ALTFEL

XII

Sunt in masina, in drum spre casa. Aveam deja 5 apeluri de la Alex. Se pare ca nu-i mai ajungea  explicatia de pe biletul lasat de mine pe masa din bucatarie inainte de a pleca. Ceea ce e de inteles, dar pe deplin meritat.
Ma trezisem langa Elias, pe la ora 9. Chiar daca a fost o noapte foarte placuta, nu mai puteam ramane. Trebuia sa lamuresc lucrurile cu Alex. Mi-am copiat cateva din pozele si filmarile cu Alex si Irina de pe laptopul lui Elias pe telefonul meu si am plecat fara sa il trezesc.
Ajung in fata blocului, parchez rapid si ma indrept spre locuinta mea. Vizavi de scara mea, pe o banca, vad un baiat de vreo 7-8 ani. Initial, nu mi-am dat seama cu cine vorbea, pentru ca nu mai erau alti copii afara. Cand ma apropii observ un canar auriu. Ce dragut e ! Imi aduce aminte de al meu, de cand eram mica si de...

- Hai, ce ii cu tine Pufulet? De ce nu mananci ? Vrei altceva ? aud vocea ingrijorata a baiatului.
Nu ma pot abtine si ma opresc.
- Ce nume frumos are: Pufulet !
- Da, eu l-am ales.
- Dar ce e cu el ? E bolnav ?

Ma apropii sa il observ mai bine si am un sentiment foarte ciudat. Acesta e Galbenus ! Nu cel pe care il aveam eu cand eram copil, ci acela primit cadou de la Alex. Cel de care zicea ca nu exista, ca am visat, ca o iau razna! Stiu ca sunt o gramada de pasari la fel, dar si cusca, inclusiv toate lucrusoarele din ea erau identice.

- Da, cred ca e bolnav. Nu prea mananca, as vrea sa il duc la veterinar, dar parintii mei sunt plecati la servici. Vin abia diseara. Lucreaza in ture, chiar si sambata. Pana atunci sunt singur si...

Copilul continua sa vorbeasca.
Dar eu nu il mai aud. In capul meu se ciocnesc o gramada de idei. Elias avea dreptate : Alex voia sa ma faca sa cred ca inebunesc si s-a folosit de orice.

- Cum te cheama ?
- Paul.
- Bine, Paul. Imi spui, te rog, daca l-ai dat la cineva pe Pufulet, in ultima vreme ?
- Nu... nu l-am dat, imi raspunde sovaitor.
- Sigur ?
Simt ca nu imi spune adevarul. Incerc sa il iau altfel.
- Stii, poate s-a imbolnavit acolo l-ai lasat peste noapte.
- Nu, nu cred. Asta a fost mai demult si domnul acela mi-a promis ca va avea grija de el...
Abia acum isi da seama ca s-a tradat singur.
- Deci l-ai lasat la un domn pe Pufulet ?
- Da, acum vreo 2 luni, dar nu trebuia sa spun la nimeni. Domnul acela mi-a dat 50 de lei sa ii imprumut canarul pentru o seara. I-am promis ca nu voi spune la nimeni. Erau mai multi bani decat am avut eu vreodata, si a avut grija de Pufulet...
- Cum arata domnul acela, era intr-un scaun cu rotile ?
- Nu. Era inalt, brunet...

Caut o poza cu Alex pe telefon. Nu il recunoaste. Apoi, ii arat una din cele copiate de la Elias, unde sotul meu e cu ochelari de soare si intr-un trening.

- Da, el e ! se bucura copilul ca si cum ar fi stiut lectia la scoala.

Eu nu ii impartasesc entuziasmul. Incerc sa imi fac un plan. Dupa cateva momente de gandire ii propun :

- Uite, eu iti promit ca daca mi-l mai dai un pic pe Pufulet sa il iau pana la mine acasa, il voi duce azi la veterinar, sa vedem ce problema are.
- Da, doar sa aveti grija de el...
- Voi avea.

Copilul ma urmareste cu o privire vigilenta pana intru in scara.
Cand deschid usa il aud pe Alex apropindu-se grabit. Ma astept sa inceapa scandalul.

- Doamne Alexa, ce s-a intamplat ? Te-am tot sunat si nu mi-ai raspuns. Dimineata la 8 am gasit biletul ala cu un mesaj vag, apoi am tot incercat sa dau de tine, dar nimic. Unde ai plecat asa de dimineata ?
- De fapt am plecat azi noapte, dar nu mai conteaza. Uite ce am gasit azi dimineata in fata blocului : pe Galbenus ! si ii infatisez canarul cu tot cu cusca.
Observ o tresarire, dar nu isi pierde calmul.

- Care Galbenus ?
- Ala de care mi-ai ca nu exista, ca l-am visat. Cel pe care mi l-ai facut cadou seara si a disparut dimineata.
- Ai luat-o razna de tot !
- Nici tu nu esti mai bun daca ai inchiriat un canar pe 50 de lei, ii raspund ironica.

Vad ca incepe sa se infurie. Dar pana la urma, isi da seama ca cea mai buna aparare e atacul.

- Lasa tampeniile astea, cu pasarile. Unde ai fost ?
- La Elias.
- Si imi spui asta asa senina ?
- Da, de ce nu ? Nu pentru asta l-ai angajat ? Sa stii ca ai facut o alegere foarte buna. Imi place.

S-a rosit la fata, iar o vena ii pulseaza pe frunte.

- Femeie, ai inebunit de tot ? Ce tot indrugi acolo ? Pe cine sa angajez si pentru ce ?
- Bine, vad ca...

Dar suntem intrerupti de un strigat de afara.

- Doamna ! Doamna!

Cred ca e Paul, stapanul lui Pufulet. Banuiesc ca nu mai are rabdare.
Deschid usa de la sufragerie si ies in balcon.

- Doamna ! Pufulet e bine ?
- Da, e bine. Nu iti face griji. Paul, mai o jumatate de ora si vin.

Intru din nou in camera.

- Uite, nu mai vreau sa ne certam. Am aflat tot ce ai facut. Stiu ca l-ai angajat pe Elias sa ma testeze. Am aflat de tine si de Irina, de pastile, de pacaleala cu pasarea. Stiu tot...

Pe masura ce vorbeam, il observam. Furia din privirirea lui a disparut. Acum parea un animal haituit, palid si cu pupilele dilatate.

- Nu, nu e adevarat. Te-a mintit ! Nimic nu e adevarat !
- Oare ? Ia uita-te la pozele si la filmarea asta! Nici astea nu sunt adevarate ?

Ii dau telefonul meu. Cand da cu ochii de filmarea cu el si Irina plimbandu-se prin parc, mainile incep sa ii tremure si are un nou acces de furie.

- Sunt trucate ! Eu nu pot merge ! E o minciuna !

Instant imi da cu telefonul de perete si il face bucati. Incerc sa imi pastrez calmul.

- Crezi ca asa rezolvi ceva ? Eu m-am saturat. Nu mai vreau explicatii si scuze.
- Dar ce vrei ? Sa ma parasesti pentru el ?
- Nu, nu pentru el. Ci din cauza ta. Eu am facut tot ce mi-a stat in putinta, dar se pare ca nu a fost destul. De ce m-ai mintit ? De ce ma minti in continuare ? De ce nu recunosti ca poti merge ?

Din nou il aud pe Paul, afara.

- Doamna ! Doamna ! Doamna !

Incredibil, copilul asta nu are un ceas ? Cred ca au trecut doar 10 minute. Ies din nou pe balcon, sa il potolesc.

- Paul ! Mai ai rabdare un pic. Mai sunt 20 de minute.

Cand ma intorc din nou cu fata spre sotul meu, raman fara glas.
E in picioare, si se indreapta spre mine cu o privire amenintatoare.

- Vrei sa stii de ce ? Iti spun eu de ce ! Pentru ca eram sigur ca ma vei parasi in secunda urmatoare daca aflai ca pot umbla. M-ai fi parasit deja demult, dinainte de accident !

A ajuns foarte aproape de mine, ma prinde de maini si ma strange foarte tare de incheieturi.

- Alex, ajunge ! Ma sperii !

Dar el continua sa ma impinga catre balustrada de la balcon. Are privirea fixa, parca ar fi intr-o transa.

- Pe mine m-a parasit o singura fiinta si voi avea grija sa nu se mai intample niciodata !
- La cine te referi ? La mama ta ?

Dar el continua ca un disc stricat, parca nici nu m-a auzit.

- Pe mine nu ma paraseste nimeni, ai auzit ? Nimeni !
Brusc imi da un branci, cu toata puterea.
- Ce vrei sa faci ? Vrei sa ma omori ?
- Nimeni ? Ai auzit ? Nimeni ! continua el ca un nebun.

Usa de la intrare se izbeste de perete. Intra in fuga Elias. Se repede la Alex si il ia de pe mine.

- Ce faci nenorocitule ? Las-o in pace !

Sunt socata, la fel si sotul meu. Parca abia acum realizeaza ce se intampla. Il fixeaza pe oponentul lui, cu ochii injectati de furie, ca un animal incoltit.

- Tu, tu ai stricat tot ! ii striga in fata lui Elias.

Brusc, cu toata forta lui, il izbeste cu un taburet si il impinge peste balustrada. Elias, luat prin surprindere, nu mai are nicio reactie de aparare. Pica in gol. Cu ochii mariti de groaza, vad totul ca intr-o secventa de slow motion. Ma reped sa il ajut, dar e prea tarziu. Ajung doar sa il vad zdrobit pe jos.
Alex se uita la mine cu o privire pierduta, parca nici lui nu-i venea sa creada ce s-a intamplat.

- Elias ! Nuuu ! Nu se poate ! Alex, ce-ai facut ? Doamne ! Ce ai facut ? Ai omorat un om !