Jocuri infernale

Capitolul 9- Frici

  M-am retras un pas în spate și am încercat să îmi trag sufletul, nu știam dacă ceea ce văd era real sau visam. Probabil era un coșmar sau o iluzie fiindcă nu mai gandeam de la un timp încoace.

  Retrăgându-mă rapid în spate, nu am observat că dădusem cu spatele de un perete murdărit cu sânge pe tapet, iar de data asta nu mai aveam ce să fac decât sa țip, deoarece creierul meu nu mai gândea o altă actiune ce aș fi putut să o fac în acel moment. Am stat un timp uitându-ma la peretele ăla, în timp ce încercam să nu plâng. Deși deschisesem gura nu am auzit nimic. Era ca și cum aș fi fost un personaj dintr-un film mut.

  Într-un final, am mers înapoi în camera mea mai mult fugind, acolo dând de Annelise care stătea pe patul lui Matthew și având un zambet mic pe față cu niște ochi strălucitori.

  —Legătura nu se rupe, zice în timp ce își mișcă capul dintr-o parte într-alta. Nu vom scapă niciodată.

  —Poftim? am întrebat-o eu în timp ce îmi căutam scrisoarea dată de fratele meu. Am recitit-o și recitit-o de mii și mii de ori în cele din urma cedând nervos.

  —La dracu! Nu zice nimic ce m-ar putea ajuta în iadul asta. Așa îmi ești tu de ajutor, Tom? zic luându-mă cu mâinile de păr și dând cu piciorul în aer. O sa sfârșesc din cauza ta și a acestui  joc afurisit.

  M-am așezat pe pat cu capul în mâini și coatele pe picioare, când am fost anunțată de Andrew că trebuie să ne reîntâlnim în sufragerie, unde trebuia să ne întâlnim cu ceilalți.

  Ajunsă în sufragerie, i-am văzut pe ceilalți așezati fiecare pe unde putea și timp de doua minute poate chiar și mai mult, timp în care ne uitam unii la alții.

  —Holland, avem nevoie de ajutor ca să deschidem ringul, zice Matt zicându-mi prima oară numele.

  —Eu nu va ajut, nu sunt de acord, aici se întâmpla ceva și nu cred că e bine să o băgăm în ring pe Annelise, zic serioasă aruncând priviri ca săgețile tuturor.

  —Singurul lucru care se întâmpla aici e că nu avem ce face. Tipa este o psihopata, zici că a venit de la un azil de nebuni, zice Tyler care se dă cu un pas mai în față. Plus că nu prea avem ce face, se apropie miezul nopții și știți cu toții ce urmează după asta.

  —Demonii apar, a zis Alex care era așezat pe colțul canapelei.

  Nu știam dacă ceea ce fac ei era bine, când am intrat noi în ring era doar înainte de miezul nopții, nu când se apropia de miezul nopții. M-am retras și m-am dus la baie să mă spăl pe față.

   Am dat drumul robinetului, iar deși apa era rece nu aveam cum să mă mențin treaza. Apa mirosea urât și puteam vedea cum se înroșește. Am ridicat puțin capul, iar după  am văzut pe peretele unde se afla cada, sânge cu mesajul:"Sunt moartă. Cu drag, Lana".

  De data asta am urlat timp în care ceilalți m-au auzit. Am căzut pe jos și am început să plang. După câteva minute, am reușit să mă ridic și să iau un prosop cu care să șterg, dar nu era nicio modificare. Cei din sufragerie au venit și se uitau cum ștergeam peretele.

  —Cine e Lana? m-a întrebat Brandon .

  —Sora mea..., zic încercând sa vorbesc. Unde e Annellise? zic întorcându-mă spre ceilalți.

*între timp acasă la Holland, perspectiva lui Tom*

  —Ce face? mă întreabă mama, uitându-se la televizor speriată.

  —Încep fricile, zic serios. Poți să te lupți cu ceilalți, dar nu și cu fricile tale.

  Toată familia mea se uita la ecranul mare al televizorului în timp ce sora mea se lupta cu temerile sale. Nu va rezista mult dacă va lua în considerare că ceea ce vede e adevarat.

  —Vom vedea tot ceea ce face în conac? mă întreabă Lana care venise să se așeze lângă mine în timp ce se pusese cu capul pe mine.

  —Nu, doar unele când încep fricile și când se lupta cu proprii demoni, îi zic luând-o in brate.

  Ma uitam la televizor și încercam să ma gândesc la întrebarea și la rugămintea pusă de Holland înainte de a pleca la conac. Nu știam ce se întâmpla acolo, cum funcționează exact jocurile, deoarece eu cu gândirea simplă am supraviețuit, iar acum... nu știu de ea.

*Perspectiva lui Holland*

  M-am îndreptat spre camera unde era. M-am năpustit asupra ei și am zguduit-o în timp ce urlam la ea.

  —Ascultă, nu mă interesează cine ești, de unde vii, cu cine ai stat, dar lasă-mi familia în pace. Ți-am luat apărarea până acum, dar nu am de gând să mai fac asta, zic menținându-mi calmul.

  M-am dus la bucătărie să îmi fac un ceai. Am căutat prin toate sertarele, toate dulapurile astfel încât să îmi găsesc o cană curata. Majoritatea având pete de sânge pe ele.

  Într-un final, am luat o cană care parea normala. Am sucit-o de vreo doua ori, după  mi-am pus apă la fiert și mi-am găsit un ceai care să mă liniștească. Era același ceai pe care mi-l făcea mama când eram stresată.

  M-am așezat pe scaun, și mi-am pus capul pe palme, pe masă, așa cum stă fiecare copil la școală când e plictisit și priveam în gol la dulapul de pe perete. În timp ce priveam nu am observat că pe ușa dulapului a apărut scrijelit : "tu ai ucis-o".

  Am oprit aragazul și am alergat în camera de unde mi-am luat o pătura și mi-am pus-o pe cap așteptând ca totul să fie gata. Nu mai voiam să rămân în acest iad. Priveam cum Matt și ceilalți erau în ușă privindu-mă curioși.

  La un moment dat, m-am ridicat și m-am îndreptat să văd dacă găsesc o camera liniștită, unde aș putea sta fără ca nimeni să se uite la mine.

  Am găsit un mic birou unde puteam să mă liniștesc. Am închis ochii, crezând ca poate vocile și tot vor dispărea definitiv. Rugându-mă la moartea pe care o doream cât mai curând, dorind să dispar pentru eternitate din acest infern. Pentru un moment, m-am ridicat un pic în fund ca să îmi așez pantalonii de trening. Moment în care am simțit apa. M-am speriat de moarte, alergând la usa ca să o deschid, însă era blocată, am încercat să țip și să dau cu pumnii în ea, sperând că poate ,poate mă va auzi cineva.

  Însă nimic, debitul creștea și odată cu el, și eu. Mi-am lăsat pătura cu care plecasem pe canapea, dar aceasta se deplasa spre mine încurcându-ma și făcând să mă rostogolesc cu ea în imensul "lac", la un moment dat, nedându-mi seama că am ajuns aproape de tavan. Și singurul lucru la care mă puteam gândi era dacă acesta este sfârșitul...