END- Pierdut in infinit ×

22

E la fel in fiecare noapte.

In fiecare noapte acelasi cosmar care nu ii lasa sa doarma.

Pe de-o parte teama lui Lucy ca o sa-l piarda pe el, singurul care i-a ramas.

Pe de alta teama lui Natsu ca o va pierde pe ea sau si mai rau, distruge de tot, asa cum a facut cu tot ce a crezut ca i-a apartinut in viata sa.

Amandoi ingandurati si goi pe dinauntru.

Amandoi stapaniti de un orgoliu mult prea grosolan.

Prea comuni si totusi prea diferiti.

Ying si Yang ar putea spune multi.

Si totusi, la fel ca in orice, amandoi au nevoie de existenta celuilalt pentru propriul echilibru.

Isi bantuie visele unul altuia, singurul loc in care le dispare orgoliul si le ramane demnitatea, singurul loc in care-si vad ruina de suflet si tot singurul loc care le adanceste cicatricea de pe suflet.

Ca doi straini. Asa ajuns sa se poarte, se tem prea tare sa-si fie unul altuia aproape. S-au inci jurat de intuneric si tristete, patura lor e peticita si se rupe.

Ii lasa reci, precum o iarna polara, au privire seci a nu stiu cata oara.

Cu capul in pamant ca doi copii se evita, cine ar fi crezut ca vor ajunge parti de oglinda?

Se tem sa se atinga, cuvinte sa isi mai zica, suporta potopul de suferinta si umilinta. Viata e cel mai crud mentor, iar constiinta e cel mai crud profesor.

Si-au golit de mult sufletele, fiecare isi ineaca slabiciunile cum poate. Chinuiti de propriul eu interior, au ajuns sa le fie frica sa mai calce in dormitor.

Se ignora. Ignoranta-i lasama taioasa, are doua taisuri precum o lasa tinuta-n teaca.

Numeste-ma demon, aseara am facut un inger sa planga, mi-e atat de sila de mine cand ma uit in oglinda! De ce mai exist? Nici alinare nu mai am, somnul imi este cel mai dulce cosmar.

Daca iubirea este oarba, a lor devine criminala, rana sangeranda in sare o ineaca si cu pocalul plin de el se imbata.

Candva, cineva-si canta durerea. "Mi-as da toata familia pentru implinirea unui vis", zicea acesta.

Insa rozaliul are cu totul alta rugaciune, dar mai mult are de facut o spovedanie interioara, marturisirea faptelor siesi caci inima ii este manunchi de lame.

Si asa incepe ruga lui imbibata in pacat pe care-l marturiseste simtindu-se vinovat.

Numeste-ma demon, aseara am facut un inger sa planga, a nu stiu cata oara, nu stiu ce mi se intampla. Nu-mi vine sa cred prin cate-am trecut si mai ales princa cate-ai trecut. Cand ne-am cunoscut ma-ntreb de ce destinul a decis sa ne-ntalnim si apoi ne-a ucis fiecare vis facandu-ne sa suferim...As vrea ca cineva sa ma bage in mormant, dar promite-mi ca nu o s-o mai vad niciodata plangand! Promite-mi ca ma vei lasa sa o vad chiar daca ea n-o sa ma vada si fa-o, te rog, sa mai zambeasca inc-o data! Mai dai o sansa! Eu mi le-am risipit pe toate...Mai dai o viata, speranta, si mie sa-mi dai moarte, caci sunt un demon fara scrupule ce a taiat aripile abia crescute ale unui inger...

Se teme ca e prea tarziu, ca a pierdut-o deja, cand sufletul lui ii apartine si stie ca nu mai poate iubi pe-altcineva.

"De ce ti-o fi trebuit tie fata asta?" l-ar intreba oricine.

Nu ar sti ce sa-i raspunda.

Il doare inima atat de tare incat fiecare cuvant il otraveste mai tare, facandu-l sa simta ce pustiit ii este de fapt sufletul si ca in toata viata asta a lasat doar fum si scrum, fara sa se-aleaga cu nimic pe drum.

Abia acum isi da seama cat a decazut, cat s-a mintit, cat a imbatranit...

Isi priveste cicatricile adanci in piele si mai ales o priveste pe ea, care doarme cu lacrimile-i uscate pe obraz.

Si-ar dori sa o poata atinge, sa-i simta caldura si finetea pielii, contrastanta cu degetele lui aspre si puternice, scaldate in sangele nenumaratelor victime.

A ramas singur.

Ea e femeie, e mit, e zeita si chiar aerul ce-l inspir.

Ii ia temator o suvita, rotind-o pe deget. Daca dispare pana si aceasta, pana la urma?

O apropie lent de el, inspirandu-i adanc mirosul de vanilie combinat cu scortisoara. Zambeste amar, fiind total constient de schimbarile ce se produc inauntrul lui.

Daca END ii distragea atentia cu o lupta pe viata si pe moarte macar nu avea timp sa se maturizeze cu adevarat.

Insa acum, in linistea asurzitoare a unei camere luminate doar de luna ce domneste cerul, mintea ii e umpluta de regrete, macinand ramasita aceea de suflet.

- Macar tie de ti-ar fi mai bine, Luce...sopteste cu un oftat adanc. La sfarsit toti ne alegem cu un cimitir rece si pustiu, acoperit de ceata ce ne lasa in voia uitarii celorlalti...

Ii elibereaza suvita aurie, trist si pustiit.

Da-mi macar trei motive sa rad, inainte sa ma sting cu totul si sa uit si cine sunt...

- Natsu...sopteste stins fata, deschizand lent ochii.

Il priveste cu ochii ciocolatii si goi, rascolindu-l pe interior cum numai ea poate.

Rozaliul isi doreste sa plece, macar aceasta favoare de i-ar face.

Dar ea il prinde de haina, facandu-l sa ramana.

- Esti trist, constata ea stins. Iti simt sufletul. Te doare, nu-i asa? murmura fata, lasandu-si capul sa se odihneasca pe pieptul lui ce emana caldura, desi pe dinauntru are o iarna crunta.

Demonul isi trece temator degetele prin parul ei, mangaind-o.

- Sunt bine, Luce...nu te ingrijora pentru mine, continua el sa minta, la fel cum a facut toata viata.

Si-ar dori sa-i spuna cat de mult il doare, sa-i impartaseasca durerea lui ca sa-i mangaie sufletul, sa-si lase capul pe picioarele ei in timp ce ea isi plimba degetele lungi si subtiri prin parul lui. Dar se reprima rapid, zicandu-si ca la ce e bun sa o impovareze si pe ea din nou cu mantia sa grea?