Nu stiu ce sa fac,sa o iau la fuga,sa il ucid sau sa il fac sa raspunda mai intai la intrebari...pur si simplu nu imi vine sa cred ca il am in fata mea si eu stau ca o prostuta,cu gura deschisa,pietrificata. Adica,ma asteptam sa se intample,sa ne intalnim,insa nu atat de repede,m-a luat total prin suprindere.
-Inchide gura si ia loc langa noi,zice el si imi face semn sa ma asez. Stiu ca ai multe intrebari sa imi adresezi si am de gand sa raspund la fiecare,chiar daca o sa vrei sa ne ucizi dupa ce vei afla,insa asta e,ne asumăm acest lucru. Ne este dor de tine si te vrem inapoi in echipa.
Stiti senzatia aia cand cineva vorbeste cu tine de parca tu chiar ai intelege ce spune,insa tu in realitate esti pierdut in spatiu?! Ei bine,asa sunt in momentul de fata.
-Despre ce naiba tot vorbesti?Desi vroiam ca vocea mea sa fie furioasa,ceea ce si eram defapt,nu am putut decat sa scot niste sunete sugrumate,insa se pare ca m-a inteles. Asa cum mereu o facea.
-Iti ziceam ca te vrem inapoi in echipa.
-Noi?
-Da,noi. Eu,Stefan,Ana si ceilalti!
-Cee?!!!tip fara sa vreau si ma ridic de la masa varsand astfel si paharul lui de suc sau ce-o fi,pe el.
-La fel de neindemanatica,zice mai mult pentru el insa l-am auzit.
-Damian...vrei sa zici ca sunt toti in viata?il intreb socata.
-Te-ai prins destul de greu,murmura el
-Nu..nu,nu! Este imposibil,i-am vazut pe toti murind,Stefan a murit in brate la mine...nu cred...
Nu imi mai simt picioarele,simt cum capul imi explodează de durere,iar localul a inceput sa se învârte cu mine.
-Este...imposibil!mai reusesc sa zic inainte sa fac contact cu podeaua.
Nu se poate asa ceva. I-am vazut macelariti,apoi explozia...era imposibil ca cineva sa supravetuiasca. Iar acum sa aflu ca sunt in viata...era prea mult,prea multe evenimente într-un interval de de timp atat de scurt.
-Bella? Esti bine?
-Isabela,in momentul acesta iti deschizi ochii!imi ordona Alina furioasa si ingrijorata in acelasi timp.
-Doamne...nici sa ma odihnesc nu mai am voie,zic amuzata si incerc sa ma ridic insa ma prabusesc inapoi cu capul in perne. Stai! Perne,pat?
-Unde ma aflu?intreb panicata.
-Sunteti la mine acasa,spune Damian.
-Deci...nu a fost un cosmar...
-Cosmar?intreaba uluit.
-Sa te revad...da,unul chiar ingrozitor,zic resemnandu-ma,nu mai aveam nici o sansa de scapare.
-In urma cu o ora mai aveai putin si ma ucideai din priviri si acum...nimic? Ce s-a intamplat?
-M-am resemnat. Astept sa ma trimti pe lumea cealalta,sa termini ce ai inceput in urma cu doi ani de zile.
-Despre asta vroiam sa vorbim,daca nu lesinai,murmura Alina langa mine.
-Cu tine nu vreau sa vorbesc in momentul asta. Nu pot sa cred ca nu mi-ai zis!
-Si tu mi-ai ascuns multe secrete. Plus ca,esti in siguranta,crezi ca te mai aduceam la intalnire daca erai in pericol?ma intreaba suparata. Ti-am zis de o persoana care m-a salvat. El este.
-Ok...nu mai inteleg nimic,spun infranta. Vrea cineva sa ma lumineze?intreb si ma uit sugestiv la Damian.
-Bine,zice si isi freaca mainele unele de altele. Sa incepem cu...inceputul,nu? Cu ceea ce s-a intamplat cu doi ani de zile în urmă.
Este chiar foarte simplu,totul a fost doar o inscenare. Nu a murit nimeni. Am facut totul doar pentru ca tu sa fi in siguranta. Stii doar ca erau si sunt inca multi care te vor moarta. Asa ca noi le-am indeplinit visul. Vestea mortii tale,zice si face semnele de rigoare in aer,s-a raspandit repede si apele s-au linistit. Doar ca cineva a aflat ca esti in viata si asa a inceput sa te caute,folosindu-se de orice mijloace...nu stiu cum a aflat de relatia ta de prietene cu Alina...insa am ajuns la timp sa o salvez,asa ca...
-Sa inteleg ca vati jucat cu mine,cu sentimentele mele...ai idee cat de greu mi-a fost? Bineinteles ca nu,zic pufnind ironica,doar nu ati fost voi in locul meu timp de fucking doi ani de zile. In fiecare zi ma rugam ca acel incident sa fi fost doar in imaginatia mea bolnava,ca ei sunt teferi si in siguranta,nu la doi metri sub pamnat din vina mea. Pentru ca da,m-am invinuit,timp de doi ani, eu nu am mai fost om, pur si simplu respiram,nu dormeam nopti si zile intregi din cauza fricii,aveam cosmaruri,nu mancam,nu beam,nu ieseam din casa,m-am ascuns de tine,ii urlu ii fata. Stateam mereu cu frica sa nu ma gasesti,nu inainte sa ma razbun pentru ceea ce ne-ai facut. Si acum aflu ca totul a fost doar un plan de a ma da la o parte?!! Cum naiba sa va treaca asa ceva prin cap,voi sunteti întregi la minte?
-Bell...
-Nu vreau sa te mai vad,pe tine sau pe ceilati. Sa le transmiti ca ma bucur din toata inima ca sunt in viata si sanatosi.
-Pacat,pentru ca noi vrem sa te vedem!
