Jocuri infernale

Capitolul 10:Frici part.2

  Nu mai aveam aer deloc. Apa ajunsese până la tavan și nu mai știam ce pot să fac ca să scap din acest acvariu.

  Mi-am fixat mâinile pe tavan, împingând astfel încât să mă pot scufunda pentru a căuta acel "dop" sau "capac", care ar putea scoate apa din camera. Mă uitam peste tot, însă nu găseam dopul. Am ajuns cu capul pe la mijlocul înălțimii camerei, picioarele mele ridicându-se. Trebuia sa găsesc acel dop. Aerul nu îmi mai ajungea. Vedeam obiectele din camera cum plutesc și simțeam cum nu mai puteam rezista. Panica se instalase în mine.

Ma răsuceam în acel acvariu, încercând să mă uit după o gaură care ar putea sa facă astfel încât apa să se retragă. Mă uitam peste tot. Nimic. Am închis ochii, gândindu-ma câ mi-as putea găsi sfârșitul în unul din cele mai groaznice moduri pe care mi le puteam închipui: înecată. Într-un final, uitându-mă peste tot, am zărit după biroul plutitor, un fel de dop. Am înnotat către el.

Am încercat să trag cu putere de el, însă nimic. Mai trage! Mai trage! Hai Holland! Străduiește-te! Îmi zicea creierul. Depune mai mult efort! Vei muri înecată, pentru Dumnezeu! Continua să îmi spună conștiința. Simțeam cum pe fața îmi apar vânătăi, căci aerul mi se ducea și nu mai știam ce aș putea să fac. Am continuat să trag, dar nimic. Nu mai aveam forță. Începeam să devin din ce în ce mai slăbită. Am închis ochii ușor, lăsându-mă când în final, simțeam cum nivelul apei se retrage încetul cu încetul , lăsându-mă să cad pe podeau veche și plină de praf a conacului care ne schimba pe noi toti.

Am cazut întinsă pe podeaua udă, așteptând să îmi revin sau ca cineva să mă găsească. Nici acum, după ce nu mai era apa nu puteam respira. M-am târât către ușă, când la un moment dat, i-am văzut pe Anellise și pe Matt care au deschis ușa, Matt luându-mă pe sus și ducându-mă în camera cu mucegai, în care eram toți obligați să ne petrecem cele două luni. Nu mai aveam aer și începusem să tremur. Oare eram în stare de hipotermie? Am încercat să mă ridic în capul oaselor, dar nu puteam. Tremuram în continuu și simțeam în permanență un miros de aer umed. Poate doar din cauza faptului că am stat sub apă. Era un miros de alge, așa cum simteam in vacanțele pe care le făceam cu familia mea la oceanul Atlantic.

Priveam în gol tavanul alb care nu făcea altceva decât să îmi readucă teama în mine ca nu peste mult timp avea să cadă peste mine în cele din urma eu fiind sufocată și strivită de bucățile din el. Tremuram fără ca măcar să îmi dau seama. Simțeam cum fiecare părticică a corpului neu nu va mai rezista mult.

—Mi-e frig...zic încet, privind când colo, când dincoace cu buzele dârdâinde.

Adevarul e că nu mă așteptam la ajutor, însă nu aveam de gând să stau să mor de frig, deși poate muritul  de frig ar fi fost o variantă mult mai placuta decât murind în propria mea nebunie sau făcând o criză epilepsică.

Mă uitam la toți ceilalți care mă priveau cu teamă, de parcă le-aș fi făcut ceva rău. Am început să tremur, iar într-un final am decis să iau eu măsuri că să nu mor. Mi-am luat pătura cu mine și am încercat să găsesc ceva cu care să fac focul. Teoretic, aș fi putut face multe, însă puterile pe care le aveam în acel moment mă secau. Pătura nu o puteam ține mult pe mine, din cauza motivului că mă trăgea în jos, iar cu fiecare inspiratie aerul din plămânii mei ajungând la un moment dat la momentul zero când cel mai probabil as fi putut sa leșin așteptând sa mor încetul cu încetul.

  La un moment dat, mi-am dat pătura la o parte și începusem să dau cu piciorul într-un scaun mic de lemn. Nu îmi dădeam seama de zgomotul produs, căci mintea mea era doar la ideea că mă voi încălzi. Nu am observat nici că toți ochii celor din conac erau asupra mea, sau că începusem să vorbesc de una singură.

  —Încetează! Trezești până și morții cu zgomotul produs de tine! urla Matt la mine în timp ce aleargă scara, coborând spre mine.

  —Poate tu îi vei trezi. Nu eu sunt aia care urlă ca disperata, zic tinându-mă pe picioare și începând să bolborosesc diverse lucruri ciudate în mintea mea.

  La un moment dat, mi-am scos niște chibrituri și am dat să aprind un foc cu lemnele dărâmate de mine din ceea ce a fost odată un scaun.

  Dar exact atunci când voiam să arunc chibriturile, simt cum Matt mă strânge de mâini luându-mă pe la spate, suflând în chibriturile mele, odată aprinse.

  —Lasă-ma să fac un foc! zic țipând și încercând să scap din strânsoarea lui. Nu ai vrut să mă ajuti cu ceva cald, lasa-mă măcar pe mine să mă ajut cu ceea ce pot.

  —Tot conacul e făcut din lemn, vom muri cu toții dacă faci asta! Ești nebună? O să murim cu toții dacă te încălzești tu.

  —Măcar scăpăm din iad, zic foarte hotărâtă în cele din urma, căzând pe podea în timp ce încă Matt mă ținea să nu fac o prostie.

  Am mai ținut ochii deschiși suficient de mult cât să văd cum toți se uitau uimiți către Matt,în timp ce el le făcea semn cu mâna că se descurcă.

  Am simțit cum sunt pusă în pat, deși somnul în astfel de momente nu mă ajuta deloc, căci coșmarurile apar doar când dormi. Închizând ochii, am descoperit cele mai mari temeri. Vedeam cum Lana era deasupra unei prăpastii în pădurea în care am împușcat un copil. Am ajuns la ea, ea întorcându-se spre mine cu fața plină de sânge.

  —Vei fugi și acum? mă întreabă fixându-mă cu ochii ei albaștrii, uitându-se atent la mine. Răspunde Holland, vei fugi lăsându-mă, așa-i?

  —Nu, zic eu încercând să mă apropii de ea fără să o fac să pășească un pas înapoi.

  —Minți! țipa către mine. Mereu ne-ai mințit! Mereu vei minți! Mincinoșii nu au pentru ce sa trăiască! zice și ia un pistol din ursulețul ei împușcându-se în cap, căzând peste marea prăpastie.

  M-am ridicat deschizând ochii și bucurându-ma că asta nu e real. Nu mi-am dat seama că eram atât de speriată încât transpirasem. Inima bătea de să îmi sară din piept. Priveam speriată prin jur, parcă eram pierdută, mi-am pus mâinile pe piept astfel încât să mă pot calma, însă de data aceasta era clar că nu voi mai putea adormi...