După ultima revelație în legătură cu noua planetă și compromiterea proiectului lor, Sebastian era hotărât să nu lase lucrurile așa. Se sfătui cu Eddy cercetătorul și hotărâră să ceară audiență specimenului.
Nu fură deloc mirați că timp de trei zile acesta le refuză orice audiență. Nici măcar nu mai venea dimineața să îi salute jovial ca altădată.
În toate aceste trei zile Sebastian fierse în suc propriu, astfel încât, la sfârșitul celei de a treia zi, înainte de plecarea șefului lor, specimenul, Sebastian pătrunse în biroul lui și se așeză pe scaun chiar dacă știa că nu e binevenit. Specimenul îl privi dezaprobator spunându-i :
- Ești invitatul meu dacă vrei să rămâi pe scaun până maine dimineață când va trebui să- l eliberezi pentru că e programat în audiență șeful Serviciului Protocol, Sir Philippom.
- Ți-aș fi recunoscător dacă ai rămâne cinci minute ca să-mi explici de ce a apărut o nouă planetă în zona deja mult mediatizată a universului și de ce oamenii proiectului nostru de aici, sau mai bine zis unii dintre ei, prezintă semnături cuantice asemănătoare cu ale pământenilor, zic asemănătoare pentru că nu sunt complet identice, ceea ce înseamnă că eu și Eddy le-am analizat și aproape descifrat.
Aici însă Sebastian nu era complet sincer pentru că nu reușiseră oricât încercaseră cei doi prieteni, să descifreze complet aceste semnături. Însă declarația era menită să-l determine pe specimen să se hotărască să mărturisească greșeala făcută în proiectul lor.
Specimenul se întoarse cu spatele la aceste vorbe iar Sebastian nu reuși să vadă reacția acestuia. Acesta ieși pe ușă fără să-l mai salute pe Sebastian astfel încât acesta din urma nu mai știa ce să creadă.
Nu avea de gând să se dea bătut așa că se întoarse, plin de furie și frustrare, în laboratorul unde se afla Eddy. Îl bulversa foarte tare că încercarea sa de a scoate adevărul de la specimen fusese sortită eșecului.
Ca un om căruia i se refuză o ultimă șansă și se simte împins în fața unui zid, așa se simțea acum Sebastian. Știa că mai are un singur lucru de făcut. Să sară zidul. Cu orice preț.
- Asculta Eddy, specimenul m-a ignorat complet. Nu am reușit să-i văd nici măcar expresia feții.
- Ți-am spus că s-ar putea să nu întreprindă nimic și să fie deja pregătit pentru asta. NU ți se pare suspect că în ultima săptămână venea în fiecare dimineață să ne salute așa vesel ? Când vreodată a mai procedat așa ? Asta până să începem să cerem audiența. De parcă ar fi simțit primejdia, a refuzat orice cerere și nici pe aici prin laborator, nu a mai călcat. Mie mi se pare evident că se aștepta la o încercare disperată din partea noastră de a vorbi cu el.
- Știu că ai dreptate, răspunse Sebastian, dar pentru mine, să-i văd expresia feții când încerc să-l acuz de ceva, era foarte important. Acum în acest moment mi se pare că nu am nimic împotriva lui decât o simplă bănuială....și sincer, nu cred că mi se pare doar. E chiar adevărul. În acest moment suntem neputincioși.
Și Sebastian se trânti pe scaun și-și acoperi fața cu mâinile amândouă. Dacă nu l-ar fi cunoscut, Eddy ar fi putut crede că se pregătește să plângă. Însă Sebastian nu ceda niciodată atât de ușor. Era un om de acțiune care lupta din răsputeri pentru orice idee de-a lui. Cu atât mai mult cu cât aici în situația de fața, o nedreptate imensă fusese înfăptuită aproape de ei. Iar ei nu aveau nici cel mai mic indiciu ce implica exact apariția planetei și cum îi impacta asta atât pe locuitorii ei cât și pe cei ai planetelor învecinate. Însă era proiectul lor atent studiat încă de la început iar ei nu concepeau ca o decizie de importanță majoră să fie luată fără să fie și ei informați despre asta dar mai ales fără să analizeze în cele mai fine detalii eventualele urmări ale unei acțiuni de o așa mare anvergură. Ceea ce știau cu siguranță în acest moment era că locuitorii planetei deveniseră integral oameni, nu mai erau doar la nivel 2D cum fuseseră programați. Iar ei, de la pupitrul lor de cercetare și programare IT, nu mai puteau face aproape nimic pentru ei. În fiecare zi încercaseră să se facă auziți de acești locuitori, amândoi, pentru că de această dată nu mai țineau cont că acești regi din aceste lumi ar fi trebuit să-l vadă și să-l audă doar pe Sebastian așa cum fusese stabilit de la începutul proiectului. Totul fusese în zadar. Cu fiecare zi ce trecea, tot mai mulți dintre oamenii care fuseseră de la început programați să existe în acele lumi, deveneau oameni complet, cu propria lor semnătură cuantică. Tot ce puteau face atât Eddy cât și Sebastian, era să asiste neputincioși la viața acestora fără să-i poată ajuta acolo unde îi ajutau altădată.
