Doar noi doi

"Câteva ore."

-Elena, am ajuns.

Am coborât din maşină şi am mers cu pași greoi spre spital.

-Elena, sunt lângă tine. îmi spune Max zâmbind-mi strâmb.

Mi-am întors înapoi privirea spre intrarea spitalului si am înaintat, am mers cu pași mărunți la asistenta si am întrebat de mama.

-Doamna Smith e la etajul 2 camera 24.

-Mulţumesc. si afișez un zâmbet fals.

Am mers spre scări urcand cu Max in spatele meu, ma prins de mana facandu-ma sa ma opresc.

-Mhhm.

-Elena, ce le vei spune?

-In momentul asta nu contează. Le voi spune ca am fost plecata la acel om.

El ma aprobat dând din cap. Când am ajuns la etajul 2 am cautat cu privirea cameră 24,"Am găsit-o!"când am dat sa deschid ușa un sentiment de vinovație ma cuprins, am deschis ușa într-un sfarist încurajata de Max am intrat, înăuntru era mama pe un pat cu cearsafurile albe si fratele meu stand pe un fotoliu într-un colt al camerei.

-Bia? fratele meu s-a ridicat imbratisandu-ma strâns. Unde ai fost?

-Acum nu asta e important, cum se simte?

-Bine,  starea ei e stabila.

-Ma puteți lăsa singura cu ea? îi întreb pe amandoi intorcandu-mi privirea rugatoare spre ei.

Au plecat. M-am apropiat se pat punandu-ma pe scaunul de lângă pat luându-i mana mamei ținând-o strâns.

-Mamă. spun începând sa plâng. -Sunt aici, îmi pare rău că am pleacă, dar nu am avut de ales. Acum sunt aici, te rog revino-ti.

-Hei, sunt aici, sunt bine.

Mi-am ridicat privirea si am început să plâng mai tare, era in fata mea fericita, zâmbea.

-Nu trebuie sa te simți vinovata, ai fost cu Max? Te iubeste, dar puteai sa ne răspunzi!

-Știu...

-Nu te simți vinovata, a fost vina mea ca nu am fost atenta si m-am îngrijorat.

-Mamă. Te rog de acum sa ai grija, putea-i deceda dintr-o prostie.

-Acum totul e bine, liniștește.

-Mama eu va trebui sa plec din nou cu Max. spun simtindu-ma jenata ca o las in asemenea momente singura.

-Du-te. Asa eram si eu când eram tânără. Voi fi bine.

-Nu înțeleg cu poți fi asa calma, te iubesc enorm de mult.

-Si eu scumpo. si ma sărută pe crestet.

Am ieșit pe usa.Acolo era Florin pe scaun, s-a ridicat si ma întrebat dacă sunt bine.

-Sunt. Unde e Max?

-A spus ca trebuie sa plece, a spus ceva de o întâlnire cu tatăl lui.

-Bine, pai eu plec. Voi mai veni.

Am ieșit pe ușa spitalului si am plecat. Nu vreau sa ma mai întorc. Da îl iubesc pe Max dar deja e prea mult. Întâi răpirea, după mama si pana la urma sunt om!Ma plimbam pe străzi pierduta, nu știam dacă am făcut alegerea corecta. Nu au trecut nici 10 minute de la plecare mea din spital ca deja aveam 10 apeluri și 5 mesaje de la Max. Am continuat sa ma plimb fără să bag in seama telefonul. Azi e 23 martie, maine e ziua mea. Fac 18 ani.De nervi am scos pana la urma telefonu din mana si am răspuns.

-Da? Spun nervoasa

-Unde ești? Fratele tău mi-a spus ca ai plecat de la spital. spune mai nervos ca mine.

-Ma plimb! Nu am avut voie de când mai răpit asa ca acum e momentul potrivit.

-Te rog, spune-mi unde ești. spune de data asta cu o voce calda.

-Nu. Iartă-mă Max dar vreau sa fiu singura. Te voi suna peste câteva ore, bine?

-Bine, dar ai grija. cedează el.

Am închis telefonul bagandu-l in buzunarul de la pantaloni, dar un beculet mi s-a aprins. Dacă tot sunt singura câteva ore de ce sa nu ma intanlesc cu Andrei si Ioana? Am scos iar telefonul tastand repede numărul Ioanei.

-Ioana, ce faci? spun fericita.

-Bine. Tu ce faci? Nu ai mai dat nici un semn de viata.

Înainta sa răspuns aud pe fundal o voce spunând O tine Max ocupata!

-Ioana spune-i lu Andrei că-l omor. Puteți ieşi sa ne intanlim. Sunt singura câteva ore.

-Da, ne intanlim la cafeneaua din coltul străzi? Aia de lângă şcoală?

-Da, da.

Am mers in stația de autobuz, nu am așteptat mult autobuzul care imi trebuia ajungand imediat. Când am coborât în faţă cafenelei era Ioana si Andrei.Am fugit repede spre ei imbratisandu-i pe amandoi strâns.

-Ce faceți?

-Bine. spune Andrei la fel de vesel ca mine.

Am intrat in cafenea alegand o masa mai retrasa. O chelneriţă a venit sa ne ia comanda, eu am cerut un cappuccino iar Andrei si Ioana s-au multumit cu o cafea.

-Elena, la multi ani. Sa nu crezi ca am uitat. spune Ioana ridicându-se de pe scaun îmbrătisandu-ma iar, urmata de Andrei.

-Mulţumesc. Ma bucur ca m-am intanlit cu voi, chiar îmi era dor.

-Pai nu ai mai avut timp, te înțelegem, Max asta te tine ocupata. spune Andrei râzând primind un cot in coaste de la Ioana.

-Haha ce sa spun. Nu știu ce să fac cu bacul. Pe Max nu-l interesează, El normal a luat bacul ce-l mai interesează de mine. spun lăsând capul in jos.

-Hei, nu te supăra. Nu știu exact ce să-ți spun, dar cred ca te iubește. Defapt sunt sigura. spune Ioana zambindu-mi cald.

-Scuze ca va stric momentul dar ala nu e..

Ma întorc în direcția unde se uita si Andrei si am văzut o fata la bratul unui băiat si nu orice băiat, era Max.

Deci, am revenit cu un nou capitol, nu am prea avut timp sa scriu dar sper sa va placa, nu e editat.
In capitolul următor:Elena va pleca departe de Max un timp. Acea domnişoară nu prea va aduce bune in relația lor. Dar cel mai rău e ca nu știu dacă va mai fi o relaţie.
Mulţumesc pentru cei peste 1.6K de cititori. :3

•Unicorn•