Strãlucind în întuneric

Capitolul 11

După ce mi-am petrecut după-amiaza vorbind cu Kate despre noile doastre diriginte, mă duc acasă.

O găsesc pe mama în living semnând nişte acte, în timp ce tata vorbea la telefon. Nu s-au deranjat să mă întrebe cum a fost prima mea zi de liceu, desigur.

Urc în cameră şi-mi aprind o ţigară, apoi mă uit curioasă peste orar. Mâine încep orele la 9, am suficient timp să dorm. Îmi setez alarma la ora 08:20, apoi mă culc.

Mă trezesc înainte cu 5 minute de a-mi suna alarma. Îmi iau un tricou alb şi o pereche de jinşi negri, apoi ies din casă.
Mă opresc la primul market şi-mi cumpăr un pachet de ţigări. Mai aveam 20 de minute până începeam prima oră, deci aveam timp să fumez o ţigară.
Mă aşez pe o bancă la întâmplare şi-mi aprind ţigara. O fumez lent şi mă holbez la o doamnă care pare să se îndrepte spre mine.

"De unde naiba o cunosc?" Îmi spun, încercând să-mi amintesc unde am mai văzut-o.
Stilul ei elegant mă poartă cu gândul la...

"Dirigaaaaa!" Fară să-mi dau seama, ţip.
Se apropie de banca pe care stau uitându-se confuză la mine.
Nu înţeleg de ce mă simt stânjenită, m-au mai văzut profesorii fumând, nu e prima oară! Trag un ultim fum, apoi sring ţigara. Mă ridic în picioare şi o salut. Se uită atent la mine, şi mă întreabă zâmbind.

"Clara, nu?"

"Da." Îi răspund sec.

"Te-am văzut aici şi am venit să-ţi .." o întrerup, iar ea nu mai termină fraza.

"Aţi venit să-mi spuneţi că nu e bine că fumez bla bla bla, da ştiu!" Îi spun, uitându-mă în altă parte.

"Nu, de fapt da, şi asta. Venisem să-ţi mulţumesc pentru buchetul de tandafiri pe care mi l-ai oferit ieri. Ai plecat foarte repede şi nu am mai apucat să-ţi spun nimic.."

Mintea mea se agită căutând o scuză, dar nu găsesc nimic care să pară credibil.

"Trebuia să plec cu ai mei la ţară, se grăbeau şi a trebuit să plec.." Mint. Şi e o minciună groaznică!

"Înţeleg!" Îmi spune în timp ce se uită la părul meu ciufulit. Probabil şi-o fi dat seama că mint.
"Şi legat de ţigări, am impresia că tu nu fumezi pentru a devenii mai "cool", tu fumezi ca să te descarci. Ai ceva pe suflet, aşa-i?"

Rămân uimită! De unde ştie femeia asta, pe care abia o cunosc, de ce fumez eu?

"Poate te-am luat prea tare. Mai întâi ar trebui să ne cunoaştem. Mulţumesc pentru flori, mi-au plăcut!
Ne vedem la oră. Să nu întârzii!"

Îmi înlănţuie corpul cu braţele, gestul ei lăsându-ma perplexă la început, dar cu gesturi stângace îi răspund la îmbrăţişare. Îmi oferă un mic zâmbet, apoi se îndepărteaza de mine. Sunt total dezorientată! Căldura braţelor ei îmi topise toti nervii pe care îi avusesem cu 20 de minute în urmă. Şi nu o dispreţuiesc pentru asta! În mod normal i-aş fi reproşat ceva, dar nu simt nevoia să o fac!
Nu m-a mai îmbrăţişat nicio profă,ei bine până acum câteva minute. Nu a fost atât de rău cum credeam, a fost...drăguţ. Sau poate că aşa mi s-a părut pentru că nu mai avusem parte de o îmbrăţişare atât de caldă niciodată. Nici îmbrăţişările mamei nu s-au simţit atât de puternic, cum s-a simţit mica îmbrăţişare primită de la femeia asta pe care o cunosc de 2 zile!