Era a 4 oară când ne mutam în alt oraş. În ultimii 3 ani nu mai ştiam ce înseamnă ACASĂ. Ne-am mutat de atâtea ori din cauza slujbei părinților mei. Am schimbat atâtea şcoli catalogând fiecare profesor după bunul plac. Cunoşteam toate tipurile posibile de profesori, de la cel mai drăguț, până la cel mai arțăgos. Încă aşteptam să ajungem în oraşul care-mi va fi casă timp de un an, pentru că acolo avea să încep un alt capitol din viața mea si anume LICEUL. Ai mei n-au vrut să-mi spună unde vom locui de această dată, aşa că trebuia să am răbdare, ceva ce eu nu am.
După 5 ore de aşteptare, am ajuns. Mă dau jos din maşină şi mă uit în jur. Nu mă simțeam străină, ba din contră cunoşteam locurile. Mă uit confuză către ai mei care exclamă:
"Surprizăăă!!"
Nu-mi venea să cred! Am ajuns în oraşul în care am copilărit! De mică am fost crescută de bunica, părinții mei fiind prea ocupați. Mi-a lipsit afecțiunea mamei. Bunica încerca să-i țină locul şi se străduia dar, nu se compară îmbrațişarea mamei cu cea a bunicii. Am învățat să fiu puternică, am făcut greşeli şi am învățat din ele. Am devenit o adolescentă rebelă, în ciuda nesăbuinței cu care ma gratulasem, autopedepsindu-mă încă din copilărie.
CITEȘTI
Strãlucind în întuneric
Teen FictionMi-am promis că mă voi înălța spre fiecare fir de lumină din universul meu. Încerc să înțeleg ce este mai important, cine sunt şi cum pot să mă descopăr.
