Wendy, o viata invaluita in mister

Apel fatal

           Dedicat  SindyDanci

           Se făcu ora cinei...Minunat!Brianna trebuia să dea iarăși cu ochii de ucigașii vieții sale. Tatăl și viitoarea sa mama.Deci, se îmbrăcă cu niște pantaloni scurți, de catifea și un tricou simplu, din bumbac, având alături veșnica sa expresie dezmăgită și tare suspicioasă.Cu pași nesiguri, dar apăsați, coborî cu mare atenție scările, silențios.Ascultam din cameră și mă uitam pe yala ușii, surprinzător de mare!Însă,  "ingeniozitatea" mea se dovedi nefolositoare, căci, o dată ce ea se îndepărtă nu mai puteam vedea nimic!Mă săturasem să aștept acolo, așa că am învârtit cheia...Am urmat același drum ca al Briannei și m-am ascuns după un perete.Erau toți acolo, așezați la masă ca o familie normală și fericită!Dar amica mea se uită cu dezgust la toți cei prezenți..."Domnul" polițist părea foarte încordat, privind-o cu ură pe Amanda.

              -Ce suuper!Viloaica asta e tare mișto!rosti Lorie.Avea  paisprezece ani, în mijlocul adolescenței, și de când o știu era mai vulgară, dar mama sa o îmbrânci de nenumărate ori, avertizând-o să se controleze.Așa proceda și de data asta...iar ochi surorii mele aruncară mii de săgeți de gheață!

               -Aahh...oftă Bri, plimbându-se de colo-colo brocolli-ul prin farfurie.

               -Îmi ajunge!Michal, fiica ta trebuie să-și stăpânească mofturile!Nu mănâncă, nu vorbește și e nemulțumită tot timpul!Așa nu merge!Vorbește cu ea sau...îi fac eu felul! artunci am scos un mic geamăt, chipul ei diabolic îngrozindu-mă de-a binelea.

                 -Liniște!Am auzit ceva!...eram eu.Eu și emoțiile mele nestăpânite.M-am ghemuit într-un colț, pe marmura rece și am tăcut mâlc...

                  -Termină, Amanda!M-am săturat să îți fac jocurile murdare!Nu poți vorbi astfel cu fata mea!                   

                  -Cum ai putut?adăugă fata.Cum ai putut să îi faci una ca asta lui Wendy?de abia își stăpânea plânsul.În schimb, se înroși la față ca para focului.Ai lăsat-o singură, în casa aia abandonată...Știai că era la un pas de moarte?Că a făcut aproape infarct din cauza ta?!Ce fel de monstru ești?

                    Inima-mi bătea atât de tare, încât puteam să jur că o să-mi iasă din piept...sângele-mi pulsa la maxim, simțind o stare constantă de amețeală.Chiar nu pot să cred că mi-a luat apărarea.Și nu mi-a fost mică mirarea, când, stupefiată și uimită de fapta Briannei, mâna mamei se ridică indignată peste măsură în aer, gata să atace...În următoarea clipă, am alergat spre masa, am încercat să o feresc pe amica mea, cât și pe mine, dar nu am avut timp, căci palma ei se izbi de obrazul meu.Iar impactul fiind de mare amploare, mă podidiseră stropi mici de lacrimi.Însă, stăteam n continuare dreaptă în fața ei, neclintită, trimițandu-i cele mai aspre și negre gânduri ale mele.Poate că acum regret disprețul meu ieșit din comun pentru ea.Am zis poate...

                     Cu toții se holbară foarte mirați la mine, mai ales mama.

                     -W-Wendy!? Tu trebuia să fii ...

                     -...moartă?Mhm, nu prea cred.Sunt încă vie, în carne și oase.Eu am învățat că, în viață, planurile nu merg întodeauna cum vrei, iar acum e rândul tău!am răspuns ironic, surâzând ușor.Apoi, recăpătându-mi seriozitatea, am rostit:

                       -Nu scapi așsa ușor de mine!Pentru ce mi-ai făcut...

                       Privirile noastre se intercalaseră, pline de ură.

                       -M-ai salvat!Nu am cuvinte!

                       -Păi, la urma urmelor, am făcut ce ai făcut și tu: te-am salvat de vipera asta!am schițat un mic zâmbet.

                       Îl trase la o parte pe Michal și se răsti al el:

                       -Nu știu cum a reușit să scape, dar minunata ta fata a reușit să o ajute!Sigur!Într-o săptămână ne căsătorim și casa asta va fi a mea!

                        -Nu te grăbi, roșcato!Chiar acum îți faci bagajele și pleci de aici!Era să o lovești pe Bri dacă nu era prietena ei.Și nu am de gând să scap de ea, mai ales când ar trebui să-i fiu recunoscător.Nu mă interesează dacă...amm, știi tu.Oricum, nu ai dovezi, rosti în șoaptă.Nu pot trăi cu tine!

                         Chiar de evitase să vorbească despre denunțul la poliție, fata lui știa deja.

                         -Ai să vezi ce o să pățești..nu știi de ce sunt în stare!Își luă bagajele, încă nedespachetate, o târî pe Lorie după ea și trânti ușa de la intrare în urma ei...rămăsesem doar noi trei și lumânările ce ardeau nestingherite în încăpere ca și sângele și adrenalina ce pulsau în venele sale.Părea în sfârșit ca se terminase totul

                          -Tată!îl luă în brațe...Dar apoi își șterse toate lacrimile și se îndepărtă violent de el...Știu totul!Wittany, Tifanny...Tu!Tu ești un hoț!Locuința noastră e clădită pe bani...furați!Cum de știe femeia asta despre noi?

                          -Nu poți înțelege asta acum!Îmi pare rău!

                          -Haide, Wen...nu-l mai cunosc pe acest om!Ultimele doua cuvinte au fost spuse cu un ton apasat, si parca patrunsera direct in inma lui Michael, ca niste pumnale reci.

                            Ne-am schimbat în pijamale...Eram amândoua atât de obosite încât nu am mai scos niciun cuvânt.Am adormit...în camera alăturată un zgomot mă trezise: apelul telefonic.

                             -Alo?raspunse prietena mea

                             -...

                             -Îmi pare rau, poate e o greș...

                              Glasul ei se opri...M-am dat jos din pat și am mers către patul ei...Dispăruse!Unde era!?

                              Durerea îmi împăienjenea sufletul încet, chinuitor, răspândind venin prin întregul meu."Tu pierzi totul și pe oricine drag...Nu te-ai obișnuit încă?Acceptă, vei fi singură mereu!"

                               -Brianna!am strigat din toți plămânii, disperată...

                            Dacă nu răspundeai, filosof rămâneai!