Mama surogat

Dupa 6 ani...

"-Ma iubești,Majestate?am intrebat ca un copil spre el.

-Bineinteles ca da,Steph!Și spune-mi Zayn!ma îndeamnă el.

-Atunci de ce lipsesti seară de seară?Și de ce nu ma poti lua la palat?îmi ridic din nou privirea spre el pentru a-l putea simți cum se incordeaza lângă mine.

-Lipsa asta...te pot lua la palat doar dupa ce vei fii a mea.

-Atunci,sunt a ta!am spus hotărâtă stiind ca deja sunt a lui odată ce a reusit sa imi faca farmecele pe care le traiesc acum.

Ochii lui de culoarea celei mai scumpe cafea, au coborât și au urcat ușor asupra corpului meu care era acoperit doar de materialul cămășii mele de noapte.Din instinct mi-am dus mâna la pieptul meu care oferea o priveliște ingenioasă.Simțeam cum sangele mi se urcă in obraji si mi-am strans picioarele la piept scufundandu-mi capul in scobitura dintre ele si piept.

Mi-a ridicat usor bărbia, astfel incat sa ma poata privi direct in ochi.M-a tras odata cu el spre patul matrimonial ce se afla in camera si eu am scapat un suspin cand corpul meu a facut contact cu salteaua tare a patului.

-În seara asta vei fi a mea...a mea...amea!"

Mi-am dus mainile la urechi ca sa opresc ecoul ce mi se invartea in cap.Eram deja la poarta palatului si cu fiecars pas pe care il faceam spre porti, bucati din fosta mea viața de rahat imi reveneau in nemorie.Dupa 6 ani în care am cautat metode sa îndepărtez acele amintiri, ele apar din nou, mult mai stresante.

Ajunsa in fata portilor palatului am scapat un suspin de mirare.Spre deosebire de celelate dați în care am fost aici, acum portile imense care erau despartite de palat prin imensa grădina, erau deschise.
Nimeni nu păzea, nimeni nu se auzea.
Era șansa mea sa intru in palat si sa imi vad copilul,poate chiar sa il recuperez.

"-Ai fost doar o marionetă, sau mai bine zis mama surogat!Miranda,soția mea,nu poate da viața!Asa ca am apelat la alte metode, până am ajuns la tine!Recunosc, a fost greu sa te induplec,dar a meritat!Copilul meu si al Mirandei seamănă leit cu mine!Este fetiță!Și îi vom pune numele Anais!Nu mai avem nevoie de tine!Si totuși nu stiu cum ai putut crede ca ma pot îndrăgosti de tine,o simplă fiica de brutar!a spus el, fiecare cuvant trecând ca o săgeată prin inima mea..."

Pentru a nu știu cata oara mi-am scuturat capul și am alungat acea imagine din trecut.
Am înaintat in gradina palatului, dar m-am oprit cand in fata mea a aparut o multime de oameni.Toți îmbrăcați in negru!Pot sa spun ca erau in doliu.Am noroc că nimeni nu m-a observat și asta datorită hainelor mele.

Pe scena ce se afla in grădina, se afla nimeni altul decât Prințul.Avea in fața un microfon cu ajutorul caruia se facea auzit.Multimea de oameni erau atenți doar la el fără sa privească altceva sau să aibă altă preocupare.

-Din păcate,Miranda, a decis sa plece mai devreme de cat trebuia!Poate ca Dumnezeu are nevoie de îngeri.Nu a putut duce la capat lupta cu boala pe care o avea.Acum tot ce mai am de la ea este copilul nostru, Anais.a spus el și a privit printre lacrimi intr-o direcție unde se afla...fetița mea!

Lacrimi s-au strans din nou in ochii mei la imaginea din fața mea.O fetiță micuța,cu părul negru ca de smoală, cu doi ochisori caprui, care purta o rochiță neagră elegantă si in mâna avea o păpușă, stătea ascunsă dupa un scaun, de mulțimea de oameni.
Aveam deja siroaie de lacrimi pe obraji.

Fără sa știu ce fac, am luat-o prin spatele multimii de oameni,ajungând la scaunul dupa care se ascundea micuța.

-Anais!am strigat ușor si fetița tresări la auzul vocii mele.

-Cine ești tu?întreabă ea spre mine speriată cu o voce atat de subtire și dulce.

La auzul întrebării ei am simtit cum mi se rupe inima.Propriul meu copil nu stie cine sunt.Nu ma cunoaște.

Fără sa mai astept o secundă am intins brațele spre ea si am strâns-o pret de cateva minute, in care nimeni nu acorda atenție decat tatalui fetei.Ea nu facea nimic altceva decat să stea nemișcată in bratele mele.In schimb, eu tremuram și plângeam de emoții.Prima dată când îmi ating copilul.

Dar ce e frumos se termină repede.Am tresărit cand fetița mi-a fost smulsă din brațe de catre o femeie care părea a fii mensjera fetiței.Dat fiind ca nu mă cunoste a crezut ca sunt una din persoanele invitate la această înmormântare.M-am ridicat și am privit cum fetița se departa de mine.

Mi-am sters lacrimile de pe obraji și am pornit spre ieșire.Prima data când imi întâlnesc copilul și îl las sa îmi scape așa.
Dar mă voi intoarce la ea.O voi recupera.Va fii langa mine induferent de cât va trebui sa risc.

Am iesit pe porti, nu inainte de a lăsa scrisoarea in cutia poștală.M-am urcat in mașina si am pornit inapoi spre casă.Sunt curioasă de cum va reacționa Amalia când va afla.