'' Beautiful monster ''

Capitolul 16

                    A privit ochii tulburători ai femeii din fața sa și a zâmbit. Oare în halul acesta îl iubise pe bărbatul din fața sa, astfel încât astăzi să-și dorească să-l vadă distrus? A închis preț de câteva secunde trapa gândurilor întunecate, lăsând ca întreaga sa atenție să cadă asupra chipului conturat de niște ochi oblici, superbi, de o nuanță de căprui de neegalat. Nu avea cum să concureze cu nimeni din familia Hill, nici măcar cu varianta ei mai veche. Pentru că noua Faith, era o variantă mai agresivă și de neclintit, față de vechea Faith, tânără cu speranțe și vise mari. Vise alături în care îl avea pe el, bărbatul ce astăzi o privirea ca și cum dorea să-i calce lumea în picioare, o răzbunare dulce.

- Spune-mi! fiica cea mică a familiei Hill a cerut.

- Ce vrei să auzi? Că nu l-am iubit pe fratele tău? De aceea sunt astăzi aici, pentru că eram prea plictisită de viața mea și m-am gândit brusc și peste noapte că vreau să mă răzbun pe fostul meu iubit pe care nu l-am iubit niciodată?

                     Atunci privirile tuturor celor din încăpere o aținteau pe parchetul pavat din birou. I-a întâlnit ochii căprui ai bărbatului ce odată îi făcea inima să pulseze nebunește în piept, ca apoi să pășească temătoare în spatele mesei din sticlă.

- Anne, nu ai să știi niciodată cum este să ai inima făcută bucăți, cum este să doară și să știi că nimic și nimeni nu are cum să-ți acopere golul din pieptul tău. Nu ai cum să știi de nopțile acelea în care tot ceea ce e de făcut este să stai și să privești negura ce-ți îmbrăca pereții și nici de acele poze pe care le-ai rupt, le-ai lipit înapoi, le-ai rupt și iar le-ai lipit. Pentru că în urma a tot ce se întâmplă rămân amintiri, temeri, dorințe și visuri pe care știi că nu ai cum să le recuperezi, pentru că indiferent cât de mult îți dorești să fie ca înainte, nu va fi. Pentru că tot ce-ți rămâne este acel dor și acea durere ce nu te lasă să înaintezi! Și cum numești asta? Interes? Am vrut banii fratelui tău? Eram tineri și ultima noastră grijă atunci erau banii pe care nici măcar nu-i aveam. Dar ne aveam unul pe celălalt și ne-am iubit, asta cum astăzi ne distrugem, cândva ne-am iubit. Și da, l-am iubit enorm pe fratele tău, poate de asta astăzi sunt aici și încerc să-ți spun faptul că pierderea unei iubiri, a marii tale iubiri, nimic și nimeni nu are cum să o înlocuiască. De asta sunt eu aici, astăzi! Pentru că am cicatrici și dor, mă dor oasele de dor, pieptul de dor, vârful degetelor de dor, ochii de dor și tot ce nu mai am... de dor.

                      Iar atunci, pentru prima oară de când îl reîntâlnise și-a lăsat ca lacrima ce-i zbătea dureros pe obrazul stâng, să cadă... . I-a captat privirea tristă a bărbatului tânăr din colțul încăperii și a zâmbit, genul acela de zâmbet care durea, pe care îl desenai strâmb atunci când făceai caricatura unui personaj sau pe care îl desenai la sfârșitul caietului de notițe din plictiseală sau grabă.

- Și atunci de ce dorești atât de tare să-l distrugi? Să-l vezi rănit și neputincios? Din iubire?

- Nu, din neputință, deoarece altceva nu stiu ce să fac. Și pentru faptul că indiferent cât de mulți bani am, ce situație materială, în ce cercuri mari mă învârt, ce haine port, tot eu, Faith din timpul facultății sunt, doar că am îngropat-o atât de adânc în mine, încât nici măcar eu nu mă mai recunosc. Dar tot eu sunt.

                      Alexander Hill a pășit cutremurător spre ea și i-a cuprins palma stângă în mâna sa, ridicând-o la nivelul pieptului său. În acel moment toate respirațiile ce încălzeau camera din clădirea spectaculoasă s-au oprit preț de o secundă. Ochii săi îi jucam în lacrimi, triști și neputincioși, deoarece știa că indiferent cât de tare o iubea pe femeia din fața lui, tot ce îi mai rămâsese lui era să riposteze. Ea avea să rămână la fel, ca un zid hotârăt să se înalțe în jurul său și să-l lase fără lumină. Și ar fi drept? Să distrugă atâtea vieți în jurul său, deoarece el încă o iubea ca și cum ar fi întânit-o astăzi pentru prima oară?