Îmblânzirea tigrului

Tigrul

Cu 2 ani în urmă

Luca plecase la Hadassah cu inima frântă. Știa că șansele lui de supraviețuire erau minime spre nule și dacă nu apărea ea în viața lui nici măcar nu se mai chinuia cu această ultimă încercare.  Auzise că acest centru era cel bun pentru problemele lui. Dacă avea o șansă era aici.
Se gândea mult la spusele Karei. Oare era posibil să se ajute singur doar pentru că își dorea cu disperare să trăiască. Oare gândul pozitiv de a se vindeca pentru a putea avea o viață alături de ea avea să îl ajute? Trebuia să încerce. Spera ca ea să aibă dreptate. 
Înainte să plece îi lăsase două afaceri bune pe mâna și casa. Măcar o lăsase fără grija zilei de mâine deși era sigur că plângea în fiecare zi de dorul lui. Ajunsese să îi cunoască sufletul pătimaș și știa că suferința ei e la fel de profundă ca a lui.
Alex, prietenul lui notar, care îl ajutase și cu actele pentru Kara, era singurul care știa unde plecase. Trebuia să fie sincer cu el, în eventualitatea în care tratamentul eșua.
Nici măcar Silviu, mâna lui dreaptă în afaceri nu știa. Îi spusese că sunt niște probleme în sudul Italiei și trebuie să plece pe o perioada nedeterminată. Stabilise cu el ca vor vorbi prin e-mail și că Silviu se va ocupa de toate afacerile din România și că îl va ține la curent prin raportări lunare.
Primele luni au fost crunte.
Suferise trei operații în patru luni, făcuse 3 seturi de chimioterapie și deși fusese de multe ori pe punctul de a-şi pierde speranța, amintirea ei îl făcea să continue. Trebuia să lupte pentru visul lui de a avea o familie cu ea. Imaginea ei cu copilul lui în brațe îi dădea putere să rămână încrezător.
Lovitura grea a venit la opt luni de la internare. La o operație pe coloana doctorul i-a atins un nerv din zona lombară. Reușise să îi scoată tumoarea dar îl lăsase paralizat.
Acel moment a fost unul crucial. Era oricum slăbit și obosit deja de la atâta luptă. Să învingă boala doar ca să rămână paralizat? Brusc parcă părea o glumă.
Intrase în depresie și refuza mai toate tratamentele, care îi erau administrate împotriva voinței sale, grație acordului semnat la internare care prevedea astfel de situații. Slăbise considerabil și mușchii lui superb conturați dispăruseră. Acum era piele și os. Doar ochii lui erau vii. Scânteiau de furie, de durere și de regrete.
Abia după un an și doua luni de la internare, doctorii i-au spus că a învins boala și că dacă vrea să mai meargă vreodată ar face bine să înceapă recuperarea.
-Vorbești serios doctore? a întrebat el nevenindu-i să creadă că după atâta amar de vreme în sfârșit era liber.
-Foarte serios. Depresia ta, ca urmare a paraliziei, ți-a făcut mult rău. Tu ar fi trebuit să începi recuperarea cu două luni în urmă și vei simți pe pielea ta asta. Recuperarea ta va fi de două ori mai crâncenă. Dacă vrei să fii bărbatul de dinainte și dacă nu te-ai obișnuit cu scaunul cu rotile, îți sugerez să te apuci de azi!
-Adică de două ori mai crâncenă? a întrebat el temător
-Adică mușchii tăi deja s-au atrofiat. Mușchii spatelui sunt slabi și la fel și cei din mâini care sunt esențiali în cruciada ta. Ai demonstrat deja că ești puternic. Vei înjura, vei simți că nu mai poți, că nu vei mai fi în stare să mergi vreodată. Nu va fi așa. Vei reuși  dar va fi greu. Foarte greu. Dacă reușești depinde doar de tine, pentru că medical vorbind se poate. 
Spiritul lui devenise încrezător din nou. Începuse să citească cu atenție rapoartele lui Silviu, pe care înainte abia le deschidea și abia îi răspundea.
Aflase că o femeie se ridicase mult și îi dădea mari bătăi de cap lui Silviu. O numea Tigroaica. A zâmbit involuntar gândindu-se la Kara. I-a răspuns calm și cu imaginea ei în minte " E ok. Nu intra prea mult în ea. Las-o în pace. În câteva luni mă întorc și tratez eu cu ea. Stai liniștit și continuă treaba așa cum ai făcut și pana acum"
Medicul lui avusese dreptate. La ședințele de kinetoterapie și gimnastică subacvatică înjura de mama focului. Orice mișcare îl durea și îl săgeta prin tot corpul.
Se apucase de sală, pentru a-şi întări mușchii mâinilor dar și mușchii spatelui. Realizase că atunci când îl puneau să stea în picioare mâinile lui nu îl puteau susține. 
Ușor ușor revenea la forma sa veche.
După șapte luni de antrenamente și recuperare era același Luca Il Monte. Bine făcut, capabil să meargă și sănătos tun.
În două luni maxim avea să fie înapoi.
Silviu pierduse multe licitații și lucrurile păreau că scapă de sub control. Prietenul lui Alex, încetase să îi mai transmită informații despre Kara de aproape un an de zile. Aflase că se mutase de acolo, ba mai mult Alex credea că părăsise țara.
Chiar de ar fi să o caut în toată lumea și tot o găsesc, și-a spus el în ziua în care părăsea centrul de sănătate din Hadassah.

Prezent

Venise în țară fără să anunțe. Voia să ajungă cât mai repede acasă la el. Se întreba dacă mai era Sandokan acolo? Oare vânduse casa atunci când a plecat ea? Își dorea cu disperare să doarmă în patul lui, în patul în care făcuse dragoste cu ea de atâtea ori.
A văzut lumină în casă și ochii lui s-au aprins de încântare. Oare se întorsese? 
A deschis ușa cu aceeași ușurință cu care o închisese în urma lui acum doi ani, doar ca să vadă cel mai negru coșmar. Imaginea de familie care l-a ținut în viață, doar ca protagonistul era alt bărbat... 
Silviu, prietenul lui, Silviu... ținea în brațe un copil vesel ce gângurea fericit "dada" de aproximativ un an și un pic și Kara, Kara lui, avea ochii în lacrimi și zâmbea copilului dar și lui Silviu! Angajatul lui nenorocit!!!
-Kara, a strigat el gelos, întrerupând scena lor duioasă...