Scumpa mea,
Îti mai amintesti momentul acela?Momentul in care ne-am vazut prima oara?Eu mi-l amintesc...Mi-l amintesc in fiecare zi si-n fiecare secunda.Nu stiam,pe atunci,ca întalnirea cu tine îmi va aduce cea mai mare binecuvantare,dar si cel mai mare blestem.Insa sa nu crezi ca regret ceva.O,nu,iubita mea,nicicand n-am simtit o fericire mare decat atunci cand eram cu tine.Am fost un copil precoce,Annelisse.Eram deștept,iar oamenii voiau totul de la mine:parintii,profesorii,putinii prieteni pe care îi aveam.Viata mea era monotona,nu ma bucura nimic cu adevarat.Pentru ca priveam oglinda,iar ea nu mintea.Nu mintea ,Anne,mi-a adus aminte în fiecare minut al vietii mele că inteligenta nu va fi suficienta pentru a înlocui frumusețea de mult pierduta.Dar am sperat,am sperat din toata inima sa te gasesc.Te voiam,Annie,chiar si atunci cand înca nu te cunoșteam...
Cand ne-am întalnit era începutul verii.La sfarsitul lui mai,nu?Banu,era mijlocul lui iunie.Oricum,pentru mine,din ziua aceea,a fost tot o vara.Dar țin minte ca Andy m-a luat la plaja.Fratele meu era obsedat de ideea ca eu eram complexat de felul în care aratam.Si de felul cum arat...O,si cata dreptate avea!Ma adusese pe acea plaja cu gandul sa-mi fac o iubita si sa uit de frustrari.Insa am ramas îmbracat,deja atrasesem privirile tuturor.Chipul meu nu putea fi trecut neobservat,iar trupul nici atat.Ma uitam la baietii aceia care aratau atat de bine.Toate fetele de acolo erau langa ei.Nu m-au atras în niciun fel:vedeam ce fel de educatie aveau.Se comportau prosteste:faceau glume proaste,pe care,nici daca ai fi fost Einstein,nu le-ai fi înteles.
Mi-am întors privirea de la acel grup vesel,cand au început sa se holbeze la mine.Mă simteam rușinat si as fi vrut sa plec cat mai repede de acolo.Apoi,ceva umed mi-a atins mana.Cineva varsase apă.Am crezut ca e un copil si m-am grabit sa-i spun ca nu s-a întamplat nimic.Stiam din propria-mi experienta ca mamele erau stanjenite cand trebuiau sa-mi ceara iertare...Voiam sa le scutesc de acest lucru.
Dar nu era copilul la care ma asteptam...Era o fata.Cea mai frumoasa fata pe care o vazusem vreodata:ochii îi erau caprui,dar daca te uitai mai bine la ea,ai fi putut observa ca erau negri.Negri ca soiul de struguri pe care eu îl iubeam.Apoi,era pielea care nu avea niciun defect.Era rozalie ca de portelan,iar îmbujorarea din obrajii ei era minunata.Ceea ce iesea in evidenta,era,insa,parul:era negru ca pana corbului,desi se vedea ca nu era vopsit.Nu era nici înalta,dar nici scunda.Era cât mine,bine poate cu vreo trei-patru centimetri mai scunda.Avea un zâmbet imens pe față,fapt ce m-a fortat sa ma intreb care era motivul pentru care era asa de fericita.Dar in lunile care au urmat,mi-am dat seama ca zambetul îi era permanent întiparit pe chip.Nu conta daca era suparata sau fericita.
Acea fata erai tu,Annelisse.Tocmai îmi întalnisem lumina și întunericul.Tocmai îmi întalnisem propria mea cometa.De prima data, am vrut sa fi a mea.Am încercat sa zic ceva,dar tu,printre zambetul tau minunat,ai spus doar ,,iarta-ma,, apoi ai plecat ca un spiriduș.Am șchiopatat catre locul unde te-ai asezat ca sa vorbesc cu tine.Nu mi-am dat seama,ca in acel moment,Raiul si Iadul au început sa se bata pentru mine.
Cu dragoste,Ethan
CITEȘTI
Zece scrisori pentru tine
Nouvelles,,Ei doar au stele cu noroc,\ Si prigoniri de soarte"....
