Băiatul cu Ochelari

Capitolul 7

Încă nu îmi vine să cred că am fost de acord cu ideea asta. Probabil dacă ar afla părinții mei de asta, m-ar trimite înapoi acasa fără să stea pe gânduri. Totuși, există și o parte în mine care totuși e mândră de alegerea făcută. Partea aceea îmi spune că merit această libertate unde nu am nevoie de regulile părinților. Am stat prea mult timp închisă în acea lume plină cu reguli. Totuși, nu vreau să spun că nu îmi respect părinții pentru tot ce au făcut și m-au învățat. Vreau să mă bucur de o mică parte de libertate de care nu am avut parte acasa.

Mă mai uit o dată la hainele și lucrurile pe care le-am împachetat apoi închid fermoarul micului geamantan. Nu mi-am luat prea multe lucruri având în vedere că vom sta doar 2 zile. Am insistat mai mult pe haine puțin mai groase având în vedere că vom merge la munte.

Sara mi-a spus că vom merge cu mașina lui Derry care vine să ne ia la 8:00. Îmi dau seama că mai am doar 10 minute asa că mă încalț cu tenișii mei negri și pornesc împreună cu Sara spre ieșirea din campus. Derry era deja acolo sprijinit de mașina lui neagră și butonând telefonul. Când ochii lui îi întâlnește pe ai mei, expresia i se schimbă într-una ciudată.

-Nu mi-ai spus să vine și ea. îi spune fratele meu Sarei, arătând cu degetul arătător spre mine.

-Credeam că era evident. E vreo problemă?

-Nu doar că, nu cred că e un loc potrivit pentru ea.

-De ce nu ar fi? intervin eu.

-I-am promis mamei că voi avea grijă de tine, iar dacă va afla că deja lipsești de la școală nu va fi prea fericită.

- Nu mai sunt un copil. Nu am nevoie ca cineva să îmi poarte de grijă. În plus, cred că ar fi mai bine dacă aș veni cu tine decât să rămân singură aici.

Își dă ochii peste cap și se îndreaptă spre portbagaj pentru a ne pune bagajele în el. Mă simt atât de bine când câștig un argument în fața lui.

-Scuze că am întârziat. apare și persoana care aduce odata cu el și mulțimea de fluturi din stomacul meu.

-Nu am fi plecat fără tine. Haide! îi face semn Derry să intre în mașină.

David se așează pe locul pasagerului în timp ce eu și Sara ocupăm locurile din spate. Nu am idee câte persoane vom fi acolo, dar sper că va fi distractiv. Mă simt puțin ciudat să privesc elevii care se îndreaptă spre școală știind că și eu trebuia să mă aflu printre ei.

Muzica se aude cu volum destul de tare în difuzoarele mașinii dar nu mă deranjează. Sara incepe să cânte împreună cu Derry cântecele, iar ea mai făcea din când în când câteva mișcări pe care ea le numește dans. Eu pe de altă parte, am ales să mă bucur de priveliște. Odată ce am ajuns în zona de munte, nu mă puteam opri să privesc minunatele imagini pe care ni le oferă natura. La fel ca și mine, David privea pe geam cu mare atenție. Fața lui arăta perfectă din profil, ochii lui verzi reflectau verdele din natură.

La fel ca de fiecare dată, privirea mea prea insistentă este remarcată. Privirea lui se întoarce spre mine în timp ce a mea se mută brusc spre geam. Trebuie neapărat să nu mă mai holbez la el. Nu vreau să mă creadă o ciudată, asta dacă nu ma crede deja.

Ajungem în sfârșit după un drum destul de lung, la cabana lui Jayden. Nu am putut merge prin pădure cu mașina așa că am lăsat-o puțin mai încolo, urmând să traversăm drumul rămas pe jos.

Iubesc priveliștile din natură. Aerul curat, foșnetul frunzelor, cântecul păsărilor, toate acestea îmi dau o stare de bine. Aș prefera să locuiesc undeva în pustiu decât într-un oraș mare și aglomerat. Mereu mi-a plăcut liniștea, să pot da frâu liber tuturor gândurilor mele, să mă pierd cu totul acolo, departe de orice fărâmă de realitate.