The dystopian utopia

V

Vântul adie cu miresme de Regina Nopții și parfum de Iasomie...

În acea dimineață, Linn s-a trezit pentru prima dată în acel ținut cu o rază de lumină, o lumină purpurie cu miros fin de liliac. S-a ridicat și a pregătit un ceai de tei în timp ce Mușețel o privea somnoros pe fată.

-Iartă-mă domniță, gingașă îți e privirea atunci când prepari un ceai...pui atâta suflet pentru o ceșcuță de ceai...
- Bunicul mi-a povestit despre tainele ceaiului divin. La 8 ani mă învăța să fierb apa iar la 18 ani să adaug plantele.
-De ce atât de mult timp pentru un simplu ceai?...
- Nu este un simplu ceai, necesită timp, suflet și răbdare. Atunci când prepari un ceai, sufletul tău se purifică, răbdarea îți dezvoltă abilitățile de gândire iar timpul te face să arzi trecutul ca și combustibil pentru viitor.
-Așadar, ceaiul poate devenii leac pentru orice durere?
-Depinde de durere... fizic te poate salva.
-Știi atâtea despre plante...

Linn ia ceaiurile cu grijă și se așează lângă Mușețel.

-Ceaiul înseamnă mai mult decât o băutură... înseamă prietenie.
-Ce vrei să spui prin asta domniță?
-Un ceai poate pune pace între două popoare sau prietenia dintre două ființe.
-Adevăr grăiești...
-Mușetel?
-Spune domniță!
-Cum de ești singur în pustiitatea asta? De când ești aici?

După ce sorbii din ceai, Mușețel de intristă puțin și o privii pe Linn în ochi...

-Domniță... Cândva, trăiam în alt tărâm, până am fost adus și lăsat într-o scorbură la marginea apei, înfășurat în frunze de mentă. Două ramuri m-au luat pe sus și mi-au ținut de cald până am mai crescut. Acel arbore a fost martor martor maturizării mele... Nu-mi putea grăii acel arbore dar înțelegeam tot ce spune sau simte, mi-a fost ca o mamă... Până mi-am întâlnit destinul.
-Destinul?...
-Da, ți-am jurat credință și că am să te apar până mă voi ofilii.
Și aveai dreptate, ceaiul îți aduce un prieten, pe viață!
-Mușețel...

Linn începe să plângă de fericire și îl ia în brațe pe Mușețel...

-

Garduri vii de trandafiri învăluie ținutul cu parfumul lor iar pâclele de panseluțe dau culoare potecii...

Aproape de Nord, Massu găsește o fântână din piatră înconjurată de mușchi de pădure și Papucul Doamnei.
După un popas scurt, se ridică și privește fântâna încercând să ajungă la apă însă aceasta începu să sângereze la atingerea ei.
Însetat, a luat o gură din acea apă dar respirația îi fusese tăiată...
O umbra mare se așternu asupra lui și își recapătă pulsul. Valor stătea pe marginea fântânii cu o rămurică de coacăze roșii.

-Ei bine, până aici îți era soarta dacă nu ajungeam la timp...
-C..ce s-a întâmplat?
-Ai băut apa sângerie din fântână blestemată, chiar nu ți-ai dat seama?
-Îmi era sete...
-Mă bucur că ești teafăr, data viitoare ai grijă.
-Mersi...
-Mai bine te însoțesc, nu cunoști ținutul.
-Dar cum ai...
-Coacăzele roșii au calități speciale de a scoate otrava din corp.
-Bine de știut.
-Mai bine am porni la drum înainte să se lase întuneric.

Massu și Valor pornesc pe o potecă rădăcinoasă și își croiesc drum printre copaci spre locuri necunoscute.