Jocuri infernale

Capitolul 11

Inima îmi bătea din ce în ce mai tare, noaptea a fost plină de coșmaruri, trezindu-mă din cinci în cinci minute, tresărind și încercând sa ma calmez. Nu îmi mai încăpeam în piele de frică și indiferent cât încercam să mă calmez, nu puteam. Nopțile îmi deveniseră coșmaruri, iar tot ceea ce puteam vedea în fața ochilor era imaginea Lanei care își zbura creierii fix în fața mea.

Am coborât din pat îndreptându-ma spre baie unde era oglinda pătată de sânge și de praf. Nu ma mai recunoșteam. Mă speriam de propria mea imagine. Arătam deplorabil. Aveam ochii cu firicele de sânge și cearcăne adâncite. M-am uitat în jos, observând că am mai și slăbit. Încă nu s-a terminat Holland, mai ai de suferit îmi zicea mintea.

  Am mers în bucătărie hârjâindu-mă de pereți din cauza somnului. Nu mai simțeam aproape nimic, iar în cele din urmă simțeam cum voi cădea pe scări până voi intra într-o stare de inconștiență.

  Mergând pe coridorul lung și întunecat aproape de tot, am început sa aud din nou acele voci și sunete care nu îmi dădeau pace. "Fraiero! Ești o pierzătoare" urlau în urechile mele. Auzeam numai voci în capul meu. La un moment dat, am cazut pe jos, fiind prea multe și prea puternice, atingând un perete ca săma sprijin. În acel moment, am simțit cum devin din ce în ce mai puternice, mai multe și aveau mai mult volum ca niciodată.

  Am început să țip acoperindu-mi urechile și închizând ochii, atragând atenție tuturor celor care în acel moment erau în bucătărie.

  Am simțit cum pentru un moment, cerul cade pe umerii mei și privirile uimite ale celorlalți sunt ațintite spre mine, făcându-mă să vreau să dispar.

  —Ia nu vă mai holbați! aud vocea lui Matt urlând spre ceilalți. Nu cred că vouă v-ar placea sa fiți în locul ei, zice și după se întoarce la treaba lui.

  Vedeam cum ceilalți se uitau spre mine, fiecare cu câte o figura ce exprima o emoție diferită. Am încercat să mă ridic din nou, dar nu reușeam. Simțeam toți fiorii umblându-mi prin tot corpul.

  —Știu cum e, o simt mereu, îmi zice Andrew după ce mă așez la masa și încerc să îmi trag suflul. O simt și eu. Face parte din mine, zice în timp ce se uita la mine cu ochii umezi parcă așteptând să ia sfârșit tot acest calvar.

  Nu îl învinovățeam. Toți voiam același lucru. Voiam ca totul să se sfârșească, să ne întoarcem la familiile noastre și să ne reluam viața până când va veni cealaltă luna de august în care vom fi nevoiți să ne înscriem iar în acea cursă mortală.

  —Tu ești bine? îl întreb cu ochii bulbucați, arătându-mi curiozitatea.

  Nu își lua ochii de la mine. Simțeam fiorii de gheață din privirea lui parcă străfulgerându-mă. Am tremurat ușor, simțind cum sângele îmi îngheață în vene. Nu îmi plăcea ca cineva sa plângă în fața mea.

Am mai privit încă odată la el, în timp ce el dădea din cap în semn afirmativ și după aceea s-a îndreptat cu pași mici în afara bucătăriei.

—E slab, se aude vocea lui Tyler de pe partea cealaltă a mesei.

—Nu îl subestima, și Annelise e slabă și totuși aparențele înșeală, zice Kellany care încerca să se întindă pe partea opusa a mesei după sare, ținându-se de abdomen.

M-am întins ca să îi dau sarea, uitându-mă în același timp la fiecare dintre cei rămași de la masă. Pulsul începea să îmi crească și începeam să îmi pun mii și mii de întrebări: De unde a pornit toată apa din birou? De ce fix noi am fost aleși?

Și totuși, mii de întrebări și niciun raspuns. Toate întrebările noastre rămâneau în aer lăsându-ne să ne gândim la tot ce e mai rau.