsești câteva elemente care mă legau de cel pe care îl numeam tată: maxilarul puternic, ușor ascuțit, înălțimea uriașă și poate ochii de un albastru glaciar, dar mai ales părul de un alb inconfundabil sau cum îi plăcea mamei să zică - albul Nightfall, albul lunii.

Eram poate puțin cam deșirat, dar îți trebuia multă putere să mă dobori la pământ în timpul unui joc de lacrosse. Singurele momente de slăbiciune ale puterilor mele erau deja pe final, întrucât învățasem să mă controlez, trup și suflet. Nu aveam probleme de furie ca Jayce, atitudinea lui vulcanică fiind cauzele multor dintre problemele lui, dar aveam și eu momentele mele de groază.

Tata se întinde și dă mâna cu mine, sub privirea atentă a mamei care strânge din buze, uitându-se la mine, apoi la soțul ei, care mă privea cu compasiune. Trec câteva secunde bune, apoi mă trage într-o îmbrățișare scurtă, bătându-mă apoi pe spate.