Ce am lăsat în urmă || Calum Hood

Scrisoarea a IV-a

                                                       ***

Stella, regret că nu mi-ai răspuns, dar ştiam că nu o vei face. Dar aveam o mică fărâmă de speranţă că  vei răspunde. Am încercat să te sun, dar numărul la care am sunat nu mai era valabil. Iar cel mai trist e că am aflat că părinţii tăi ţi-au interzis să mă mai vezi. Că accidentul a fost numai vina mea. Dar nu îi pot contrazice. Fiecare cuvinţel pe care l-au spus despre mine era adevărat. Nu trebuia să fi venit cu mine în seara aceea. Trebuia să ascultăm de ei şi să rămânem acasă. Dar nu am vrut să o facem. Şi a fost o mare greşeală. 

Încă îmi amintesc acea seară şi regret fiecare decizie luată. Îmi amintesc perfect fiecare detaliu. De la cel mai neînsemnat la cel mai dureros.

Muzica răsuna în toată casa făcându-mi urechile să bubuie.  Toţi cei prezenţi erau pe jumătate morţi băutura arătându-şi efectul. Îi vedeam cum încearcă să dovedească că pot face orice şi ajungeau să se rănească singuri.  Deşi băusem foarte puţin am preferat să mă opresc înainte să fac vreo nebunie. 

Îmi priveam la fiecare secundă telefonul să văd când îmi vei răspunde. Zâmbeam fără să realizez la fiecare mesaj al tău. Ţin minte că făceam glume pe seama celor de aici şi îţi trimiteam fotografii făcute în timpul "spectacolelor" lor. Mă bucuram pe atunci de fiecare clipă. Apoi m-ai rugat să vin să te iau. Credeam că vrei să vii la petrecerea care pentru mine părea plictisitoare, dar îţi promisesem că o să mergem împreună undeva şi acum era momentul. Am părăsit apoi casa fără să dau de bănuit. M-am urcat pe motocicletă punându-mi casca şi plecând spre casa ta. 

Când am ajuns te-am aşteptat câteva minute să ajungi.  Văzând că nu îţi faci apariţia am venit după tine. Am fost puţin speriat văzându-te cum te certai cu părinţii tăi dar am preferat să nu intervin. Tu doar ai venit la mine şi m-ai tras afară. M-ai rugat să te duc departe de acolo fără să îmi spui ce s-a întâmplat, dar nu am îndrăznit să întreb. Doar ţi-am respectat decizia şi am vrut să te duc într-un loc unde să fii fericită. 

Am urcat pe motocicletă şi te-am îndemnat să mă urmezi. Ţi-am înmânat casca mea şi am plecat. Însă ce nu ştiam era că acea cască nu îţi va fi de folos mai târziu. 

Eram aproape de casa mea, iar la o curbă tot ce am văzut au fost nişte faruri venind fix spre noi. Tot ce îmi amintesc este momentul în care am deschis ochii şi am realizat că tu nu erai lângă mine. Nici motocicleta nu era. Erai pierdută sub acea maşină şi cu motocicleta deasupra ta, zdrobindu-te la propriu. Am încercat să te ajut, am încercat să te strig, dar nu am reuşit. Mi-am pierdut apoi cunoştinţa. Am crezut că o să mor şi tot ce voiam să îţi zic era că te iubesc. 

Dar nu a fost aşa. M-am trezit apoi într-o cameră albă, luminoasă, înconjurat de diferite persoane. Dar tu nu erai acolo. Primul lucru care l-am făcut a fost să întreb unde eşti. Dar nimeni nu mi-a răspuns. Eram ignorat. Îmi amintesc cum am hotărât să mă ridic şi să aflu singur ce s-a întâmplat. Deşi aveam piciorul în gips şi capul mă durea tare, nu mă opream până nu aflam. Toţi au încercat să mă oprească dar nu au reuşit. Am ieşit pe hol şi m-am îndreptat spre un doctor, dar care doar m-a ignorat trimiţându-mă în salon. 

Mă gândeam la ce era mai rău şi mă învinuiam pentru tot, dar voiam să aud pe cineva spunând că eşti bine. 

Înaintând pe hol în speranţa de  a găsi pe cineva care să mă lămurească de ce s-a întâmplat , am dat de tatăl tău. Avea o privire întunecată. Era de nerecunoscut. M-am apropiat şi l-am întrebat unde eşti. Atunci s-a ridicat în picioare şi sunt aproape sigur că m-ar fi omorât. Încă îmi amintesc cuvintele lui "I-ai distrus viaţa fiicei mele. Am ştiut de la început că eşti o pacoste şi că îi vei crea probleme, iar acum m-am convins. Din cauza ta ea a rămas acum paralizată şi probabil va rămâne toată viaţa într-un scaun cu rotile. Doar din cauza ta. Tu, nu o vei mai vedea niciodată. Vreau să dispari din viaţa ei pentru totdeauna. I-ai creat deja  prea  multe probleme"

Cuvintele lui erau ca un cuţit înfipt în inimă şi răsucit de nenumărate ori, dar ştiam că nu minte. Mi-aş fi dorit să visez şi nimic să nu se fi întâmplat, dar totul era real. Atunci am hotărât să plec. Să uit de tot. Să mă schimb. A fost cea mai grea decizie luată vreodată.

Dar Stella, îţi jur că m-am schimbat. Sunt o altă persoană şi vreau să repar lucrurile. Numai să ştiu cum. Însă voi afla, şi voi repara totul.

                                                                                       x Calum

                                                                     ***

Mâna îmi tremura făcând stiloul să îmi cadă. Am început să plâng numai amintindu-mi tot ce s-a întâmplat. Acea seară m-a schimbat. Îmi doresc doar să nu o fi trăit. Să fi fost doar un coşmar.

Ştergându-mi câteva lacrimi am împăturit hârtia şi am introdus-o în plicul de pe masă. Am ieşit din cameră silenţios. Nu voiam să mă întâlnesc cu niciunul din băieţi. Dar a fost inevitabil. În drumul meu m-am  întâlnit cu Luke. Se putea observa ceva ciudat la mine, dar am trecut pe lângă el. L-am evitat. Am depus apoi scrisoarea şi restul zilei m-am plimbat.

Voiam să uit măcar pentru câteva secunde de tot ce s-a întâmplat.

Cel mai lung capitol de până acum. Ceva neobişnuit la mine. Okey, deci e mai lung ca o surpriză pentru voi. Pentru surpriza care mi-aţi făcut-o. Numărul 49 în categoria FanFiction. Nu îmi vine să cred. VĂ MULŢUMESC!