Îmblânzirea tigrului

Așteptare

Kara rămăsese înlemnită când văzuse că îi lăsase cinci sute de euro într-un plic, exact ca la curve... unele bine plătite dar totuși curve. Cum îndrăznea să o trateze așa?
În ciuda furiei sale, nu putea să își șteargă zâmbetul de pe buze. Noaptea trecută fusese superbă. Faptul că  putuse să țină  strâns la pieptul ei și că îl mângâiase aproape toată noaptea, îi desenase un zâmbet larg pe față. Deși îl cunoscuse de curând și deși simțise o conexiune între ei încă din prima clipă, afecțiunea ei pentru el creștea cu fiecare minut petrecut alături de el.
Părul lui negru, mereu aranjat și pieptul lui lat o obsedau!

Luca fusese plecat din țară o lună și nu o dată se surprinsese visând cu ochii deschiși la momentul întoarcerii sale. Vizualiza că ea va fi acolo. Ca nu se va întoarce în casa aceea singură, asemanatoare unui mausoleu.
Noaptea aceea petrecută cu ea îi dăduse lumea peste cap.
Se abținuse cu greu să nu facă dragoste cu ea. O dorea dar ea în seara aceea îi oferise o parte din sufletul ei, nu îi oferise trupul ei.
Se întreba adesea dacă și ea se gândea la el la fel de des cum o făcea el, dorindu-şi nu o dată să o sune.

În prima săptămână, Kara venea să îl vadă pe Sandokan și să îl hrănească, în fiecare zi și apoi pleca acasă.
Spera din toată inima să aibă o surpriză și să îl găsească acasă într-o zi.... dar nu era așa.
În a doua săptămână rămăsese peste noapte de doua ori și bineînțeles dormise în patul lui. Se desfăta cu aroma lui.
În a treia săptămâna dormise patru nopți la el. Deja se obișnuise bine cu casa și mai ales cu puiul ei, cu Sandokan.
În a patra săptămână considera că nu are sens să mai plece doar ca să vină mereu la un Sandokan singur și părăsit. Se mutase acolo.
- Când va veni Luca, voi pleca înapoi la mine acasă. Până atunci mă bucur de tot timpul pe care îl am cu puiul meu... şi de patul lui sublim...

Luca avea să vină acasă în cea de a treizeci și șasea zi de la plecarea sa. Ajunse noaptea târziu. Obosit, vlăguit și într-o stare deplorabilă, atât fizic cât și psihic. Își lăsase valizele jos, în hol și urcă scările, visând la patul lui pufos.

Deschise ușa dormitorului și se aruncă în pat orbește, chiar și în întuneric știind exact locul patului.

-Ahh..ce bine e
-Aaaaaarh, ce, cum,  cine ești? 

Amândoi vorbiseră în același timp și aprinseră veiozele speriați.

Se priveau șocați și uimiți.
Kara își ținea cearceaful ridicat la piept, sperând ca el să nu îi observe goliciunea. Îl privea cu nesaț, bucuroasă că în sfârșit era acasă. Își blestemă pentru o clipă  impulsul de a dormi doar în bikini, ca mai apoi să îl privească mai bine.
Luca o privea aparent furios. Era încruntat iar ea era frumoasă. Ca o nimfă, menită să îl atragă iar și iar.
Fir-ar să fie, dacă nu i-ar fi fost atât de rău. Își dorise atât să o găsească la întoarcere și el nu era în stare de nimic...

-Kara, ce naiba faci aici? a întrebat el obosit.
-Păi, am dormit aici de câteva zile.

Brusc realizase că nu mai era camera LUI. Nu mai miroasea doar a parfum de bărbat în cameră, miroasea și a vanilie și mosc. Miroasea a EA.

-De ce?
-De aia,a zis ea deja ușor iritată. Ai spus să am grijă de Sandokan și am avut. Ce e cu tine? Nu îți e bine? Transpiri prea rău și nu e atât de cald.
-Nu, nu îmi e bine. Te rog du-te în altă cameră și lasă-mă singur.

Simțea cum transpirația îi uda cămașa. Părul lui era ud de parcă ieșise din duș și în cameră nu era cald...era frig, foarte frig!

-Ești nebun dacă tu crezi că te las singur. Uite-te la tine! Ești un dezastru. Nu știu unde ai răcit așa dar arzi!