Demonii lui Angelo (16+)

4. Reflexii demonice

    "Există marionete care îşi trag singure sforile."

Valeriu Butulescu

    Poziția socială şi falsa personalitate sunt hainele pe care majoritatea oamenilor le îmbracă pentru a-şi atinge scopurile. Încearcă uneori să creeze mecanisme ale unor jocuri sadice, din dorința pură de a deveni păpuşari iar cei din jur simplele marionete trase de sfori, care se supun fără să obiecteze. Doar că, ceea ce ei nu ştiu este că nu există certitudinea că jocul va decurge după regulile prestabilite, că totul va lua sfârşit în momentul şi în modul ales de ei.

    Păpuşile sunt vii şi se pot împotrivi. Iar uneori pierzi controlul şi realizezi foarte târziu că ele îşi trag singure sforile, dar în acelaşi timp le trag şi pe ale tale.

    Am înghețat, nu ştiam dacă să mă tem sau să respir uşurată.
Aaron a luat arma şi a tras spre fruntea lui Shelby, doar că singurul lucru care a ieşit din țeava armei a fost un sunet sec. Nu exista glonț pe țeavă.

    Blonda l-a privit perplexă. Aaron, cu ochii mari, plângând, a privit spre pistolul din mâinile sale şi l-a lăsat să îi cadă printre degete. Şi-a trecut mâinile tremurânde prin părul întunecat, suspinând prelung. Irwin, lângă mine, a pufnit disprețuitor. Cred că el era singurul care privea detaşat totul, deşi era şi el cu un picior în groapă.

   Disperarea transformă oamenii în criminali.

    – Chiar credeați că aş fi lăsat un pistol încărcat, pe care l-ați fi putut găsi foarte uşor dacă v-ați fi concentrat pe ce contează, cât timp eu am fost plecat? Întrebă Angelo.

    Şi atunci am înțeles că ăsta a fost de fapt un test, pe care noi l-am picat.

    – Nu pot... nu pot să cred că erai în stare să mă omori! Nu cred! Shelby şi-a şters nervoasă lacrimile de pe față spre amuzamentul lui Angelo care privea detaşat comedia mortală.

    – Iubito, eu nu voiam... adică nu aş...

    Aaron a făcut un pas mare spre blonda din fața lui, încercând să îi cuprindă mâinile în ale sale, însă ea s-a retras rapid, privindu-l cu dispreț.

    – Vezi? Eu ți-am spus că eşti proastă! Niciodată să nu ai încredere totală în cineva! Nici măcar în tine să nu ai!La vârsta asta, iubirea e doar o iluzie efemeră.

    Cu cât îl priveam mai mult cu atât mă fascina ma mult. Înalt, cu un corp lucrat, fără a fi însă exagerat, piele albă şi pistruiată, maxilar lat şi masculin.
Ochii aurii, de culoarea chihlimbarului, se aflau într-o armonie perfectă cu părul roşcat, veşnic ciufulit, care îi conferea o alură de proaspăt trezit din somn, îndemnându-te să îți treci degetele prin el.

    Numele său îi descria cu exactitate înfățişarea, dar era într-o antiteză perfectă cu acțiunile lui. Arăta ca un înger, doar că esența îl schimba radical, îl metamorfoza, făcându-l un înger mortal, un demon.

    Abia acum, atenția mi-a fost captată de Ethan, brunetul glumeț cândva. Tremura, pielea îi era de o paloare anormală, respira greu de parcă s-ar sufoca şi mici broboane de sudoare i se formau pe frunte.
Angelo l-a văzut căci s-a încruntat în direcția lui, dar a ales să îl ignore.

    – Trădarea are un preț copii, iar ceea ce tu ai făcut, Aaron, trebuie pedepsit! Spune roşcatul în timp ce se ridică de pe scaun şi țintește spre capul coreeanului arma, de data aceasta cea încărcată.

    Brunetul s-a întors uimit spre el, acum îi puteam zări doar spatele, dar vedeam cum îşi strânge mâinile în pumni şi ariculațiile i se albesc.
Angelo îl privea direct, rece, serios, înfricoşator. Îl tortura din priviri şi parcă vedeam cum flăcări roşiatice cuprindeau trupul lui Aaron.