END- Pierdut in infinit ×

13

Atat de aproape unul de altul. Atat de aproape de o distrugere a propriilor sufletele pe care oricum le ard cu nepasare.

Pasii lui apasati strabat strazile pavate cu piatra, o gasca intreaga de ingeri fiind in urma sa.

Ajuns la cativa metri de cladirea in care era tinuta blonda, Natsu se opreste.

Privirea lui incruntata parea ca studiaza fiecare centimetru al ei.

In doar cateva secunde se repune in miscare, intrand val-vartej, facand usa sa explodeze.

Inainteaza impunator, in pas alergator, strabatand in viteza coridoarele incurcate, pierzandu-se de multime.

Te voi scoate de acolo chiar cu pretul vietii!

Cu simple miscari ale coatelor, demonul lansa valuri turbate de flacari ce demolau zidurile si faceau podeaua sa se cutremure, raspandind apoi o bubuitura infernala.

Voi darama toata cladirea daca e nevoie, numai sa te gasesc, Lucy!

Ajuns intr-o alta sala, una mai spatioasa, insa goala, rozaliul se opreste cand zareste o silueta ce se apropie cu pasi calculati de el.

Era gata sa lupte. Pregatit sa distruga pe oricine i-ar fi stat in calea recuperarii micutei blonde.

Si totusi, la un scenariu nu se asteptase.

Iar acel scenariu avea, aparent, sa se deruleze acum.

Silueta continua sa se apropie de el, trasaturile cunoscute facandu-si imediat aparitia, facandu-l sa-si tina respiratia.

Nu...asa ceva este imposibil! Nu poate fi el! se gandea demonul plin de agonie.

Si totusi, acelasi par de culoare carbunilor, aceeasi ochi precum doua rubine, aceleasi haine regale pe care obisnuia sa le poarte. Acelasi chip.

- Natsu, rasuna vocea lui, iarasi identica, insa plina de raceala si ura la adresa numelui sau. A venit timpul sa ne luptam.

Ochii rozaliului tremurau, respiratia parca i se oprise, iar socul pe care il resimtea era imens.

Nu putea sa creada ca era el. Nu voia sa creada aceasta realitate cruda ce-l izbea in acest moment. Si totusi, el era in fata lui, materializat in carne si oase, cu niste ochi sangerii ce straluceau intr-un mod teribil de infricosator in acel intuneric ce-l inconjura parca mai mult decat oricand.

Parul sau brunet stralucea usor, abia zarindu-se in acea perdea inchisa.

Hainele pe care le purta abeau contururi greu vizibile din cauza intunericului, insa chiar si asa, baiatul cu par de culoarea petalelor fragile ale florilor de cires putea intrezari o costumatie pe care nu o mai vazuse de multa vreme. O pelerina neagra cu margini albe, o pereche de blugi negrii si un tricou pe gat de aceeasi culoare.

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Asta obisnuia sa ii spuna.

Si totusi, nu-si imagina vreodata ca acel suflet ranit va fi al lui, in timp ce zambetul demonic al fratelui sau avea sa-l sfasie.

Isi inchide incet ochii, apoi ii deschide, vazand tot mai incetosat imaginea celui la a carei moarte a reactionat precum un animal turbat.

Totul parea ca se invarte usor, in timp ce maxilarul i se inclesta pana la refuz p[entru a nu da frau suspinelor adanci si gatuite.

Sufocat in propria-i deznadejde, cuprins de amar, ramas fara speranta si parca secatuit de toata puterea ce o avea pana acum.

Isi intinde lent mana tremurata spre el, vrand sa-l prinda, sa simta ca ceea ce se afla in fata lui este real si nu o iluzie generata de propriul subconstient instabil ce ii joaca feste.

Totusi, a simtit urmatoarea actiune cu fiecare muschi al corpului sau.

Un pumn puternic in stomac, niste degete ce aproape ii intrau in carnea bratului, senzatia de sufocare, greata. Toate acestea le-a simtit din plin.

Apoi a fost trantit in podea cu o ura atat de mare incat ii facea intreg corpul sa se cutremure.

O mana plina de forta l-a prins de parul salmonic, ridicandu-i capul pentru a da de aceeasi ochi rosii si arzatori de dorinta sangelui pe care i-a vazut acum cateva secole in urma.

Si totusi, pentru cateva secunde mult prea scurte in care privirile li s-au intersectat, un licar cald parea sa lumineze slab, rosul parca prinzand o usoara paloare in tendinta unui negru atat de dulce si placut. Dar a tinut mult prea putin acel moment, capul rozaliului fiind izbit cu brutalitate de podeaua dura.

Sangele a inceput sa se scurga usor din varful capului pana la barbie, conturand niste trasaturi frumoase, dar aspre, datorate de greutatile unei vieti rascolite de cumplita ura si disperare profunda.

O structura a fetei bine definita, buze carnoase si aspre, o figura usor incruntata si o barbie ascutita.

Cu toata puterea sa, regele demonilor de care se teme toata lumea tremura din toti rarunchii.

Totusi, carui fapt sa se datoreze acest fenomen? Sentimentelor de deznadejde si disperare ce il cioparteau, durerii, poate chiar fricii? Regretul, amintirile naucitoare ale trecutului ori psihicului instabil ce parea ca va ceda in orice moment?

Urmatorul pumn a fost in maxilar, drept rezultat facandu-l sa ricoseze intr-un zid din care mici bucati au cazut la contactul corpului sau cu acesta.

Ceva sarat si amarui ii delecta simturile, un gust mult prea cunoscut.

Dare de sange i s-au scurs usor printre buze.

Simtea cum ii arde gatul, o tuse coplesitoare cuprinzandu-l.

Punandu-si o mana la gura si aplecandu-se usor cu un brat de-alungul abdomenului, tot mai mult sange se scurgea printre degetele sale lungi, picurii facand contact cu podeaua si adunandu-se in formarea a mici balti ce aveau sa se uneasca in curand.

Ia o gura de aer si se uita ca printr-o ceata densa la palma ce ii tremura incontrolabil, vazand culoarea rosiatica a sangelui atat de cunoscut.

Asta...e sangele meu? e singurul gand ce ii putea trece prin minte in acel moment.

Muscandu-si usor buza de jos, imagini cu micuta blonda ii strabateau mintea.

Momentul cand a gasit-o pe acea alee intunecata si ferita de ochii lumii.

Cum i-a spus ca are nevoie de el.

Fularul pretios ce i l-a daruit, de care nici macar nu si-ar fi inchipuit ca va putea sa se desparta vreodata.

Si apoi acea Lucy imbracata in mov, cu aripi negre ca smoala.

Acea Lucy care aproape l-a ucis.

Lucy care a luptat pentru a supravietui cu tot ce a avut.

- Nu indrazni sa mori... ii rasuna vocea ei in cap din nou si din nou, impreuna cu privirea amara din ochii ei ciocolatii ce o avea atunci.

V-a fost dor? Mie clar da! N-am mai avut inspiratie sa continui, insa acum vad ca incepe sa revina in mici doze. Am gasit o melodie geniala pentru aceasta serie si O ADOR! M-a inspirat asa, brusc. Rugati-va sa am asemenea inspiratie si la examen, atat la romana cat si la mate ;)