'' Beautiful monster ''

Capitolul 11

                                                          Capitolul 11

     " Îmi pare rău, n-ai habar cât de rău îmi pare! " aceste cuvinte au urmărit-o toată ziua. Și acum, când se lasă pe cearceafurile reci ale patului din propriul dormitor, observă rana din zona pieptului, e adâncă, o cicatrice care s-a redeschis în urma auzirii acestei fraze, e o rană putrezită și gata să provoace cea mai mare durere de până acum. A fost pentru prima oară când a stat în fața lui și i-a citit pe față regretul. Voia să-și împingă palmele în pieptul lui și să-l doboare din picioare. Nimic și nimic nu va putea șterge suferința din inima ei, e o cicatrice prea mare care o va urmări toată viața, timpul nu a vindecat nimic, doar a cicatrizat și durerea apare atunci când se așteaptă mai puțin, atunci când el e în fața ei. Și unde-i ura? Unde-i furia care s-a revărsat în interiorul ei în toți acești ani? Unde a dispărut ea?

     Și-a lăsat capul pe suprafața pernei și a închis ochii câteva momente. El e acolo și e hotărât ca în această noapte să n-o lase să-și închidă ochii. A răsuflat brusc, e ceva în zona pieptului, o greutate ce o apasă dureros și o chinuie, e discomfortul prea mare pentru a putea dormi. Noaptea durerea e devastatoare, atunci are cei mai ascuțiți dinți, cele mai mari gheare și cea mai sinceră singurătate. Atunci, noaptea e prea multă liniște și durerea își permite să se instaleze, dă ghionturi, merge în genunchi, se târâie pe burtă, dar face orice să ajungă la tine.

-         Chelsea?

     Vocea gravă a lui Alexander a făcut ecou în încăpere și a făcut câțiva pași spre ușa băii. A apăsat clanța și a căutat-o pe femeia blondă atunci când și-a băgat capul pe ușa din stejar. Baia era pustie și la fel și dormitorul lor. E târziu, e mai bine de 24:00 și ea nu e aici, nu e grijă, știe că e pe undeva în siguranță, cu fetele la o ieșire sau la sora ei mai mică acasă. A ridicat din umeri greoi și și-a tras  sacoul jos. L-a cuprins brutal între degete și l-a aruncat pe canapeaua de alături. Și-a deschis primi trei nasturi ai cămășii sale de olandă și și-a dat drumul la cureaua pantalonilor.

     E obosit și mintea lui e ocupată cu figura ei. Ochii ăia verzi în ceață, zâmbetul ăla superior și pielea ei palidă, unde e adevărat Faith? E încă în acea cameră de cămin undeva sprijinită de-un perete rece și mudar cu o carte în mână, cartea ei preferată, da, e acolo pe undeva, nu? Atunci pe hol când a privit-o în ochi și i-a spus cât de rău îi pare, a simțit-o pentru prima oră vulnerabilă în fața lui, ceea ce până acum nu s-a întâmplat deloc. Ea e puternică, el știe asta, știe asta din momentul în care era să-și ia bătaie în fața cabinetului asistentei acum mai bine de șapte ani. Atunci el știa că are în fața lui o adevărată luptătoare. Însă acum totul e mai intens, e hotărâtă să-i facă viața un chin, să-i demonstreze că e mai bună decât a dat impresia acum mulți ani.

-         Alexander? Unde ești?

     Și-a tras tricoul peste cap atunci când soția lui și-a făcut apariția în încăpere perturbând liniștea. Purta o rochie verde aproape de genunchi și o jachetă pe deasupra materialului din mătase. Tocurile cui făceau un zgomot enervant atunci când a pășit și s-a întins pentru a-și lipi buzele câteve clipe de buzele bărbatului brunet.

-         Scuze de întârziere, m-am întâlnit cu fetele și am cam pierdut noțiunea timpului.

     El a dat din cap și a mângâiat-o pe spate, nici măcar nu i-a simțit lipsa, era prea ocupat pentru a se gândi la ea decât să-și facă griji dacă soția lui va ajunge nevătămată acasă. A aprobat-o din cap ca în cele din urmă să se retragă în baie. Nimic nu se va compara cu ploaia rece ce-i va trezi mintea imediat ce pătrunde în duș. Asta nu va schimba cu nimic prezența ei în mintea lui, nimic și nimeni nu o va putea scoate de acolo, nimeni, niciodată.