SKY
În mod normal, micul șoc termic provocat de apa rece pe pielea mea mă ajută mereu să mă trezesc. Nu însă și astăzi. Douăzeci de ani. Atâția am numărat. Atâția am așteptat pentru acest moment, și nimic nu merge așa cum mi-am imaginat.
Mai întâi, din cauză că mi-au tremurat mâinile ca și cum ar fi frig de-ngheață apele, machiajul meu care trebuia să arăte șic, cu tot retușul de rigoare, s-a dus de râpă. Pe urmă, oricât de mult mi-am dorit o coafură îngrijită, părul mi-a rămas la fel de neascultător ca întotdeauna: ondulat și rebel.
- Sky.
La naiba! recit de trei ori în vreme ce bâjbâind cu mâna pe fermoarul jeanșilor, mă rog ca acesta să nu se blocheze. Toată lumea știe că sunt o neîndemânatică, așa cum știu eu că la mine în familie întârzierea este privită cu încruntare.
- Sky, coboară odată.
Strigătul mamei se aude dinspre casa scării.
Nu are rost să intru în panică. E doar o zi, țin să mă liniștesc atunci când pantalonii îmi dau bătăi de cap și cedează sub degetele mele. Îmi dau ochii peste cap. Este absolut firesc să mi-i dau peste cap.
Mă urnesc către șifonier în zona cu pantaloni și, poziționându-mă drept în fața lor, apuc un articol la nimereală. Într-un final, după ce reușesc să mă îmbrac, înșfac rucsacul și cobor la parter.
- Iubito, știi cât de mult ținem eu și tatăl tău la punctualitate, mă ia mama la rost de îndată ce intru în bucătărie.
Parcă aud glasul bunicii.
- Bună dimineața si ție, mamă! îi zic și îi dau un sărut pe obraz.
Mă răsucesc către tata care arată superb, îmbrăcat cum e în costumul lui negru, cu nasturii de sus ai cămășii descheiați, și care-și mișcă buzele, folosindu-se de ele ca să țipe ca dracu' la cine o fi la celălalt capăt al firului.
- Te referi la omul acela care arată că cinci minute de somn în plus chiar contează? întreb, deși știu că nu lipsa somnului care îi afectează în moduri ciudate pe oameni este problema tatălui meu, ci personalitatea lui.
E în regulă, m-am obișnuit cu asta.
- Ai așteptat-o atât de mult și iată e aici, îmi ignoră ea replica în timp ce pune la prăjit câteva felii de pâine. Prima ta zi de școală. E nemaipomenit, nu-i așa?
Într-adevăr nemaipomenit, dacă e să nu pun la socoteală că nimic nu merge prea bine.
- Îmi amintesc clar prima mea zi de colegiu, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. A fost memorabilă, continuă ea zâmbind. Cu o maximă de șaisprezece grade, o zi perfectă de toamnă...
- Când a zburat timpul? pune tata capăt apelului și, ridicându-se, își aranjează mânecile sacoului. Cu doar un moment în urmă stăteai pe genunchii mei, ascultându-mi poveștile. Parcă zilele trecute te purtam pe umeri, deasupra întregii lumi.
Iar acum mă poartă înapoi în trecut, amintindu-mi de pieptul lui puternic sub gambele mele, de mâinile sale care îmi țineau strâns gleznele, de senzația de plutire.
- Uită-te la tine, gata să ne calci pe urme, încheie el.
Deoarece în această dimineață mă confrunt cu o întârziere, mă așteptam la un gest de furie din partea lui, dar el nu face nimic. Aștept câteva secunde, ca să mă asigur că totul e în ordine, apoi mă avânt în brațele lui larg deschise, cuibărindu-mă la pieptul său.
