'' Beautiful monster ''

Capitolul 14

                                                             Capitolul 14

- Tată, Brooke Green este de fapt Faith Evans, sunt una și acceași persoană. Și intenția ei nu este de a se asocia cu noi pentru a duce compania Hill's pe culmile succesului.

- Atunci?

- Vrea să ne distrugă tată, de fapt, să mă distrugă.

- Ce tot spui, Alexander?

- Mai ții minte prelegerea ta privind femeile? Mai ții minte ce-mi tot repetai? Să mă feresc de femeia rănită, pentru că va fi vai și amar de mine și de sufletul meu! Tată, aș vrea să ți-o prezint pe Faith Evans, femeia căreia i-am rupt inima și distrus sufletul.

                   În acel moment și-a văzut tatăl debusolat și copleșit de tocmai ce afirmase. Dar nu mai putea. Nu mai putea să nege și să se prefacă orb, în timp ce Faith îi călca sufletul în picioare. A riscat. Și da, nu avea de gând să țină totul în pieptul său. Era vinovat pentru tot ceea ce se întâmplase până acum, dar presiunea era prea intensă pentru el. Și-a urmărit tatăl cum se așează depășit de întreaga situație înapoi pe scaunul din piele, ca să-și treacă degetele lungi peste cravata de la gât. Se eliberează de materialul sufocant și-și lasă capul pe marginea scaunului respirând profund. Ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit, ar fi fost acela de a-și vedea tatăl rănit în urma cuvintelor sale, dar cum ar fi putut preveni avalașna ce avea să vină?

- Îmi cer iertare, tată!

                    Bărbatul brunet a adăugat din partea cealaltă a încăperii.

- Ar fi trebuit să-ți spun toate astea de la început, din momentul în care am văzut-o la acea petrecere. Dar m-am lăsat copleșit de trecut și aveam impresia că...

- Că veți fi din nou împreună?

                    Tatăl său s-a ridicat în picioare, călcând aspru parchetul. L-a privit rănit și a căutat să se sprijine cu mâna dreaptă de marginea biroului său. Fiul său nu renunțase nici măcar o clipă la acea femeie, știa de existența ei indirectă, întrucât dusese o luptă dureroasă cu el împreună cu soția sa. Și acum ținea minte acele momente tensionate în care Alexander se încăpățâna să accepte pactul dintre el și părinții lui Chelsea. Și acum știa de ce, atunci credea că este doar un poft prostesc al unui tânăr de 21 de ani, astăzi realizase, fiul său care devenise bărbat în adevăratul sens a cuvântului, era rănit.

- Cât de nefericit ai fost în tot acest timp?

                     Și-a ridicat privirea aruncată undeva într-un colț al biroului ca să dea peste tatăl său copleșit întru-totul. Oare cât de nefericit a fost în tot acest timp? Nu a petrecut timp calculând exact ca la matematică, adunând, scăzând, trăgând linie și văzând bilanțul în toți acești ani. Dar știe, era nefericit. Ceva în pieptul său nu-l lăsa să respire.

- Prea nefericit să țin minte când am zâmbit ultima dată. Prea nefericit să realizez cine a fost ultima persoană care mi-a adus o stare de bine. Prea nefericit să uit că ea este aici și gata să mă rupă în două.

***

- Domnișoară Green, vă rog! Nu puteți face asta!

                      Bărbatul mic și îndesat din fața ei vorbea, ținând strâns în brațe servieta sa maro. Chipul cuprins de emoții devenise brusc de-o roșeață apăsătoare, în timp ce degetele îi tremurau necontrolabil pe bucata din material. Din câte își aducea aminte, era secretarul general de la departamentul de marketing. A bufnit enervată și a dat să părăsească spațiul pe care îl împărțea din obligație cu bărbatul mic de înălțime și plinuț.