Secretul Gemenilor I&II *în curs de corectare*

Capitolul 2

Nu cred că citeşte cineva ce este la final deci întreb aici. E vreun otaku pe aci? Da? No? Meh... Spor la citit
——————————————————

Andreea pov

Negru... Nu, stai văd ceva! E o lumină! Şi are o formă! E... E... O fată?! Dar e...drăguţă, oarecum. Seamănă cu Iris, dar are ochii diferiţi. Are un zâmbet aşa cald! Cumva mi s-au înmuiat picioarele?! Nu! Nu, nu, nu! Fata începe să chicotească.
-Andreea?!
Mă întorc doar ca să dau cu ochii de buna mea prietenă blondă. Ea vine alergând spre mine, apoi se uită la fel de mirată ca mine la fata din faţa noastră. Nu-i dau mai mult de 20 de ani, dar, arată ca...un înger! Zâmbetul cald nu i-a părăsit niciodată buzele.
-///@#€_\\\ (sunet de înjurături deoarece nu mi se par potrivite într-o carte)
Minunat! Este şi el aici! Nu se putea fără el!
-Domnule, nu este politicos să vorbiţi aşa! se miră băiatul cu accent german care era ieri cu Iris.
-Mă doare în //@£¥£\\\ de părerea ta! răspunde răstit Adrian.
Simpt o mână pe umărul meu. Speram ca atunci când mă întorc să dau peste fata misterioasă, dar era doar Iris. Stai, de ce voiam ca acea fată să mă atingă?!
-Sunt doar eu! îmi spune ea.
Cred că am făcut o expresie ciudată când am realizat la ce m-am gândit. O bătaie puternică din palme ne întrerupe. Toţi ne întoarecem către acea fată, iar faţa lui Iris se înseninează.
-Mamă? întreabă ea. Eşti chiar tu?
Iris sare s-o îmbrăţişeze, dar este oprită de mâna fetei. Pentru un motiv, nu voia să ne atingă, iar pentru alt motiv, necunoscut mie, aveam un gol în stomac și în piept.

Cristi pov

-Mai dorm mult? întreb uitându-mă la cei cinci adolescenţi acum aşezaţi în paturi.
-Unchiule, ştii că trebuie să avem răbdare! Cel sau cea care i-a ales trebuie să vorbească cu ei, iar eu din câte ştiu vampirii sunt greu de convins! îmi explică Vlad Jr., fiul fratelui meu.
Am mai auzit explicaţia asta! În două zile nişte duşmani ai pădurii se vor ridica, iar noi trebuie să împiedicăm asta! Numai cel sau cea care i-a ales ştie cum, iar noi suntem în criză de timp! Ar face bine să se grăbească vampirii, şi să priceapă ideea din prima!

Autor pov

Vocea fetei înconjurate de lumină răsuna în spaţiul negru, dar era extrem de blândă. Nimeni nu înţelegea ce le spunea aceasta, desigur, cu excepţia unei blonde supra-dotate.
-Flammam devorabit omnia videt omnia omnibus. Quinque tantum heroes, a medio est Angelus autem ceciderit, ut mos prohibere. Et quis poterit pugnare Fatum autem quinto coniunetum. (1)
Blonda stătu şi medita la cuvintele îngerului, după câte presupuse ea. Toţi, mai puţin blonda, se uitau ca vaca la poarta nouă la fata din faţa lor care îşi păstra zâmbetul cald pe buzele rozalii. Andreea nici nu ascultase cuvintele ei, era prea atentă la, ei bine, mama lui Iris după cum se dovedise. Buclele ei șatene, ochii ciocolatii, atât de calzi, de frumoşi. Cu cât o studia mai atent, cu atât inima îi bătea mai tare. Nu-i plăcea sentimentul. Pur şi simplu, îl ura. Oare, se îndrăgostise de acea fata? Nu!  Imposibil! Erau amândouă fete, mama lui Iris, ei bine, era măritată şi acea fată era...moartă. Iar, Andreea era vie.
Fata a fost scoasă din gânduri de către o mână înfăşurată în jurul piciorului ei. Nu! Erau două! Ba nu! Chiar şase!
-Was sind das? Was ist los? (2) a ţipat tânărul vârcolac în limba sa maternă.
Într-un final erau cu toţii traşi în jos, fata continuând să zâmbească cald, parcă așteptându-și următoarele victime.

Iris pov

Sunt trasă de acele mâini până... Defapt, nu ştiu până unde! Nu pot să cred că mama a făcut asta! Nu pot! De ce să facă asta?!  Cu ce i-am greşit?!  De ce, de ce, de ce?! Lacrimile îmi curg, în timp ce sunt trasă de lipitorile astea. Deodată, capul meu face contact cu ceva tare, eu rupând contactul cu realitatea, dacă o pot numi aşa.