The Reason (Payzer) (A Treia Carte Din Seria "Two")

Nota 19

Cumva, nu stiu exact cum am ajuns sa plang pe umarul lui Danielle. 

Chiar nu imi aduc aminte cum am ajuns la ea. Cert este ca, dupa ce am baut cateva pahare bune de vin rosu vechi, din acela cu un buchet de arome profunde care iti ramane pe limba chiar si dupa multe ore de cand l-ai baut, din acela care iti place tie Niall, am ajuns cumva la ea acasa. Ce m-a surprins insa cel mai tare a fost ca nu mi-a pus intrebari, nu m-a judecat, nu a incercat sa descopere mai mult decat o lasam eu. M-a luat in brate si a stat si m-a ascultat. Din cand in cand simteam cum mainile sale faceau cercuri pe spatele meu si imi soptea ca va fi bine. Si cu toate astea ma asculta. Stiam ca nu trebuie sa ma opresc, ca trebuie sa ii zic totul.

Si asta am facut.

I-am spus totul. Fiecare lucru bun - au fost putine si totusi esentiale - fiecare sentiment - majoritatea durere si spaima - restul cateva de fericire cand am vazut-o - si fiecare lucru rau - atat de multe incat mi-a fost rusine - si ea m-a ascultat. Nu m-a judecat. Doar a oftat si m-a tinut mai strans in brate, de parca ii era frica sa nu dispar, sa nu ma dezintegrez in bratele ei. 

Apoi cred ca am adormit in bratele ei pentru ca stiu ca dupa un timp ma simteam mai odihnit iar ea adormise tinandu-ma in brate. Era noapte afara asa ca am decis sa nu o mai trezesc, am lasat-o sa doarma si am plecat, doar dupa ce i-am sarutat buclele din moalele capului.

Niall, Shay, as vrea sa fiti aici langa mine. Chiar as vrea.

Va iubesc.