Indragostiti dintr-o minciuna (SasuSaku story)

Capitolul 5

Am deschis ochii dar apoi i-am inchis la loc. Lumina soarelui care intra pe fereastra era prea  deranjanta. Dupa cateva minute am reusit - cu greu - sa ma obisnuiesc. M-am uitat la ceasul de pe noptiera care indica ora sase dimineata. M-am dat jos din pat si m-am indreptat spre baie. Daca tot ma trezisem asa de devreme,cred ca as putea sa alerg putin. Obisnuiam sa fac asta cand stateam in celalalt bloc.

Mi-am dat cu apa pe fata si mi-am privit reflexia in oglinda. Nu aratam rau,dar nici bine. Mici cearcane incepeau sa isi faca aparitia pe chipul meu. Aveam nevoie de si mai multa odihna. Amintirile de seara trecuta mi-au revenit in minte. Sasuke avea sa mearga la aceasi facultate ca si mine,iar asta insemna ca minciuna noastra va dura mai mult decat am crezut. Desi Sasuke a spus ca vrea doar sa ajunga la facultate si sa scape de gura parintilor lui. Mintea mea era involburata de ganduri care se incalceau unele cu alte,precum o pereche de casti de telefon pe care le ti intr-un buzunar. In momentul acesta,parca niste aer curat nu suna rau.

Fiind aproape ora sapte cand am iesit din bloc nu ma asteptam sa vad atata lume care avea aceleasi obiceiuri ca si mine. ''Pana la urma,cartierul asta nu e foarte diferit de cel in care am locuit inainte.'' Soarele isi facea simtita prezenta din ce in ce mai mult pe bolta cereasca. Am inceput sa alerg indreptandu-ma spre parc. Unde sa alerg daca nu intr-un loc inconjurat de natura?

-Buna dimineata,doamna Dochi!

-Buna dimineata,Sakura! Cu ce ocazie pe aici asa de devreme?

Doamna Dochi a fost prima persoana pe care am intalnit-o de cand m-am mutat aici. De atunci s-a comportat foarte bine cu mine. Are o florarie exact langa parc. Desi nu prea castiga nimic din afacerea asta. Si daca cineva ii zice asta,ea raspunde intotdeauna la fel: nu ii pasa de bani - oricum a iesit la pensie demult - ci doar vrea sa aduca zambetele pe chipurile oamenilor. Din pacate,multi oameni o cred nebuna.

-Eh,putin sport nu strica. In plus,nu aveam ce sa fac.

-Uite,pentru tine. Spune ea intinzandu-mi o garoafa.

-Multumesc,doamna Dochi.

-N-ai pentru ce,draga mea. Ma bucur ca ai trecut pe la mine. Sper sa ne mai vedem!

-Desigur! O zi buna!

-La fel!

Am intrat in pas alergator in parc,unde nu prea era nimeni. Bun. Mi-am reluat fuga cand dintr-o data am vazut ceva miscandu-se in spatele unui copac. ''Super! Acum si halucinez.'' Apoi mi-am dat seama. Nu halucinam. Cineva chiar ma spiona din spatele unui stejar batran. M-am indreptat hotarata spre acea persoana,pregatita sa o iau la rost. Spre surprinderea mea,nici macar nu se clinti. De parca stia ca asta o sa fac si ma astepta.

-Cine esti tu si de ce ma spionezi?

-Nu conteaza cine sunt eu. Eu sunt doar un simplu mesager.

-Mesager al cui?

-Al parintilor tai.

In clipa in care am auzit asta,cerul mi-a cazut in cap. Nici macar nu am bagat de seama cand asa-zisul mesager disparuse de langa mine. ''Al parintilor tai.'' Cuvintele lui imi rasunau in cap din nou si din nou. ''Al parintilor tai.'' Partea cea mai rea era ca nu stiam daca sa cred sau nu. Nu stiam daca vreau sa fie adevarat sau nu. De ce parintii mei m-ar cauta tocmai acum? De ce doar dupa 18 ani in care m-au lasat de izbeliste? Daca inainte gandurile mele erau greu de descalcit,acum era imposibil.

                                              ***

 Pentru un moment,peretii au devenit foarte interesanti. Insa ciocanitul in usa m-a trezit la realitate. Nu vroiam sa raspund. Poate era Naruto. Sau poate Sasuke. Bineinteles,picioarele mele nu au putut sa stea locului si m-au pozitionat fix in fata usii. Am deschis usa cu o miscare brusca.