SKY
Nu mă agit, stau locului și mă concentrez să îmi păstrez calmul, dar adevărul este că nu am fost niciodată mai speriată decât acum. Cum reușește? Nu știu sigur cum funcționează asta, dar atingerea lui Shawn nu îmi trezește amintiri cu care abia mă pot împăca.
Trebuie să plec. Trebuie să scap.
Creierul meu înțelege comanda, dar durerea, oh, durerea este atât de intensă. Fiecare venă din corpul meu vibrează de durere.
Trebuie să te ridici, Sky.
Fac încă un efort și încă unul, un ultim efort și deodată respir alt aer. Mă simt căzând. Îmi înăbuș durerea atunci când mâinile mele iau contact cu asfaltul, cât și strigătul care îmi urcă pe gâtul uscat ca șmirghelul când pietrișul sapă în palmele mele. Dacă durerea s-ar termina...
Scoală-te și se va termina în curând.
Repet la nesfârșit aceeași frază, în speranța că picioarele mele pot face asta, dar fiecare mișcare pe care o fac, chiar și simpla respirație pe care încerc să o iau, este tortură pură. Îmi închid ochii.
- Mă întrebam de ce oare te-ai grăbit să pleci atât de repede de lângă mine.
Ochii mei se deschid pentru a găsi fața acestui câine care m-a distrus pentru toată eternitatea la o distanță mică de a mea. Mă uit la el cu ceea ce se numește toleranță: o combinație de silă și de dispreț.
- N-o să scapi niciodată cu asta, Keith.
Vocea mea este remarcabil de stabilă, având în vedere că nodul din gâtul meu, hrănindu-se cu frica mea și cu o senzație de neajutorare, devine tot mai mare. Dacă a primit ce a vrut, de ce mai este aici?
- Tatăl meu...
- Tatăl tău, chicotește el, ca și cum găsește efortul meu de-a mă impune în lumea nouă în care am ajuns din întâmplare, din greșeală de fapt, doar a mea și a nimănui altcuiva, amuzant. Nu mi-e frică de tăticul tău, Sky. Ba mai mult, știu că nu vei sufla o vorbă, fiindcă această poveste ar transforma ziarul local în senzație națională.
Keith se apleacă spre mine, aducându-și fața la același nivel cu al meu. Nici măcar nu tresar când mă apucă de bărbie cu degetele, deși sunt amenințătoare și reci, la fel de reci ca și ochii lui. Cum de nu am putut vedea că în spatele ochilor lui nu e decât întunericul pe care îl are doar iadul?
- N-ai să-l faci de râs pe tăticul, nu-i așa, Sky?
Încă ținându-mă de bărbie, își dă capul pe spate și râde. Sunetul îmi lovește timpanele ca niște cuie pe o tablă, în timp ce undeva adânc în mine, un urlet tăcut se ridică. Sunt nebună? Am jurat în acea noapte să nu mai las niciun bărbat să se apropie vreodată de mine. Cu toate acestea, trec deja de acea linie cu Shawn.
Și cred că o știe și el, deoarece își coboară mâinile de pe obrajii mei.
- Îmi pare rău, Sky, eu pur și simplu... Nu știu ce mi-a venit.
Shawn scoate un oftat, un sunet torturat care mă face să mă simt vinovată ca naiba. Nici măcar nu e despre el, ci despre mine, despre faptul că am mai trecut prin asta cu inima deschisă, și s-a terminat cu un dezastru.
- E în regulă, Shawn. Sunt bine.
Noul meu prieten își trece mâinile peste față și clatină din cap.
- Nu, nu ești.
Nu e o întrebare, dar mă privește ca și cum ar aștepta un răspuns. Ar trebui să spun ceva, dar cum aș putea, când limba mi-e înghețată? Din gura lui, aceste cuvinte rostite cu voce tare capătă un sens real, un sens pe care l-am ignorat, l-am blocat, l-am ascuns sub un zâmbet la fel de dulce și fals precum zaharina de-a lungul atâtor luni. Așa că nu spun nimic, deși tăcerea mea se întinde până la punctul în care vreau să țip: " Nu, nu sunt bine." La naiba. E vremea s-o întind de aici.
- Trebuie să plec, spun eu, și în același timp încerc să deschid portiera. Se face târziu și probabil că părinții mei...
- Îmi place de tine, Sky.
Vocea îi este exact ca mâna lui când o așează pe încheietura mâinii mele. Prea blândă și prea tandră pentru un bărbat mare și puternic.
- Îmi place de tine, repetă el. Și da, mă întrebam cât va dura înainte s-o recunosc cu voce tare.
Ochii mei se lărgesc și mă lupt cu un amestec de fericire și frică agresivă. Acest bărbat mare, puternic, care este deopotrivă înspăimântător și frumos, mă place, dar serios cât timp ar dura? Până când îmi va vedea cicatricile? Știu cum e să mă uit în oglindă și să-mi văd trupul mutilat, iar repulsia nu este un sentiment pe care să-l pot stăpâni. Nici măcar Shawn n-ar putea-o face.
- Cum am spus, se face târziu, îi reamintesc eu.
Tentația de a alerga și de a fugi de acest moment ciudat îl trage după mine. Deschide ușa Impalei și sare, mergând spre mine. Se oprește la o singură mișcare de a mă atinge.
- Când m-ai întrebat dacă știam cine ești înainte să te sărut, nu te-am mințit. Și n-o să te mint nici acum, Sky. Ai apărut chiar când eram, în principiu, mort într-o lume mare, și nu mi-a păsat. Puteai fi fiica unui criminal în serie, a cuiva important sau pur și simplu o fată obișnuită din Brooklyn, aș fi făcut-o oricum. Te-aș fi sărutat. Te-aș fi sărutat, și știi de ce?
Las să-mi scape un oftat. Când vede că tac, el vorbește din nou.
- Pentru că întotdeauna mi-am dorit să sărut pe cineva ca mine. Așa că am făcut-o, și nu regret că am făcut-o, pentru că acum știu ceva ce nu aveam de unde să știu înainte de acel sărut. Știu că nu mai vreau să fiu acea persoană care-și îngroapă fricile, și mi-ar plăcea să am șansa să fiu acea personă. Sunt îndrăgostit de tine, Sky.
Declarația lui îmi ia respirația. Ideea că aș putea însemna atât de mult pentru cineva, că aș putea afecta pe cineva în așa fel, nu e doar șocantă, ci copleșitoare. Atât de copleșitoare încât nu pot să definesc niciuna dintre cele o mie și una de emoții care își fac acum de cap prin corpul meu, nici să explic de ce inima mea bate atât de tare. Totuși mintea îmi este clară și îmi atrage atenția că dragostea nu este o opțiune, nu pentru mine, pentru că există oameni răi în lume care fac lucruri rele, iar eu nu sunt genul care să stea acolo să pretindă că nu sunt. Întind mâna către portiera Teslei. Dragoste. De unde a ieșit cuvântul ăsta? Îl plac pe Shawn, dar nu sunt îndrăgostită de el. Chiar dacă e cel mai frumos și mai intimidant tip pe care l-am văzut vreodată, nu sunt îndrăgostită de el. Nu. Îmi voi tot repeta asta, zi de zi, noapte de noapte, până când mă voi convinge că acesta e adevărul.
- Nu pot să mă întâlnesc cu nimeni chiar acum.
Trag de mânerul portierei și dau să mă strecor înăuntru, dar mă opresc în ultimul moment.
- Îmi pare rău, Shawn.
- Dacă acest moment de ezitare există, înseamnă că și tu simți ceva pentru mine, pufnește el.
Mă întorc să îl privesc.
- Scuză-mă? spun, privindu-l nervoasă.
Iritarea mea este una îndreptățită. Drept cine se crede să facă presupuneri despre ceea ce simt, și de ce naiba se holbează la mine ca și cum ar putea auzi inima zvâcnindu-mi în piept?
- Nu, nu te voi scuza. Doar spune-mi că nu simți asta, și jur că nu o să te mai deranjez niciodată.
Abia dacă procesez un singur cuvânt înainte să îmi acopere gura cu a lui. La început sunt prea șocată să reacționez, dar apoi mă las învăluită de mirosul lui cu aromă de mosc și o notă de tutun și, împreună cu toate conceptele de bine și rău, totul din jur dispare. Îmi deschid gura, și imediat limba lui alunecă înăuntru, preluând controlul. Mâinile mi se agață de ceafa lui, și ca răspuns, Shawn mă trage mai aproape. Sărutul lui e lent și apoi rapid, zdrobitor și totodată tandu, făcându-mi întregul corp să cutremure. Mă sărută ca și cum nu ar fi ziua de mâine, cu siguranță nu un mâine așa cum îl știu eu.
Un geamăt venit din pieptul meu pare să îi limpezească mintea. Se trage brusc înapoi și face câțiva pași în spate, oferindu-mi spațiu.
- Spune-mi că sunt singurul care simte asta.
