Doar noi doi

"Plecarea"

-Elena, poate e o întâlnire de afaceri. încerca Ioana sa ma calmeze.

M-am întoarce spre ea si i-am dat o privire trista.

-Ce afaceri? Are 19 ani, tatăl lui nu îl lasă să se ocupe de tot, de aceea face ce face.

-Ce face?intreaba Andrei suspicios.

Ops.Nu trebuia sa le zic, eu si gura mea sparta. Acum nu pot să-i mai mint.

-Nu am stat cu Max de buna voie, am fost răpită si ținută in casa închisă. Dar nu va faceți griji s-a purtat foarte frumos cu mine. Doar ca pleca prea des. El este in mafie. spun repede lăsând capul in jos.

-Poftim?! au spus amândoi la unison.

-Mai încet. Oricum am alte probleme pe cap inafara de el.Mama e in spital, dar e bine.

-Ce s-a întâmplat cu ea? ma întreabă Andrei.

-Cât timp am fost răpită nu am avut voie sa vorbesc cu nimeni, nici cu voi.Si mama a plâns mult si tot ce pot sa spun e ca ca s-a întâmplat a fost pentru ca eu am plecat. Nu știu ce are pentru nu am întrebat, Max s-a ocupat de asta cat timp eu am stat cu ea. Andrei, mai sunt acolo? îl întreb pe Andrei el uitându-se atent sa vadă dacă îi zareste.

-Din păcate da, cred ca trebuie sa vezi asta. spune si ma întoarce.

Am început să clipesc repede pentru a nu lasă lacrimile sa cada dar degeaba,Max sărută cu ea. Știa că asta e cafeneaua mea preferata, știa că era posibil sa fiu aici dar nu la interesat. M-am întors către Ioana si Andrei aruncandu-le o privire trista. Ei au aprobat din cap, au înţeles că vreau să plec.

Am fugit repede către intrare din cafenea aruncandu-i o ultimă privire lui Max, se pare ca ma văzut si acum vine grăbit spre mine,am deschis ușa ai am început să fug spre stația de autobuz, dar nu puteam aştepta autobuzul trebuie sa merg pe jos. Casa lui Max era la 4 străzi distanţă de cafenea, fugeam din ce in ce mai tare dar el tot ma urmarea, eram obosita simțeam cum mi se înmoai picioarele, dar nu ma puteam lăsa mai aveam puţin.

-Elena, pentru numele lui Dumnezeu,opreste-te!

Nu l-am ascultat când în sfârşit am ajuns in fata casei am intrat repede dobarandu-l si pe Will. Cat noroc am avut ca Max a spus ca ne mutam in casa din oraş. Am fugit sus, am scos geamantanul de sub pat si am început să îmi scot hainele din dulap si sa le pun in el. Pe ușa intra nervos Max mai apoi trantind-o.

-Ce faci?! ma întreabă țipând la mine Max.

-Plec,nu ai nevoie de mine. spun indiferenta aratandu-i ca nu-mi pasa.

-Ba nu pleci nicăieri. spune apucandu-ma de mâini şi trantindu-ma de perete.

-Ahh. scot un icnet de durere.

Dar el nu se lasă, se uita in ochii mei, mai apoi la buze. Când mi-am dat seama ce vrea sa facă am început să mă zbat.

-Dă-mi drumu!

-Nu. Nu vei pleca!spun calm.

-De ce ai nevoie de mine, o ai pe ea.

-Ai inteles totul greșit.

-Ce am înţeles greșit? Ca tu te sărutăi cu ea. Max te rog, am nevoie de timp singura.

-Elena, am nevoie de tine. Nu ma poți lăsa. spune punandu-si capul in scobitura gatului meu.

-Max, plec doar pentru câteva zile, poate luni, ani.

-In niciun caz ani! spune ridicandu-si privirea supărat.

-Am nevoie se mult timp singura pentru cate s-au întâmplat.

-Bine.cedeaza ca un cățeluș Max.

-Uite,ajută-mă si după merge la aeroport. Promit ca vom vorbi pe skype si la telefon, dar am nevoie de timp.

-Bine.

Am început să îmi fac din nou bagajul, când am terminat Max mi-a luat el geamantanele si am coborât jos. Acolo erau Will si Christian.

-Unde plecați? a întrebat Christian curios.

-Nu plecam, ea pleaca. spune Max trist.

-Nu poți pleca! spune Will supărat.

-Off. am oftat si i-am luat in brate pe amândoi.

-Ma voi întoarce. Promit.

-Dacă nu se întoarce ma duc eu după ea. spune Max încercând să-i linisteasca.

Mi-am luat la revedere pentru ultima oara si am plecat spre uşă, îmi va fi dor de ei dar am nevoie de timp singura departe de oraş, departe de probleme,departe de Max.

Am intrat in mașina în timp ce Max punea bagajele in portbagaj, ma gândesc unde voi pleca,in Londra? in Washington? Nici nu știu. Fiind prinsa in gândurile mele nici jur am observat ca Max era lângă mine pe scaunul șoferului pana nu mi-a atins mana.

-Max, promiti sa ai grija de mama si restul? îl întreb uitându-mă cu regret in ochii lui.

-Da. Elena nu înțeleg de ce vrei sa pleci? Locul tău e aici,langa mine.

Mi-am intors privirea spre geam,nu  putu să-i raspund. Nu vreau sa plec dar am nevoie de asta.

Timpul a trecut la fel de repede si am ajuns la aeroport, am coborât Max luandu-mi bagajele.

-Max, îmi promiti ceva?

-Da.

-Chiar dacă vei ști unde sunt, nu vei veni după mine. Chiar dacă voi lipsi mult.

Nu mi-a răspuns doar mi-a arătat o privire rănita. M-am apropiat de scaune si m-am uitat la zborurile care urmau.

-Max, îmi iei te rog un bilet spre Boston?

-Da, acum. Revin.

L-am rugat pe Max sa meargă,vreau sa ma gândesc la ceea ce voi face. Am o mătuşă in Bostan deci cu cazare am rezolvat-o.Dar cu sentimentele mele? Cum voi rezista 3 ani fără Andrei si Ioana,da 3 ani,deja m-am gândit la si cat voi sta.

-Elena. Biletele. spune Max dandu-mi bilete.

Încă un capitol. Elena a plecat, da știu,stiu unele persoane veți fi dezamăgite de faptul ca Elena pleaca si ca nu este o povestea asa noua si extraordinara, dar eu m-am ataşat de ea. Si ma voi gândi dacă voi face si cartea a 2a dar oricum vor mai fi câteva capitole pana se va termina cartea. :)