Stay strong

Capitolul 8

Ma trezesc de dimineata in acelasi loc dar cu o febra groaznica. Nu as merge la scoala dar trebuie sa imi fac o nota la istorie. Eram imbracata ok deci nu am mai mers acasa degeaba.

Am ajuns in clasa si se pare ca se vede ca am febra pentru ca cei care ma cunosteau pareau ingrijorati. Bine zis pareau. Ma asez in ultima banca si incep sa imi repet ce mai aveam de repetat pana cand vad cum se deschide usa.

Pe ea intra 2 dintre ei. Louis si Liam. Amandoi par ingrijorati dar am dat din cap ca sunt bine asa ca s-au asezat mai in fata. Dupa ora au iesit repede. Eu ca de obicei am asteptat sa fiu ultima dar cand sa ma ridic se dechide usa si vad un Harry ingrijorat in dreptul ei. Vine in fuga spre banca mea si imi pune mana pe frunte.
-Ce ai facut de ai febra?! Ieri erai foarte bine.
-Nimic, sunt bine.
-Nu esti si se vede foarte usor asta. Acum imi spui ce ai facut sau nu mai plecam de aici.
Nu pot sa ii spun pentru ca o sa stie ca l-am ascultat.
-M-am plimbat ieri dupa ore doar in tricou, poate deaia.
-Ah, tot nu te cred. O sa imi zici tu. Acum hai.
-Unde?
-Sa te facem bine!
Brusc mi-am adus aminte de ziua de ieri. M-a iritat ce a facut si nu o sa uit tot doar pentru ca e bipolar.
-Nu mersi, ma descurc. spun rece.
-Ce ai acum?
-Nimic.
-De ce te schimbi asa dintr-o data?
-Nu sunt prima care o face deci e ok.
-Ah ok, inteleg unde merge. Imi pare rau bine?
Stai...ii pare rau? Si-a cerut scuze?!
-Ahmm....ce?
-Nu repet de doua ori.
-Dar nu am auzit.
-Asta e. Acum hai.
Desi incerca sa para serios, niste gropite mici il dadeau de gol. Daca are stare buna, de ce nu.
-Nu vin. spun aproape razand.
-Ce?
-Am spus ca nu vin.
-Ok.

Prima oara nu am inteles dar dupa ce m-a luat pe sus am inteles ce e acel "ok". Asa am umblat prin toata scoala, atragand toate privirile iar cei patru radeau de fata mea rosie.

Dupa ce m-a asezat pe bancheta din spate si mi-a tras vreo 3 centuri peste mine a mers si el la volan si am pornit. Pe drum am dormit, cred ca asta era si scopul lui. M-am trezit din cauza opririi dar se pare ca el nu a observat.

A iesit de pe partea lui si cumva a reusit sa ma ridice.  M-a dus in brate pana intr-o camera, care mi se pare foarte cunoscuta. Oh, e camera lui! Ma aseaza usor pe pat si iasa. Peste cateva minute ajunge cu o compresa pe care o aseaza pe fruntea mea.

-Stii...tin la tine. Nu stiu de ce..
Sopteste sperand sa nu fie auzit, dupa care ofteaza adanc.
-Nu pot opri asta, dar nu stiu daca mai am sanse la tine. Ti-am facut atatea, majoritatea intentionat doar ca sa te enervez iar acum imi e frica, daca te pierd din cauza asta? Ma gandesc non-stop la tine..
Incep sa cred ca stie ca nu dorm. Dar, pare sincer. Iar daca acum fac legatura..in seara aia..Vorbea de mine. Nu stiu ce sa fac, asa ca hotarasc doar sa incerc sa atipesc.

Simt cum ma trezesc din cauza unui obiect rece pe mine.
-Te-am trezit? Scuze... In fata mea apare  un Harry bland. Am fost pana afara sa iau asta, de aceea sunt rece.
Dupa ce termina de vorbit scoate o cutie de ciocolata. Cred ca visez.
-Ah....nu trebuia. deja simt cum obrajii imi ard.
-Nu iti place ciocolata?
-Ah, nu chiar. Dar nu e vorba de asta, gestul a fost dragut...acum sigur sunt rosie.
El vede asta si zambeste stanjenit, poate pentru ca nu stia acest detaliu.
-Scuze, chiar nu stiam, dar daca vrei pot sa iti aduc jeleuri.. sau flori sau prajitura sau tort sau...
-Usor! Nu imi trebuie nimic, esti deajuns. nu stiu ce m-a apucat sa spun asta dar simt asta intr-un fel..
Fata lui e socata de schimbarile mele de stare si il inteleg. Si eu as ramane.

-Ok atunci, cum te simti?
-Chiar mult mai bine, multumesc mult.
-Pentru? si chiar vad pe fata lui putina confuzie, dar stiu jocurile.
-Oh sigur, nu mai scoti nimic de la mine.
-Dar...chiar nimic? spune cu un ranjet care in momentul asta doar ma amuza.

Se aproprie de mine si raman fara aer. Doar stam si ne uitam unul in ochii celuilalt. A vrut sa ma sarute dar m-am intors.
-Scuze. Am spus in timp ce m-am ridicat. Nu m-am uitat la el, nu as mai putea rezista. M-am grabit spre usa dar cand sa plec ceva m-a oprit. Un sentiment care imi spunea sa nu plec ma oprea.

M-am uitat in spate si l-am vazut pe Harry in aceasi pozitie, dar nu ii puteam vedea fata. M-am prefacut ca plec doar ca sa vad cum decurg lucrurile. Am inchis usa si am incercat sa respir foarte silentios. Doar a stat asa ceva timp pana cand aud un suspin. Nu mai rezist si nu mai pot nega. M-am indragostit de el indiferent ce imi spun.

Am pasit usor si l-am prins de gat din spate. S-a speriat dar cand si-a dat seama ca sunt eu m-a intors cu fata la el. Acum eu stand pe genunchii lui, imi dau iar seama ca ochii verzi erau umezi. Dar inca nu inteleg cum de s-a atasat asa de mine. Si-a lipit fruntea de a mea si a inchis ochii.
-Imi pare rau...
-Pentru? Am soptit.
-Pentru tot ce o sa urmeze.

A deschis ochii iar eu m-am incruntat. Ce inseamna asta? Mi-am dat seama cand a dat sa se ridice, un semn ca si eu ar trebui sa fac la fel. S-a intors spre usa si a plecat, lasandu-ma singura, din nou.

*Harry's POV*
Sunt prost. M-am indragostit de ea iar acum o sa fie tot rau. Putin imi pasa de pariu. Ceilalti o sa stie ca ea e punctul meu slab si o sa atace acolo.

Nu o pot pune in pericol mai ales ca ea nu stie cu ce ma ocup. Daca stia era altceva, era alegerea ei. Dar asa eu sunt responsabil. Dar m-am simtit foarte rau cand a plecat, chiar dupa ce i-am facut un cadou, singura fata de altfel. A plecat fara sa ii pese. Poate e mai bine.
  Oftez adanc si inca nu stiu ce sa aleg. E ceva mult prea mult. Era sa cedez din nou dar ceva m-a speriat, luandu-ma usor de gat, dar totusi putin strans. Imediat mi-am dat seama de mainile ei mici si am intors-o cu fata la mine. In ochii albastri se vedea increderea. A vrut sa vina. Dar nu stie in ce se baga. Imi inchid ochii si stiu ca nu pot sa merg cu sentimentul ca e in pericol, asa ca mai bine plec pana nu e prea tarziu.
-Imi pare rau...
-Pentru?
-Pentru tot ce o sa urmeze. Ea s-a incruntat semn ca nu a inteles ce vreau sa zic. Ma ridic usor si face si ea la fel.
O las singura si plec, pentru a doua oara. Dar trebuie sa mi-o scot din cap daca vreau sa ma indepartez de ea.

*Alis's POV*
Nu inteleg. Am facut ceva gresit? Cert e ca simt ceva pentru el acum, indiferent cat o sa neg asta. E ingrozitor, dar nu renunt. Nu pot. Nu sunt genul oricum, iar acum nimic nu ma opreste, pana la urma, ce am de pierdut?
Am plecat din casa ca sa nu mai dau peste unul din baieti, nu am chef sa dau explicatii.

Ajunsa acasa vad niste valize in living. Recunosc acele valize si ma apuca groaza.
-Alis? Ai ajuns si tu seara sa ma intampini?
Exact cum credeam. "Mama", dar cum ii spun eu Scorpia, a ajuns din Anglia.
-Mda, am avut o treaba.
-Da? Atunci o sa iti spun eu vestile bune. Tatal si fratele tau o sa plece in Los Angeles pentru un timp.
-Ce?! Cand?
-Maine. Iar de maine incepe educatia, doar sa stii.

A urcat sus lasandu-ma sa innebunesc. Nu pot sta cu ea aici! Dar nici nu pot renunta la tot ca sa stau cu fratele meu.

Desi am 18 ani nu am nici un venit. Si asta incepe sa ma enerveze. M-am aruncat in pat dupa ce am fost la baie si am adormit cu gandul ca de maine sa fie o schimbare.