ALTFEL

IX

Nu imi dau seama unde ma aflu, nu e un loc familiar, pare o fabrica dezafectata. Totul e sumbru, intunecat, parca as fi intr-un film alb-negru. Dintr-o incapere alaturata aud niste voci familiare. Ma apropii incet de usa intredeschisa. Sunt Alex si Elias. Fata in fata. Pana la urma trebuia sa ajungem si aici.
- Nu mai vreau sa fac parte din circul asta, striga Elias.
- De ce ? Ti-e frica ca te vei indragosti de ea ? Ce mai profesionist... concluzioneaza cu dezgust Alex.
- Pana la urma, toti suntem oameni. Si de ce ti se pare incredibil ca m-as putea indragosti de ea ? E exact ce cautam fara sa stiu...
- Hai lasa teatrul ieftin. Zi-mi cati bani vrei. Dublu ? Triplu ? intreaba pe un ton sec si iritat Alex.
Cateva momente se infrunta din priviri. Cat sunt de diferiti. Amandoi arata foarte bine, fiecare in felul lui. Dar aici se opreste orice asemanare. Ca structura sufleteasca sunt diametral opusi.

Elias se intoarce cu spatele la Alex, cu privirea ratacind spre peisajul dezolant pe jumatate ascuns de geamul imbacsit.
- Omule, nu intelegi ? Nu e vorba de bani. O vreau pe ea.
- Ba da, inteleg foarte bine si stiu exact ce am de facut, ii raspunde sotul meu fixandu-i spatele, cu o privire incarcata cu ura.
Il vad cum scoate din haina un pistol si isi fixeaza tinta. Ingrozita si socata incerc sa il opresc, sa il avertizez pe Elias. Dar imi simt picioarele grele ca de plumb, abia ma pot misca, iar sunetul slab al vocii mele abia se aude. Ca intr-un slow motion fara sunet. Mai strig o data, cu toata puterea :
- Alex, nuuu ! Te rog, nuuuu !

Un zgomot de pasi si o usa trantita.

Ma trezesc intr-un lac de sudoare, in patul meu, acasa. Doamne, ce bine ca a fost doar un cosmar ! Dar ce real parea totul. Cred ca m-am trezit din cauza strigatului meu. Puteam sa jur ca am auzit o usa trantita si sunet de pasi. Dar nu are cine sa fie. Suntem acasa doar eu si Alex... zgomotul acela cred ca era tot din cosmarul meu, sau poate s-a auzit de la vecini ?

In ultimul timp, am tot avut probleme: ba adormeam foarte greu, ba aveam un somn agitat in care visele se amesteca cu realitatea. Ori nu imi mai aduc aminte de unele intamplari. Sau mai rau, imi amintesc lucruri care nu s-au intamplat ca si atunci cu canarul Galbenus...

Rememorez intamplarile din ziua precedenta.

Seara trecuta am ajuns tarziu de la lucru, dar in loc sa se certe cu mine, asa cum facea in ultimul timp, Alex a fost dragut si amabil. Chiar comandase si cina, inclusiv un vin rosu. La inceput am fost reticenta, mai ales in lumina ultimelor informatii aflate despre el. Dar apoi vazandu-l bine dispus, zambitor si fermecator, imi aduceam aminte de barbatul de care m-am indragostit la inceput.
Am povestit despre servici, sedintele lui la psiholog, filme noi aparute, despre concediile trecute... dar nu a mai pomenit nimic de vreo banuiala sau gelozie.
Ce pacat ca s-a purtat asa urat pana acum, ca a ajuns sa ma spioneze si sa ma manipuleze. Nu trebuia sa ajungem pana aici...
- Am pregatit si un film, pentru diseara, ma anunta el incantat.
- Te-ai gandit la toate, nu-i asa ? Ce film ?
- The Notebook.
- Hai, serios ! Nu ziceai tu ca e o porcarie siropoasa cand l-am vazut prima data ?
- Ba da, dar stiu ca tie iti place...
La un moment dat, in timp ce urmaream filmul, asezati pe canapea, in semiintuneric, se apropie de mine si ma imbratiseaza. Nu pot sa descriu exact ce sentiment mi-a trezit aceasta imbratisare. Pe de o parte era placut: caldura corpului lui, parfumul familiar de care mi-a fost atat de dor. Pe de alta parte il simteam cumva incordat si nesigur.
Poate ii era teama ca il voi respinge asa cum a facut el cu mine, de multe ori. Dar nu o fac, desi probabil asta ar merita. Incerc sa il inteleg. A suferit o trauma uriasa, fizica si psihica. A devenit nesigur. Din punctul lui de vedere, nu mai era barbatul care fusese candva. Probabil de asta il angajase si pe Elias, sa ma testeze, sa fie sigur ca nu l-as insela sub nicio forma. Chiar daca el ma tinea la distanta, din toate punctele de vedere, iar alternativa era intr-adevar ispititoare...

Sigur ca nu a fost corect din partea lui, dar poate vom putea trece peste toate astea. Daca el va continua sa mearga la psiholog si cumva ne vom putea apropia ca si in seara aceasta, poate mai exista speranta. Alex are nevoie de mine, pe cand Elias ma va uita cu timpul si va gasi pe altcineva potrivit pentru el...
Chiar imi place Elias, dar nu se poate. Daca l-as fi cunoscut inainte de Alex... cine stie...
Il simt pe Alex apropindu-se mai mult. Ne privim ochi in ochi cateva secunde. Il las sa ma sarute. Prima data incet si nesigur. Apoi mai hotarat , ii simt dorinta. Se opreste un pic. De data asta il sarut eu, cu pasiune, parca pentru a recupera tot timpul pierdut. Ii deschei nasturii de la camasa cu miscari grabite si i-o dau jos. Dar cand ajung la pantaloni, imi prinde mainile si ma opreste, cu o voce ragusita si aspra:
- Nu !
- De ce ? Hai sa incercam. Ai incredere in mine.
- Nu !
- Nu te mai inteleg !
- Nu acum... isi inmoaie el tonul.
Ma desprind incet din mainile lui, il privesc atenta. E incordat, ca un arc sub presiune.
- Bine, nu acum, capitulez eu. Dar sa stii ca poti avea incredere in mine, mai gandeste-te la asta...
Sunetul telefonului meu ma sperie. Nu cunosc numarul dar raspund totusi. Aud o voce cunoscuta, dar precipitata:
- Alexa, trebuie sa vorbim. Sunt Elias.
- Dar ce s-a intamplat ? Nu poate astepta pana luni ?
- Nu, e important. Ne putem vedea maine, te rog ?
Arunc o privire la Alex, care isi cauta de lucru pe laptop.
- Bine, daca chiar trebuie, ne vedem maine seara. La mall, sus la foudcourt, la 8 seara.
- Ok, multumesc, ne vedem atunci, se incheie abrupt conversatia neasteptata.
Banuiam ca Alex ma va intreba cine era la telefon, dar nu o face. Simt nevoia sa fiu sincera.
- M-a sunat un coleg de la lucru. Vrea sa ne vedem maine, are ceva probleme personale si are nevoie de cineva cu care sa vorbeasca...
- Si tu ca bunul samaritean, te-ai oferit voluntar.
- Daca te deranjeaza, nu mai merg. Ii spun ca a intervenit ceva, si nu mai pot ajunge...
- Nu, e ok. Du-te. E in firea ta sa ajuti oamenii, nu vreau sa te schimb.
Simt o unda de recunostiinta.
- Bine... bine, atunci ma duc maine, ma balbai eu agitata. Sigur s-a intamplat ceva grav...altfel nu ma suna... Mai ales pe telefonul personal. Nici nu ii aveam numarul decat pe telefonul de servici, de aceea nici nu stiam cine ma suna...

Cam multe lucruri neasteptate pentru o zi de vineri. Ma uit la ceasul telefonului. E 3 noaptea. Trebuie sa adorm o data. Maine... adica azi, ma intalnesc cu Elias. Oare ce e asa urgent si important ? De ce nu mi-a spus, la telefon, ce s-a intamplat?
Ma mai fatai prin pat vreo jumatate de ora pana cad intr-un somn agitat si fara vise.