Odry
Priveam spre fereastră și mă simțeam nașpa. Ceea ce s-a întâmplat cu Odry e numai vina mea. Și ce dacă m-a mințit? Sigur a vrut să fiu bine! Și dacă nu avea să-mi spună atunci, nici până în ziua de azi nu aș fi aflat.
- Întoarce mașina! - am strigat eu, nici nu mi-am dat seama că nu am zis-o în gândul meu.
- Ce?! Cum? - mă întreabă Deea, iar băieții mă privesc uimiți.
- Ioana, ce s-a întâmplat?! De ce? - oprind mașina, mă întreabă Teo.
- Ne întoarcem la Odry! Vreau să o văd pe Odry! - am început eu să plâng.
- Bine! - a exclamat Mircea, făcându-i semn lui Teo să ne întoarcem.
Până la spital am făcut o oră jumătate. În tot acest timp am sunat-o pe Aila. Am întrebat-o în ce salon e Odry. E la etajul 3, salonul 6.
Odry era uimită, dar în același timp bucuroasă să mă vadă și că sunt bine.
- Odry, iartă-mă! Îmi pare rău că te-am adus la starea asta.
- Mă bucur că ești aici! Înțeleg ce simți, scumpa mea. Și eu port o parte din vină aici.
Pentru că e o femeie puternică și a fost din totdeauna, s-a restabilit repede. Ba mai mult, a zis că merge cu noi. Am iertat-o. Nu știu de ce. Poate că o iubesc și țin la ea foarte mult. Mă întrebați de ce am ajuns abia acum să o prețuiesc atât de mult? Pentru că am analizat tot ce se întâmplase. Ea a fost mereu lângă mine spre deosebire de părinții mei. M-a adoptat și a avut grijă de mine, mă învață cum să fiu om. Oare asta înseamnă să fii om? Să-ți bagi piciorul în persoanele că ți-au făcut bine? Pe lângă asta am avut tupeul să o fac mincinoasă! Când ea a vrut doar să mă apere de tot ce e mai rău. Pentru ceilalți care au fost și sunt de partea mea nu mă vor înțelege. Mai greșește lumea din când în când, asta e normal, că doar nu suntem niște roboți programați. Dar noi trebuie să găsim curajul să-i iertăm.
Îi mulțumesc pentru tot!
