Jocuri infernale

Capitolul 3

A doua zi a început ca un program, cu trezirea de la șapte și jumătate. Fiecare s-a trezit și s-a îndreptat spre masa unde trebuia să mâncam. M-am așezat pe un scaun, undeva la capătul mesei, alături de un băiat mai înalt decât mine cu strungăreață ,care mă privea cu coadă ochiului, în timp ce mânca un corn cu gem alături de un ciorchine de struguri. El oare ce a făcut? Nu mă interesa, dar Tom mi-a zis să îi cunosc și pe ceilalți jucători. Tipul nu părea așa de speriat precum era Anellise.

-Tu ce ai făcut? mă întreabă tipul cu un zâmbet strâmb.

-Am fugit de la locul crimei, dar tu? Îi răspund cu aceeași întrebare.

-Crimă, Matthew, apropo, zice luând o bucată de strugure și întinzându-mi o mâna.

-Holland, nu așa de încântată ca tine, zic văzându-mi de farfuria mea.

Și-a retras mâna, după care și-a văzut de treabă. Nu îl mai văzusem până acum și nici nu îmi mai doream să am de a face cu el.

Poate el știa de dinainte că va ajunge la jocuri , de aceea nu e așa speriat. Fața și trăsăturile lui pătrățoase mă speriau. Însă am reușit să mă calmez când, peste câteva minute, Anellise a venit lângă mine. Nu și-a pus foarte multe în farfurie. Un iaurt și un sandviș care părea să fie cu carne și șunca.

Ochii îi erau roșii și o vedeam că deja era afectată. Nu știam cum să o ajut. Am întrebat-o dacă e bine și a dat din cap în semn că e în regulă deși față și ochii o trădau. Am luat-o de mâna și am mers în baie unde știam că nu avea să ne audă nimeni.

-Annelise, fii atentă la mine! Dacă plângi ceilalți te vor consideră slabă, știu că ți-e frică și că eșți speriată, așa sunt și eu dar trebuie să fii tare! zic în timp ce o scutur de umeri. Dacă nu ești nu vei reuși să scapi vie din jocuri. Fratele meu m-a învățat că trebuie să fii neînfricat și că în jocuri să nu simți absolut nimic că să nu te confrunți cu ceva mai greu, înțelegi? O întreb uitându-mă la ea și la ochii din care curgea o cascadă de lacrimi. Ea a afirmat, dând din cap, după care s-a aruncat să o iau în brațe. Hai, fii tare! i-am zis eu după ce s-a desprins din brațele mele.

Când am ieșit am dat de Matthew care era la ușa băii.

-Ce faceți fetelor? Ori deja va este frică? zice în timp ce își aprindea o țigară, rezemat de peret și jucându-se cu un inel.

-Nu iubire, stai liniștit, zic în timp ce o împing pe șatena în față să mă asigur că e în regulă și că nu va plânge în față lui.

-Dragă, eu aș zice să taci, zice în timp ce îmi suflă fumul în față.

-Sau ce? Mă omori și pe mine? întreb eu uitându-mă fix în ochii lui căprui.

-Nu e nevoie, o să mori în ring, stai liniștita, nu o să reziști mai mult de două minute. Degeaba încerci să pari tu aia dura. Erai lângă mine când ai fost strigată, zice el, luând încă un fum și suflându-l pe nas.

După aceea am plecat în camera fetelor. Anellise se pregătea să iasă când am rugat-o să mă aștepte. În camera mai era o față blondă care își căuta un carnet și un pix, trebuia să fie Kellany, fata acuzată de răpire. Următoarele ore erau dedicate pentru ca instructorii noștri să ne explice cum și ce se întâmpla în ring și în conac.

-Hei, tu trebuie să fii Kellany, nu? o întreb după ce s-a așezat pe pat dându-și părul pe spate.

-Da, ce te interesează? zice zâmbind.

-Știi cumva unde trebuie să ne întâlnim cu instructorii? o întreb încă încercând să nu îi răspund la fel cum i-am răspuns lui Matthew.

-Da, în camera unde ne-a dus după ce am fost strigați, zice ridicându-se și îndreptându-se către ușa.

Nici ea nu părea prea prietenoasă. Oare voia să ascundă teamă și frică? Dacă era o metodă și asta? În fine, mi-am luat gândul imediat după ce am văzut-o pe Annelise că e gata.

Când am ajuns, aceeași lumina verzuie scălda camera, iar în fața noastră era un bărbat de vârsta medie, înalt, care era așezat pe un fotoliu de lângă masă.

-Numele meu este Miki, dar nu asta e important ,a început el, important e să supraviețuiți când intrați în conac și în ring, a continuat, în timp ce se uită când la noi, când la degetele pe care le ținea încrucișate. Iar asta va fi posibil doar într-un singur mod. Să nu simțiți nimic sau să rezistați cu voi înșivă două luni. Având în vedere că nu avem mult timp, vă sfătuiesc să vă gândiți ce metodă alegeți, zice uitându-se la fiecare dintre noi. Iar primul lucru pe care trebuie să îl faceți când ajungeți, este să nu stați uniți, decât seară, în camera și poate nici atunci. Important e că dacă stați împreună, demonii se împerecheză , a continuat el până seară .

De la prânz până seară am învățat cum să ne descurcăm. Deși ceilalți, mai vârstnici, spuneau că în fiecare an se schimbă. Deja începusem să mă sperii din ce în ce mai rău. Iar odată cu venirea serii începeau coșmarurile. Cum închideam ochii mă vedeam moartă, iar familia mea plângea, un lucru pe care l-am aflat era că totul se transmitea live, din conac, în timpul în care eram în ring. Fapt ceea ce introducea panică în fiecare jucător. Mai ales dacă erai începător... inima bubuia din ce în ce mai tare, iar la fiecare zece minute mă trezeam din cauza coșmarurilor. Era groaznic, deja teroarea se așezase înaintea jocurilor, care din câte aflasem, erau lupte cu tine însuți....