ALTFEL

XIII Epilog

- Oana ! Oana !
- Da, doamna asistenta sefa !
- Hai, ai de dat medicatia la pacientii de la etajul 1. La restul, le-a dat deja Andreea.
- Da, vin imediat.

Iau repede pastilele si urc la etajul 1. Aici avem 6 camere cu cate un pacient. Conditiile sunt foarte bune: personal calificat si cu experienta; camere mari, curate, biblioteca, spatiu verde foarte intins, amplasare intr-o zona linistita in afara orasului. 
Toate conditiile pentru un sanatoriu de lux. Dar fara nicio legatura cu exteriorul pentru bolnavii periculosi, cum erau considerati cei din pavilionul unde lucram eu, exceptand vizitele aprobate.

Ajung la ultima camera. Pacientul de aici imi da o stare ciudata: pe de o parte ma fascineaza prezenta lui. In plus, arata foarte bine. Pe de alta parte, povestea care circula pe seama lui e destul de intunecata. Nu e genul "clasic" de nebun cu care eram obisnuita. Vorbeste frumos si politicos, nu e agresiv, se controleaza foarte bine. Tot timpul e bine imbracat si ingrijit. Dar nu are vizitatori. Pe nimeni. Niciodata.

Bat la usa, incet.
- Hai, Oana !

Intru, sovaitoare.

- Dar de unde stiati ca sunt eu ?
- Am retinut zilele in care ai ture.
- De ce va mai incarcati memoria cu lucruri de genul asta...
- Tot timpul retin lucrurile care ma intereseaza. In plus, te-am rugat sa imi spui pe nume, sa nu ne mai formalizam atat...

Cred ca m-am rosit un pic, cel putin imi simt obrajii foarte calzi.

- Bine, Alex...
- Asa. Ai vazut ca nu a fost asa de greu, Oana.
- Te rog sa iei pastilele acestea. De asta am venit.
- Sigur ? Doar de asta ai venit ? Nu mai stai un pic ? Vreau sa iti arat ceva.

In coltul camerei, are un sevalet, acoperit cu o panza. Il descopera si raman uimita.
- Chiar te pricepi ! Seamana foarte bine cu mine.
- M-am straduit sa redau cat mai exact trasaturile tale fine : parul brunet cu reflexe aramii, ochii albastri, mari si inocenti.
- Cata atentie pentru detalii...
- Da, dar doar pentru acelea care ma intereseaza cu adevarat.

Ma fixeaza cu privirea lui intunecata. Ma simt la fel de fascinata si speriata ca o prada fata in fata cu un sarpe veninos. Parca as fugi, dar nu pot. Se apropie incet de mine. Incerc sa il evit, dar imi cuprinde mijlocul cu mana si ma atrage spre el.

- Te-ai mai gandit la ce ti-am propus ?
- Da, dar nu se poate.
- Ei, nu se poate, ma imita cumva in gluma. Orice se poate. Dar poate nu ai incredere in mine ? Crezi ca sunt periculos ? Chiar pleci urechea la toate povestile stupide care circula pe aici, despre mine ?
- Nu, dar...
- Eu am avut incredere in tine. Doar tie ti-am povestit tot. Stii ce au facut cu mine. Cum am ajuns aici, inchis cu toti nebunii.
- Da, imi amintesc.

Imi spusese toata istoria : cum sotia lui complotase cu tatal lui sa scape de el, internandu-l la azil. Amandoi aveau motivele lor.

Tatal lui traia in concubinaj cu o femeie mai tanara, dupa disparitia mamei lui Alex si mai avea un baiat, caruia voia sa ii lase mostenire toata averea familiei.

Sotia lui isi gasise un iubit in timp ce Alex era paralizat in urma unui accident. O femeie fara suflet, care nu a avut nici un pic de intelegere pentru situatia lui. Chiar ii punea in mancare medicamente care ii afectau gandirea, il faceau sa simta agitat si nervos.
La un moment dat, cand si-a revenit si a vrut sa ii faca o surpriza sotiei sa ii arate ca in sfarsit poate merge din nou, aceasta si-a chemat iubitul si au incercat sa scape de el, aruncandu-l peste balustrada balconului. Dar nu le-a reusit. Alex se luptase, si cu ultimele puteri il aruncase in gol pe celalalt.
Dar cosmarul lui abia incepea. Cu sotia si tatal impotriva lui, nu ar fi avut nicio sansa. Asa ca a facut o intelegere: va sta aici, la sanatoriu, pentru a nu ajunge la puscarie. Fara niciun contact cu exteriorul. Niciun vizitator, nici macar un telefon.