Clorinth era o micuță prințesă dintr-o regiune însorită așezată de-a lungul unei ape. Nu exista decât o climă foarte caldă acolo iar majoritatea oamenilor regatului erau bruneți cu pielea închisă la culoare și părul încrețit natural.
Părinții săi erau regi în acel regat iar fratele său urma să moștenească tronul după ce tatăl său lua decizia de a se retrage din fruntea regatului.
Acesta din urmă era foarte iubit de cei din regat mergând adesea printre supuși și purtându-se cu ei foarte familiar. Era de asemenea foarte diplomat cu conducătorii țărilor învecinate. Diferența dintre supușii săi și cei din vecini era că vecinii erau mult mai bruneți, părul lor era mult mai creț și de asemenea erau puțin mai înalți decât supușii săi. Însă relațiile dintre regate erau foarte cordiale. O regulă impusă totuși de zeul lor și foarte respectată de toți era ca intre supușii diverselor regate să nu existe relații și legături din care ar putea rezulta copii. Cei care nu respectau această lege erau pasibili de pedeapsa cu moartea. Zeul era neîndurător cu aceștia.
Când viața ta ar putea avea zile multe care numărate în ani pământești pot însuma vârsta de 800 de ani, e păcat să o pierzi în atare condiții.
În vechime exista un astfel de caz pe care acum îl povesteau legendele, despre o legătură între o femeie smeadă cu un bărbat foarte negru. Ambii fuseseră condamnați la moarte de zeu și amândouă regatele fuseseră înștiințate de îndeplinirea pedepsei. Iar cei din palatele regale precum și cei din Consiliul celor 2 țări asistaseră la decapitarea celor 2 iubiți. Toți poporenii din regate fuseseră adânc impresionați de pedeapsă dar și hotărâți să nu cadă niciodată pradă unei astfel de iubiri interzise.
Tuturor le fusese clar de atunci că regii lor nu au nici o putere în fața zeului.
Toți știau că amândoi încercaseră să convingă pe zeu să comute pedeapsa cu moartea în ceva mai blând. Însă nici unul nu avusese sorți de izbândă. Oamenii de rând vorbeau de atunci că zeul lor era nemilos și se temeau să facă ceva care l-ar putea supăra.
Multă vreme a curs de-atunci și mult s-a mai vorbit în cele două regate despre întâmplarea aceea. Au plâns iar cântăreții lor au cantat multe melodii ale căror cuvinte erau inspirate de acea iubire interzisă care a dus la moartea celor doi îndrăgostiți :
Văzut-ai fiule cum cei
Ce s-au iubit necontenit,
Au fost certați și condamnați,
La moartea fără de sfârșit
Căci zeul când a prins de veste,
Că legea nu i-au respectat,
I-a judecat și condamnat
Neîndurător, fără să-i pese.
Ooooooo. Ooooooo îndrăgostiți vă luați adio.
Aaaaaaaa aaaaaa căci viața vi se va curma.
Așa cântau menestrelii lor iar la auzul acestor versuri oamenii plângeau gândindu-se la trista poveste de iubire care sfârșise atât de dramatic. Unii dintre ei îl urau într--ascuns pe zeu dar nu ar fi recunoscut asta în fața altora. Iar respectul față de regele lor se estompase de atunci. Se simțeau slabi și neputincioși în fața unui zeu crud iar cel ce ocârmuia nu-i putea ajuta cu nimic.
Zeul lor comunica cu regii acelor popoare tot printr-o oglindă asemănătoare cu cea a lui Radian.
În vremea în care se întâmplaseră toate acestea încă nu domneau nici Radian în țara sa cea însorită și înverzită numită Engora nici tatăl Clorinthei în țara lor cu numele de Andaria. Aceste două țări erau din lumi diferite însă nici andarienii nici engorienii nu bănuiau cât de diferite erau.
Când Clorinth fusese anunțată că va pleca în alt regat nici nu bănuia că pentru asta va fi nevoită să-și lase lumea, casa, familia și prietenii în urmă.... căci nu-i va mai revedea vreodată. Când a înțeles aceasta, tristețea care a cuprins-o i-a năpădit sufletul însă până să poată plânge și-a dat seama că o cuprind niște stări de nedescris și cu toate acestea nu se putea mișca. Mii de imagini îi treceau prin fața ochilor iar unele dintre ele erau din regatul ei. Le recunoscuse. Erau însă și multe alte vedenii necunoscute din lumi neștiute. Clorinth însă nu știa ce să creadă. Nu auzise niciodată de astfel de lucruri. Singură enigmă din viețile lor simple era moartea. Crezuse că asta va urma. Însă, în doar câteva momente, s-a trezit în regatul lui Radian, nu înainte să audă porunca zeului :
- Ține minte : nimeni nu trebuie să afle cum ai ajuns în regatul viitorului tău soț.
Clorinth oricum nu ar fi știut exact ce să povestească în afara imaginilor care se succedau prin fața ochilor ei una după alta. Fizic simțea când cald când rece când amorțeală. Iar aceasta amorțeală îi cuprindea pe rând mâini, picioare, trunchi, obraji, buze, tâmple... Dacă ar fi povestit asta cuiva, nimeni nu ar fi înțeles și ar fi privit-o ciudat, considerând că educația ei nu-i permite să povestească despre ce e vorba. Ceea ce ar fi fost o rușine pentru o fiică de rege. În nici unul dintre regatele acestui zeu nu exista nebunia. Așa încât atunci când cineva vorbea fără noimă era cu siguranță din cauza lipsei unei educații adevărate la școală sau acasă cu profesori plătiți de părinți.
Un singur lucru bun se întâmplase cu această mutare a Clorinthei. Nu avusese timp să plângă și nici să sufere prea mult. Toate aceste stări o cuprinseseră după ce-și făcuse un bagaj sumar și-și sărutase părinții și fratele.
După ce și-a revenit din toate și a început să-și amintească totul și-a dat seama că lumea nu era aceea cu care se obișnuise de când era mică. Imaginea zeului s-a schimbat de atunci în mintea ei. Conștientă că era într-o lume străină și știind cât de crud putea fi zeul lor își promise ei înseși că nu va povesti niciodată nimic despre sentimentele ei față de zeu. Acestea erau în egală măsură : admirație, frică, ură și iubire. Toate îngemănate în inima ei. Nici ea nu știa care dintre aceste sentimente le va învinge pe celelalte trei.
