A FOST ODATA, intr-o vreme, un imparat si o imparateasa si aveau o fata foarte frumoasa. Si voiau sa-si marite fata, ca sa lase ginerelui tronul, caci nu aveau nici un baiat. Dar in imparatia aceea se gasea si un zmeu; si zmeul acela nu lasa pe nici un fecior de imparat sa vina sa ia pe fata imparatului. Si s-au pornit din toate imparatiile, pe unde s-a auzit de frumusetea ei, sa vina sa o ia, dar zmeul le iesea inainte si pe unul il manca, pe altul il fugarea, si asa nimeni nu putea sa ia de nevasta pe fata imparatului.
Zmeul se purta cu gandul sa fure pe fata imparatului si dupa moartea acestuia sa puna mana pe imparatie. Si-i facea mari pagube imparatului. Ii parjolea viile, inainte de culesul lor; ii pustiia ogoarele inainte de seceris si, in sfarsit, s-a apucat sa dea foc pana si palatului. Si atunci imparatul a trimis veste ca cine are sa poata ucide zmeul, ii da fata de nevasta si-1 face chiar din clipa aceea imparat. Atunci toti feciorii de imparat s-au bucurat de vestea aceea, dar le era frica de zmeu, caci pe multi ii mancase.
Dar departe, intr-o imparatie era un fecior de imparat foarte frumos si viteaz. Acesta si-a zis in sinea lui: "Eu m-am hotarat sa ma duc! Se poate sa las un zmeu sa ne ia toate imparatiile si sa ne faca atatea pagube si un rau atat de mare!? E rusine de capul nostru!"
S-a pornit deci sa mearga si a dat de veste imparatului, ca Florea, feciorul cutarui imparat, are sa vina sa ucida zmeul si sa ia pe fata imparatului de nevasta. Dar iata ca si zmeul a prins de veste si s-a facut luntre si punte sa nu lase pe Florea sa intre in hotarul imparatiei.
A venit Florea, dar, de cum a vazut ca zmeul sta de paza pe acolo, n-a putut trece mai departe. Atunci s-a dus la un cioban, ii da bani multi si-si cumpara un rand de straie ciobanesti. Le imbraca, ia si o bata ciobaneasca si un vas cu lapte acru intr-o caruta. Si asa, a trecut prin fata zmeului si merge la imparatul. Cum a intrat inauntru si a zari pe imparatul, arunca hainele ciobanesti, ramane in straiele lui frumoase si-i spune:
- Inaltate imparate, eu sunt fecior de imparat si am venit sa-mi dai fata de nevasta!
Dar imparatul i-a spus:
- Bine, fatul meu; vreau insa mai intai sa te duci sa-mi aduci ochelarii zmeului. Caci ochelarii aceia, cine ii avea, vedea dintr-un capat de imparatie pana in celalalt, daca se intampla sa fie razboi. Si Florea a fagaduit ca ii va aduce. A plecat si, de unde pana unde, a aflat ca zmeul este treaz sase luni intregi si ca apoi alte sase luni doarme. Dar nimeni nu poate sa-l cunoasca, daca doarme ori este treaz, pentru ca ochii, tot timpul, ii tine deschisi. Feciorul de imparat isi zice in sinea lui: "Am sa merg si, de-l gasesc dormind, bine, iar daca nu, am sa ma lupt cu el, chiar de ar fi sa si mor! Ori asa, ori asa, m-am hotarat!
Intr-o vreme insa, zmeul rapise o fata de imparat si a prefacut-o intr-o potarniche. Si aceasta ii pazea casa: cum intra cineva in casa zmeului, potarnichea incepea a vorbi. Florea a deschis poarta si a intrat in ograda. Norocul lui. Zmeul dormea. Potarnichea insa incepe a striga:
- Tatucule, poarta s-a deschis!
- Spune, spune, potarnichea mea, grai zmeul prin somn.
- Tatucule, vine asupra-ti!
- Spune, spune, potarnichea mea!
- Tatucule, ti-a luat ochelarii!
- Spune, spune, potarnichea mea!
- Tatucule, i-a luat si fuge! Spune, spune, potarnichea mea!
Si Florea a adus imparatului ochelarii. Dar imparatul ii spune:
Sa mergi si sa-mi aduci si calul zmeului! Caci avea zmeul un cal care fugea ca sageata. Si Florea s-a dus iarasi. A intrat in curtea zmeului. Cum s-a deschis poarta, potarnichea a inceput iarasi:
Tatucule, a intrat in curte un strain!
- Spune, spune, potarnichea mea! grai zmeul prin somn.
- Tatucule, a intrat in grajd!
- Spune, spune, potarnichea mea!
- Tatucule, a luat calul si fuge!
Spune, spune, potarnichea mea!
Si a luat calul si 1-a dus la imparatul.
- Inaltate imparate, ii spune, ti-am adus si calul!
- Ei, acuma, ii spune, sa mergi sa-mi aduci si potarnichea! A mers deci Florea iarasi; si deschide poarta. Potarnichea incepe iara:
- Ta... tu... cu...le, s-a... des... chis... poar... ta...!
- Spune, spune, potarnichea mea, grai iarasi zmeul in somn.
- Tatucule, a intrat un strain.
- Spune, spune, potarnichea mea!
- Tatucule, vine asupra mea!
- Spune, spune, potarnichea mea!
- Tatucule, m-a luat si pleaca!
- Spune, spune, potarnichea mea!
- Sa traiesti multi ani, imparate, ti-am adus si potarnichea!
- Ei, fatul meu, ca sa avem pace intru imparatia noastra, sa-mi prinzi si pe zmeu si sa mi-i aduci aci in palat!
Atunci, Florea s-a gandit ce sa faca. La urma urmei, s-a chibzuit intr-un fel sa-l vare intr-un poloboc.
In timpul acesta ii veni zmeului vremea sa se trezeasca. Cand s-a trezit, ce sa vada?! Casa goala!
Cauta sa-si gaseasca ochelarii, sa vada ce se mai intampla in lume. Dar ia-i de unde nu-s! Coboara in grajd sa-si vada calul, sa-l incalece sa plece. Dar nici calul nicaieri! Atunci abia a priceput ca sunt ispravile lui Florea; si zice in sinea lui! "Ah Florica, Floreo, mi-ai luat ochelarii - ochii mei; calul picioarele mele; potarnichea limba mea!. Ah, Florica, Floreo, de mi-ai pica in mana! Si a iesit zmeul in ograda si s-a dus incolo si incoace, pana sus in munti, ca sa-i mai treaca de necaz si sa-i vina in cap cum sa se razbune pe Florea.
Florea insa s-a hotarit sa se prefaca intr-un mosneag; si si-a pus barba alba si par alb, o cocoasa si haine vechi; si-a mai luat inca doage si cercuri, un ferastrau si o bardita si s-a dus la munte, unde era zmeul. Acolo a inceput sa faca un poloboc. Incepe deci sa bocaneasca, boc! boc! si sa stranga doagele polobocului. Zmeul vede de departe un om lucrand si a venit aproape sa vada ce este. Vede un mosneag facand un poloboc.
- Noroc bun, spune zmeul mosneagului.
Noroc, fatul meu, raspunde Florea zmeului.
Dar ce faci acolo?
- Ce sa fac? un poloboc, ca sa pun putin must de struguri, sa-mi fac vin.
- Ce vin, mosule, vrei sa pui in butoiul asta? Incap eu prin gaurile ce le are si tu vrei ca mustul sa ti-l tii in el?
- Dar unde ti-s gaurile?
- Iata-le! Pune mana si vezi-le!
- Ah, vai! Pai sa iau niste lemn sa le astup!
- Iata si o gaura mare acolo pe fundul polobocului!
- Dar unde e? Eu nu o vad, graieste Florea.
- Uite, colo jos, raspunde Zmeul. Da-mi mana sa ti-o arat! Dar Florea se face ca nu ajunge.
Nici nu o vad, nici nu o ajung. Nu mi-ai face un bine, sa intri inauntru sa mi-o astupi insuti tu? Si i-a mai spus si multe altele, pana ce l-a facut sa intre in poloboc. O data ce a intrat in poloboc, i-a dat o pana de lemn si tot ce a cerut, ca sa astupe gaura. Dar cum a intrat zmeul inauntru, Florea nu pierde vremea, ci poc! poc! inchide polobocul bine. Si cum bocanea, zmeul striga:
- Ei, ce faci? Deschide! Doara-s inauntru! Deschide, sa ies!
- Am ajuns sa te vad in poloboc si acuma sa te las sa iesi?! Si atunci si-a dat jos parul si barba si straiele cele vechi; si a ramas Florea in straiele lui aurite. Si a inceput a da polobocul de-a dura si a spune:
- Dura, dura, polobocule, sa mergem la curtea imparatului, sa-i iau fata de nevasta!
Abia atuncea zmeul a inteles ca acela este Florea.
- Ah, Florica, Floreo, spune zmeul, mi-ai luat ochelarii - ochii mei; calul - picioarele mele; potarnichea - glasul meu; si acum si pe mine in poloboc! Ah, ai sa-mi pici o data in mana!
Dar Florea de afara:
- Dura, dura, polobocule, sa mergem la curtea imparatului sa-i iau fata de nevasta!
Si l-a dus la imparatul si atunci imparatul a spus zmeului:
- Mi-ai dat foc la ale mele, dar acu' am sa te ard si eu pe tine!
A pus de au aprins un foc mare si 1-au ars. Si asa au scapat de zmeu. Iar pe Florea l-a urcat pe tron si l-a facut imparat, dupa cum i-a fagaduit. Si a fost muzica si bucurie mare si i-a dat fata de nevasta. Si in loc sa ia zmeul bogatiile imparatului, imparatul a luat averea zmeului. Iar Florea a trait cu nevasta in bine si fericire.
