Băiatul cu Ochelari

Capitolul 6

Ce poate fi mai frumos decât o dimineață de duminică în care poți sta să lenevești în pat, fără să îți pese că vei întârzia la școală? Vă spun eu. Nimic. Duminica este făcută să fie lenevită.

Este deja ora 13:00, iar eu sunt încă în pat gândindu-mă la ce aș putea face în restul acestei zile. Soarele de pe cer arată că afară este o vreme călduroasă, poate cam prea călduroasă pentru o vreme de Septembrie. Totuși, nu mă plâng. Niciodată nu mi-a plăcut frigul. Aș prefera mai bine să mă topesc de cald în deșert decât să îngheț în nu știu ce țară polară.

Hotărăsc în sfârșit că ar fi vremea să mă dau jos din pat. Nu cred că ar mai trebui să îmi bat capul cu activitățile pe care ar trebui să le fac. Ele vin și fără să mă gândesc la ele. Ceva de făcut va apărea cu siguranță.

Mă încui în baia ce se află lângă cameră și mă apuc să spăl tot ce ține de corpul meu. Mă îmbrac apoi cu halatul alb și pufos și mă îndrept spre bucătărie. Sara stătea la masă cu o cafea lângă și cu telefonul în mână. Odată ce mă observă, își ridică ochii din telefon și spune cu zâmbetul pe buze ,,Neața".

-Este aproape 14:00. spun eu. Nu mai este de mult dimineață.

-Nu contează. Mereu o voi considera dimineață când te trezești. adaugă ea și începe să râdă.

Încep să scotocesc puțin prin dulapurile din bucătărie pentru a căuta ceva de mâncare și realizez că toate sunt aproape goale. Singurul lucru pe care l-am găsit comestibil și care nu necesită preparare este o pungă de cereale și o cutie de carton pe jumătate plină cu lapte.

-Am cam rămas fără provizii. o înștințez pe Sara în timp ce îmi iau un bol și încep să torn cerealele în el.

-Știu. răspunde oftând. Este un supermarket la câteva minute depărtate. Ar trebui să mergem.

-Super. Sunt gata imediat. spun și mă ridic de la masă, punând bolul gol în chiuvetă.

-Nu mă refeream să mergem acum. îmi face Sara semn să mă așez înapoi.

-Nu mai pot trăi doar cu cereale. Când altcândva ai vrea să mergem? o întreb punându-mi mâinile în șold.

-Nu știu. Doar că eu acum trebuie să mă văd cu tatăl meu. Vine să mă viziteze și nu cred că mă voi întoarce prea curând.

-În regulă, voi merge singură atunci.

-Ești sigură că te descurci? mă întreabă ea privindu-mă cu ochii mari.

-Da normal. Cât de greu poate fi să arunci câteva lucruri în coșul de cumpărături și să le aduci aici? răspund dându-mi ochii peste cap.

-Ok, păi atunci cred că trebuie să plec. Tata mi-a dat mesaj cum că deja a ajuns. Ne vedem deseară. mă îmbrățișează, iar apoi iese pe ușă.

În regulă. Tocmai mi-am găsit o activitate. Chiar dacă nu e una foarte distractivă, tot e mai bine decât să stau și să lenevesc în pat. Mă schimb repede într-o pereche de pantaloni și un tricou, apoi îmi prind părul într-o coadă. Îmi bag în mica geantă portofelul în care mă asigur că am cartea de credit și ies afară.

Odată ce nu mă mai aflu în campus, îmi dau seama că am o problemă foarte mică. Habar nu am pe unde ar trebui să o iau și încotro se află acel supermarket de care îmi spunea Sara. Probabil trebuia să cer niște îndrumări mai explicite decât ,, e la câteva minute depărtare".

-Îmi cer scuze. Nu știi pe unde aș putea găsi un supermarket prin preajmă? îl întreb pe băiatul ce se apropie să intre în clădire.

-Hey. Rebeca, nu? Fata cea nouă. îmi spune el zâmbind.