NINJAGO: Un Nou Început

Capitolul 80-Tehnica morții

Kai povestește :
Înfrigurat încerc să deschid ochii din nou, teama combinată cu dorința de a rămâne în viață îmi era în minte! Pe pământul rece, stau amorțit fără niciun fel de vlagă în mine. Mintea se zvârcolește se zbate, țipă în agonie de durere! Dar corpul... Corpul meu e în pauză sunt rece ca un sloi de gheață, de unde să simt eu caldura? Daca nimeni absolut nimeni nu e langa mine... Sângelele de la arcadă și de la tâmplă se scurgea în mălul de noroi unde mă aflam.Ce e drept uram acest sentiment de neajutorare.Tușesc.Conștiința mea mă alarmă îmi zice:  "Moartea e doar un lucru normal în natură, tu cu mâna ta ți-l faci inspăimântator! "Așa și era, cum să nu mă gândesc la așa moarte în acest moment? Mă uit cu ochii mei uzi spre cer îmi aștept sfârșitul chiar îmi pare rău... Nu îmi pot ajuta prietenii, familia... Chiar cred că sunt un fraier! Sunt un tânăr prea egosit, în inima mea nu are cum să nu își facă prezența și mândria, dar fară ea ce aș fi fost? Neputința mea mă obligă să fiu așa, dacă era după mine mă ridicam! Luptam! Muream pentru glorie! Adorm ușor... Defapt nu chiar adorm,  mintea îmi reflecta tot felul de lucruri și scene se gândea logic și rațional moartea nu e nimic fără suferință... Și știu că sufletul meu prăpădit nici în Iad dar nici în Rai nu s-ar duce,  eu sunt un demon dar și un înger o echivalență perfectă!O secvență îmi trece prin minte cum ar fi "Dacă moartea ar fi sfârșitul la tot, cel mai de câștig ar fi ticăloși!"În acel moment gândul se ducea la răufacători care i-am învins :Morro, Krux, Acronix și multi alți. Vă întrebați ce logica are? Vă zic eu! Moartea i-ar scăpa de păcate i-ar spăla pur și simplu l-a sfârșit fiind la fel ca toți ceilalți! La fel ca ceilalți virtuoși! Presiunea motociletei mele mă apăsa pe picioare, mă mișc ușor să scap... Respirația mea devena neregulată. Din cauza frigului ce se instala în acel tablou natural. Picaturile mari și grele cadea peste mine, îmi uda hainele părul, și din o pricina asta frigul îmi intră până în oase. Cred că sunt șî vânăt la față din cauza acestui ger pe care presupun că doar eu îl simt. Deschis gura să respira să intre aerul în mine, plămâni îmi luau foc, gâtul îmi îngheța și era uscat iar aburi intenși ieșeau din mine. Mă uit la mâinile mele lungi și subțiri erau pline de sânge de la rana mea deschisă și vineți din pricina frigului. Noaptea se lăsa în împrejurare, întunericul era dominant era la fel ca și sufletul meu în acest moment. Pleoapele îmi clipesc des și încerc să desting corpurile din jurul meu eram prea slab și fizic și psihic. Ochii căprui mi se mișcau încontinuu intr-o parte si alta. Ce sa fac in aceste momente de chin? Credeam pur și simplu ca voi muri... Ca viața mi se va scurge și că sufletul îmi iese din mine. Dar deodată greutatea de asupra mea se ridică, mă ia cineva de talie și mă ajuta! Având ochii intre deschiși încerc să deslușesc cine era persoana din fața mea. Simt și vad o prezență fantomatică și apăsat, batjocoritor, plin de  ură îmi soptește la ureche
"Moartea e un fel să îți arat ce simt pentru tine! Dar nu vei muri azi. Vreau să te scurg de suflet! "La auzul acestor cuvinte îmi dau seama ca e o singură persoană și anume Morro. Speriat si incoltit de această hienă, strâng din ochi si trosnesc din dinți.
-Aștept doar să te trezești! Îmi spune fantoma cu un zâmbet plin de venin si ură punandu-mi la gura batista cu somnifere. Nu mai pot face nimic, sunt al lui deja, dar nu renunț și nu ma las mort!
Dupa 3 ore
Mă trezesc amețit, confuz... Inima îmi e cât un purice, mă sperii. Sunt intr-o cameră întunecosă era luminată doar de o făclie, timpul și-a pus amprenta pe aceasta încăpere, pânzele de păianjeni sau mucegaiul erau nelipsiti. În fața mea nu vad nimic, nicio persoană. Ce caut eu aici? Ce vrea fantoma asta de la mine? Tot felul de întrebări îmi treceau prin cap. Din spatele meu, un batran îmi bagă degetele groase si puternice in par strângând până-n craniu. Mă zbat de durere și țip:
-Lasa-ma! Da-mi drumul! încerc sa scap dar vad ca mâinile si picioarele îmi sunt legate de lanțuri facandu-si prezenta cheaguri de sânge, eram legat de un scaun de fier.
-Ai încercat sa fugi. Mi-ai distrus trădarea.
Tipul era Krux, ma lovește puternic in maxilar curgandu-mi un firicel de sânge, dupa un picior în stomac si cu unghiile ma zgârie pe față lasandu-mi o lovitura destul de "frumoasa".
Imi las capul în jos pe jumatate leșinat mă vad  pe o câmpie alba ca și zăpada si pe mama mea care îmi zice ca totul va fi bine mangaindu-ma si sarutandu-mi fruntea însângerată. Ma trezesc din acel vis ferice din cauza unul cuțit ce îmi străpunge o parte a corpului, mai precis stomacu. Pe jos sângele meu cadea încontinuu știu ca am pierdut mult  sange, si stiu ca omul asta ma stoarce de puteri, sunt slab.... Prea.. Slab... Las capul pe spate și tip în durerea mea. Krux mă ia strans de maxilar si se uita in ochii mei cu mila dar si blândețe vazandu-ma cu lacrimi in ochi.
-Eu iti voi aduce doar durere! aud doar aceste vorbe in aceea liniste apasatoare
Imi da un pumn în nas, spargandu-mi-l si mana si-o înfinge in parul meu strângând.
-Aaaa lasa-ma!
-Nu, vreau sa îți vad sufletul cum se scurge, cum plânge in agonie si cum te voi lăsa fără destin!
Ma cutremur la aceste cuvinte, îmi ingheata sângele în vene, ma zbat, vreau sa mor numai să scap de acest chin umilitor! Dar cum as scăpa din acest chin! Mai ales.. Dacă scap, voi scăpa viu sau mort?

Va continua