Wendy, o viata invaluita in mister

Întuneric și singurătate

          Dupa o ora de la acea discutie, tatal Briannei imi puse toate bagajele  in dubita politiei si...dintr-o data doua maini calde imi cuprinsera spatele.M-am intors si am vazut-o pe Brianna, zambindu-mi amical.
          -O sa scapi de-acolo!Iti promit, sopti ea.
          -Dar,cuum...
          -..vine tata.Dar, nu uita, voi fi acolo sa te ajut, draga mea...pritena.
          Da, asa  este.Este asa cum ati citit.Ea, o fata care avea familie, o casa, mi-a spus mie, unei fete pe care o cunostea de doar cateva ore...''prietena''.Urma sa imi dau  seama de aceasta daca se va tine de promisiune.Nu mai voiam oameni falsi in jurul meu, care sa ma minta, si sa ma abandoneze ca pe un  simplu gunoi!
            -Haide, zise tatal Briannei.
             Am urcat in masina.Imi vedeam lucrurile aruncate peste tot in jur si am incercat sa le strang.Astfel, am gasit pe bancheta din spate, unde mă aflam,  poza unui copil nou-născut.Era o fetiță, cu părul castaniu, ca și al meu și cu ochii căprui.Era adorabil!Polițistul(tatăl noii mele prietene, pe care am aflat ca îl cheamă Michael)opri brusc mașina, iar rama imi căzu din mână, izbindu-se de schimbătorul de viteze.Se crăpase.
             -Nu te interseaza pozele de familie!Uite ce ai facut!se rasti la mine, negru de furie.
             -Îmi pare rău...Am văzut-o si am fost curioasa: îmi cer mii de scuze!
             -Scuzele nu te ajută, fato!Iar acum, haide, cară-te odata!Am ajuns in locul unde-ți vei petrece viata 6 ani de acum in colo, pana la liceu.Apoi nu ai decât sa te descurci singura!
              Fiindca ne aflam in New York, traficul era infernal, asa ca drumul dura aproape o ora intreaga.
              Imi arunca bagajele in strada si porni dubita, stropindu-ma cu apa din balti- plouase recent-.Oftand adanc, ma intrebam de ce se comporta atat de urat cu mine.Parca se razbuna de ceva anume, tratandu-ma cu indiferenta.La urma urmelor, era un politist.El trebuia sa reprezinte dreptatea...
               Mi-am luat lucrurile si am deschis usa caminului:intuneric.In fata mea se afla o umbra nedeslusita care se facea din ce in ce mai mare.
               -Tu...trebuie sa fii...!Hmm!Am uitat, dar intamplator nici nu mi-a pasat.Insa, am o afacere si fa bine si nu mi-o strica.
               -Cine sunteti dumneavoastra?am intrebat speriata.
               -Nu conteaza cine sunt, ci ce fac.Si locul asta e al meu, iar cine nu imi respecta regulile...
               Dintr-o data, ca din adancul unei prapastii, doi ochi negri ca pana corbului imi fulgerară tot corpul si frica imi patrundea  prin maduva oaselor.
               -...deși, ar fi mai bine sa nu iti spun, asta daca vrei sa mai dormi la noapte.Iar surpriza...ramane SURPRIZA!
               In drum spre camera mea , am mer pe holuri.Mi-am ridicat privirea catre tavan si am vazut mirata cum mii de panze de paianjeni se impleteau unele cu altele, creand parca un voal de matase.Praful era si el prezent, facandu-ma sa stranut incontrolabil, in timp ce propietara se uita cu scarba la mine, tarandu-ma de brate.Impertinenta si nepasarea ei fata de copii se reflectau in mizeria in care zaceau acestia.
               -Iata!adauga ea dupa minute intregi de liniste eterna.
               Deschise o usa mare si grea, dupa care stiam ca se afla viitorul meu, la fel de sinistru si fara de speranta.Era o camera ingusta, anosta.Ferestrele erau ferecate si vopsite in negru, iar langa se afla un pat, sau mai bine spus, o saltea si o perna pe un covor ticsit de praf.In fata sa era un dulap care astepta sa se rupa in doua...toata incaperea plangea dupa ajutor, dupa o raza de soare, ca si copiii ce erau blocati aici, ca intr-o inchisoare.Imi dadu bagajele si imi spuse ca la ora 20:00 sa cobor la parter, in sala de mese.
               -Sa nu intarzii!spuse fata si tranti usa in urma ei.Dintr-o data, se auzi un zgomot si in dreptul acesteia se forma o crapatura spontana, iar tot varul cazu la pamant.O ceata alba si groasa se imprastie peste tot...am vrut sa deschid usa, dar era incuiata.Geamul, de asemenea, imprejmuit cu lacat.Simteam cum ma sufoc, si cum ura pentru mama si sora mease intensifica, devenind din ce in ce mai mare.Gandul de a fi abandonata nu imi dadea pace...
               Am incercat sa o controlez si sa nu ma las cuprinsa de acest sentiment care iti roade inima si iti corupe gandurile.Mi-am  strans hainele si le-am pus in dulap si m-am asezat pe pat...adica, saltea.Praful alb se raspandise si, in final, disparu.Era intuneric.Liniste.Ambele imi patrundeau in cele mai ascunse cotloane ale mintii.Imi patrundeau in tot corpul si imi zdadeau un fior adanc de neliniste si infricosare.Eram singura...poate prea singura.Dar, dintr-o data, o mica scanteie de speranta lumina in intuneric...Promisiunea staruitoare a Briannei!Oare chiar ma va salva?Dar, ce sansa as avea in astfel de loc, unde nici aer curat nu exista?Totusi, am incercat sa imi pastrez calmul si rabdarea.Nu trebuia sa atrag atentia asupra mea si a planurilor mele.Totusi, ceva ma trezi din melancolie.Ceasul batea si silentios ora 20:00...
              Știam că aici va incepe calatoria mea anevoioasă, pe marele ocean nesfârsit al vieții, către o lume neștiută...                
            

                Străjerii întunericulul mi-au închis sufletul: aștept persoana care să-l elibereze!