NINJAGO: Un Nou Început

Capitolul 82-Cel mai iubit dintre pământeni

Kai povestește:

  Încă mă aflu în acest loc nenorocit, toate mă dureau dar încercam să scap cum puteam.Chiar dacă sunt rănit nimic nu îmi va sta în calea libertății mele.Îmi dau seama că nu pot renunța în fața morții și e prea josnic pentru mine să fac asta.Cum să ies de aici? ce să fac?Legăturile mă țineau strâns de scaun iar puterea mea fizică cât și psihică era mult prea slabă.Poate...o mică scânteie.Îmi țineam ochii deschiși numai...numai să nu adorm odată pentru totdauna.Răsuflarea îmi era prea grea,la fiecare inspirație simțeam plămânii cum îmi iau foc iar în timpul expirației parcă o sabie mi-ar spinteca,fără milă,fără regret cutia toracică.Pleoapele îmi erau grele,prea grele.Dacă închidem ochii, nici cu ochii închiși nu aș putea să îmi scot de pe retină Infernul pe care tocmai l-am văzut sau mirosul de sângele,care îmi inhiba căile nazale.Nu mai suport locul ăsta,e prea mult pentru mine cât și pentru sufletul meu.Eu sunt cel care a ales...eu am ales să am acest comportament egoist,furios și acum plătesc.Sunt acum pustinicul vieții mele,singur cu frica mea,o umbră în ocean,nu mă mai pot feri de adevăr,cad...Destinul vrea să cad?Eu voi sfida destinul și de ce îmi este sortit.Mă uitam spre mâinile mele cu degete lungi și pline de sângele meu care tremurau.Oare totul e un vis?Sau eu sunt mort?M-am dus...Nu,nu m-am dus... pentru că încă mai simt durerea.Ușa de metal se deschidea ușurel scârțâind în încăperea unde mă aflam.Omul cu mască mă privi  sfidător,se apropia de mine cu pași grei auzindu-se armonios trosnitul degetelor pe care îl făcea,cu degetul mare și-l trosnea pe cel arătător,mijlociu și toate care au mai rămas.Mă prinde de păr și cu mâna mă strânge de bărbie și spune:

   -Te doare nu...cine ești tu fără gura aia mare,e așa de liniște!râde Mă lași să te mănânc...se apropia și mai mult cu gura de mine

   -Să o crezi tu!încep să râd cu gura până la urechi și scuipându-l în față Om de nimic ce ești!Credeți că mor așa ușor?Ha ha ha focul va arde,dacă nu va renaște din cenușă.Focul din inima mea și din sufletul meu va ațâța veșnic.

   -Chiar așa,să vedem cât timp vei mai avea o gură așa mare!își ia cuțitul privindu-mă insistent

   -CÂT TIMP VREAU EU!NU TU ÎMI DECIZI SOARTA,NICI DESTINUL,NIMENI NU O FACE! EU SUNT PROPRIUL ȘEF AL VIEȚII MELE ȘI VOI ȘTII CE VOI FACE ȘI MÂINE ȘI POIMÂINE ȘI PESTE UN AN!

Scrâșnesc din dinți,mă încrunt nervos când văd că ăla se uită la mine îndoielnic,nu suport să se uite la mine așa.Degetul mare de la mâna stângă mi-l pun în contact cu degetul arătător și cel mijlociu reușind să pocnesc din degete și apare o scânteie ce îmi arse legăturile de la mâini.Mă ridic în picioare în poziția de luptă și îl privesc cu scârbă.

  -Cum naiba ai scăpat?rostește omul surpins își scăpa cuțitul

  -Cu talent,și am scăpat de dat dracu ce sunt!schițez un zâmbet mișelesc pe față

  -Te voi învăța eu bunele maniere!Voi arăta capul tău făcut țăndări tuturor să arăt cine sunt și o să îți arăt și ție că trebuie să ai teamă de mine!

  Nervos bărbatul se apropia de mine,eu fără stres privindu-l plictisit pocnesc din degete de numărate ori din mâna stângă și din cea dreaptă,ieșind flăcări imense din acele pcnituri,arzându-l.În clipa aceea îmi schimb mimica feței într-una de ură și furie,scrâșnesc din dinți și cu toate puterile mele pocnesc din degete cu amândouă mâini îmi mod repetat până obosesc și simt mirosul de cadavru ars.Mă opresc dând capul pe spate și încep să râd,respirând obosit.Oftez și văd că sunt liber să plec,privesc încă odată fără vreo remușcare sau vinovăție corpul jegos,negru și ars în totalitate care sfârâia și mirosea îngrozitor fiind a omului care m-a maltratat mai mult psihic decât fizic.