Wendy, o viata invaluita in mister

Răpită

           Dedicat The_sad_not_happy

           Tatăl Briannei veni speriat din cale-afară.Puse veșnica întrebare ,,Ce s-a întâmplat?", la care eu am răspuns panicată:

            -A dispărut! tremuram, dar el la fel.Își trecu mâinile prin păr, nebun de durere...era ultima și singura persoană importantă din viața lui.Și a pierdut-o...

             - Cum am putut fi așa orb?Scorpia de Amanda avea dreptate!Nu trebuia să mă încred în tine...sigur ești implicată în treaba asta.Fă-ți abagajele și piei din casa mea!Și eu care mi-am deschis brațele în fața ta cu căldură și iubire!Oh, ce prost am fost!...

              Nu știam cum reușise Amanda să îi spele din nou creierul în halul acesta, încât să își schimbe radical părere, dar  îi înțelegeam frământările. Așa că am înghițit în sec, iar gustul amar al dezamăgirii îmi stătea pe conștiință, stăruitor.Deci, mi-am luat rucsacul, am împăturit hainele și i-am așezat restul mărunțișurilor în buzunarele laterale.

                Am închis ușa casei, asemeni unei porți după care speranțele și visele mele prindeau viață.Acolo, lângă Brianna am simțit pentru prima dată parfumul dulce al copilăriei, mai înfloritor și mai inocent ca niciodată.Acum, însă, destinul îmi luase pentru totdeauna acest dar uimitor, perioada cea mai frumoasă din viața oricărei persoane, dar nu și a mea...Încă o zi, încă o fereastră închisă.De ce îmi părea atât de rău?De ce simțeam cum mi se sfâșia inima?Doar eram obișnuită cu asta!Să fiu alungată...

                  Atunci, ploaia își făcu apariția, picăturile reci căzând pe pielea mea fierbinte ca într-un joc de lumini nocturne..."Ești un nimeni pentru toți!"

                  Vocea mamei îmi răsună în minte...clacasem.Și am căzut în genunchi pe trotuar, plângând.Dar nu mai aveam lacrimi...Nu mai aveam nici măcar tristețea.Eram nulă, stoarsă de puteri și sentimente.Am zăcut minute întregi astfel, nici măcar o persoană băgându-mă în seamă!Încă îmi amintesc cât de frig era în ziua aceea, iar mii de fiori îmi străbat șira spinării doar închipuindu-mi.Au fost adevărate clipe de coșmar...

                  Nu aveam ceas, așa că m-am luat după intuiție și m-am ridicat...Degerasem!Nici o parte a corpului nu-mi mai era activă.Mâinile, picioarele nu mai răspundeau comenzilor minții.Dar...vechea mea casă.Trebuia să fi fost mai cald înăutru, iar, pentru că era goală și în renovare, credeam că e încă deschisă.Cu un ultim efort, am mers în pas grăbit către fosta locuință.Mă strecurasem printre lemne, materiale, și diferite tipuri de vopseluri pentru a ajunge în camera mea, unde făcusem ieri dimineață stop cardio-respirator.

                    Același pat, aceleași lucruri de demult...Chiar dacă nu era modernă, acolo fusese "cuibușorul" unde plângeam, râdeam, unde, ei bine, eram Eu!Eu însumi.Primeam în schimbul afecțiunii normale a părinților, țipete, urlete.Am trecut prin multe chinuri, fără tată, într-o familie destrămată, în care crezi că nu exiști, nu respiri, pur și simplu nu te potrivești   rudelor tale.Iar prietena mea era atunci întreaga mea familie și nu aveam de gând să fiu o soră la fel de rea ca și Lorie... De aceea trebuie să aflu locația Briannei și să o scot de acolo!Dar de unde și cum!?

                      -Haide, dragă Ben, intră!Aici vom locui de-acum.E-n reparații și cu banii nemernicului Michael vom avea una din cele mai luxoase case din New York!era glaul pițigăiat al doamnei Kally.Lăsând la o parte cele un milion de defecte de personalitate și comportament, fizic, arăta ca o zână:ochii albaștri, păr roșu, câțiva pistrui, gropițe în obraji și un nas mic.Dantura ei era întocmai perfectă, și, mergând des la sală, corpul ei era bine definit, având forma unei clepsidre.

                        -Nu spuneai că ai terminat cu el?acesta era așa-numitul Ben.

                        -Ba da!Cum să nu!?Eu pe tine te iubesc!Doar că o dată cu răpirea fetei, va plăti milioane de dolari pentru a-și recupera îngerașul!un râs plin de răutate încheie discuția incredibil de revoltătoare... Ei au făcut-o!Ei au răpit-o!                                                                                                             Afară, cerul arunca săgeți de lumină pământului, într-o plasă de cristale tulburi.Mi-am spus de multe ori că lumea e o junglă urbană, în care oamenii însetați de avere joacă rolul fiarelor, și ca într-un lanț trofic, cei mai puternici le curmă traiul celor slabi.Dacă nu reușești să te ferești de pericole, vei fi absorbit în neant.                                                                                                                                  Revenind pe aceeași undă cu firul poveștii...Oh, m-am decis să îi urmresc.Așa că am urcat în portbagajul mașinii și am așteptat să ajungă la destinație...Se opriră brusc.Între timp, am forțat încuietoarea și am ieșit.Era un fel de tunel subteran foaarte lung, iar, din fericire, puteam să văd totul, urmând licărirea imensei lumânări ținută de Ben.Păreau să fie niște închisori groaznice, de pe vremea celui de-al doilea război mondial.Acesta trage de un fel de poartă antică, și după ea...prietena mea!!

                          -Cum te mai simți, dulceață?întrebă bărbatul cu un ton sarcastic.

                          -Sunt legată de un zid cu un lanț legat de picioare și de mâini...cum crezi că m-aș putea simți!?Tu...stai tu..Nu erai colegul tatei de servici?Cel ce mi-a adus un cadou de ziua mea anul trecut?Cum l-ai putut trăda, nenorocitule!?

                            -Am nevoie de bani, puștoaico, i se adresă răstit bărbatul.Iar eu și Ama(Amanda) îi vom împărți!Tu ne vei îmbogăți!

                             -Niciodată!Puteți să mă țineți închisă cât vreți!

                             Cei doi merseră pe teresa de alături râzând și făcându-și planuri.Nu erau prea precauți, căci nu închiseră încăperea în care Brianna zăcea, întinsă pe un balot de fân.

                            -Ah, cât mă bucur să te văd...nu o să mai pun alte întrebări!Te rog, scoate-mă de aici...Cheile sunt agățate în afara camerei.

                            Am procedat în tocmai...Totul părea că prinde culoare, dar doar părea.

                           -A...și uite că te-ai mai revanșat o dată!Data viitoare eu va trebui să te salvez, ca să fim chit.Tata o să fie așa mândru de tine!Acum sunt în joc și un număr exorbitant de bani, dar și fiica lui care putea să moară.Sigur o să uite absolut toate amintirile urâte.Iar, câinele ală, ferește-te de el.Cu ei doi era pașnic, dar pe străini ar fi în stare să-i sfâșâie în bucăți!

                           -Eu zic să ai deocamdată TU grijă, stai prea aproape de el!i-am spus grijulie.

                            Dar sfatul meu a fost complet nefolositor: îi înșfăcă piciorul, iar ea căzu la pământ.Nu pot să descriu acele clipe.Mă doare și acum sufletul că nu am reușit să fac nimic.Înmărmurisem, ca o stană de piatră. 

                              Era încă vie?Poate ca ea da, dar eu nu.Nu mai eram din clipa în care am încetat să fiu iubită...

                            Răpită de viață, trimisă spre ceață...