She doesn't mind //1D f.f.

Chapter 26

Well, am intrat zilele astea pe wattpad sa vad ce mai e pe aici si mi au atras atentia comentariile de la capitolul precedent. Recunosc ca nu prea mai stiam despre ce i vorba aici si am recitit putin ca sa mi amintesc:)) Soooo, am decis sa mai scriu un capitol si daca mi iese o sa termin si cartea a doua. Si.. cine stie? Poate o scriu si pe a treia daca nu raman fara inspiratie:)))

Till theeeen, enjoy it❤

____________________________________________

Totul era confuz.. Auzeam sunete care ma derutau si mai tare. Multe voci necunoscute, nu stiam ce se intampla. Incercam sa mi deschid ochii dar o lumina difuza imi incetosa privirea tot mai tare. Cu toate astea simteam o mana care ma strangea cu toata puterea ei si parca i auzeam vocea cand imi rostea din cand in cand numele.

Am decis sa fac un efort sa reusesc sa deschid ochii si am mormait ceva. Chiar nu intelegeam unde ma aflu sau ce se intampla. Tot ceea ce mi amintesc e ca eram pe o banca langa Harry, pana cand am inceput sa ametesc si l am strigat.. Si credeti ma ca la cat de putine amintiri am sunt sigura de ceea ce zic aici.

-Chelsea?

Iar mi am auzit numele rostit de o voce masculina. Am intors capul putin spre stanga si am reusit sa disting un chip frumos si 2 ochi verzi, acei ochi verzi care mi pareau atat de cunoscuti dar, totodata, atat de straini..

-Da? am raspuns intr un final.

A schitat un zambet pe buze si m a strans iar de mana. Am simtit un fior, era ciudat. Am inchis ochii si efectiv am vazut o imagine parca cu mine si acest baiat si ne aflam intr o masina din care admiram privelistea de pe un deal. A fost prea scurt ca sa inteleg ceva din ea.. Prea putin timp pentru procesat si deja ma simteam destul de ametita asa ca am preferat sa nu dau importanta.

-Ce s a intamplat?

-Lipsa de calciu, a raspuns el direct.

-Lipsa de calciu? Adica?

-Adica nu ai destul calciu in organism, zise chicotind. Și ai cam lesinat cand eram in parc, pe banca. Nu stiam ce ai si te am adus repede la spital pentru ca ma gandeam ca i ceva legat de accidentul tau de cand ti ai pierdut memoria.

-Accident..? N am pomenit niciodata cum ca am avut un accident. De unde stii asta?

L am vazut cum si a schimbat expresia fetei si a deschis putin gura. Ochii lui erau derutati, probabil incapabili sa spuna o minciuna buna.

-Uhm.. Nu stiu asta, am presupus asta. Adica n ai cum sa ti pierzi memoria din senin, nu?

Am aprobat dand din cap, chit ca simteam ca mi ascunde ceva. Nu stiam inca ce dar urma sa aflu. Daca am fost prieteni sau macar amici poate stie cate ceva despre mine. Plus de asta simt asa.. ca pot avea oarecum incredere in el, chiar daca abia il cunosc. Nu l simt ca pe un strain. Stiti sentimentul cand incetezi sa vorbesti o perioada lunga cu un prieten si la un moment dat unul din voi da un mesaj sau ceva de genul? Nu ca eu l as sti, mi e imposibil, dar mi a povestit Maya despre cum a patit asta cu prietena sa cea mai buna. Ei bine asa simt eu fata de Harry.

-O doamne, azi era ziua mea libera, destinata cumparaturilor! spun indignata din cauza situatiei.

Harry a inceput sa rada si mi am ridicat spranceana in semn intrebator.

-Niciodata nu ti au placut cumparaturile.

Ma uitam asa mirata la el, suna imposibil.

-Poftim?? Cui nu i plac cumparaturile?

Daca stie un astfel de detaliu despre cine eram inainte sa uit inseamna ca ma cunostea cat de cat. Poate mi va spune mai multe.

-Aparent nici tie si nici mie, spuse ridicandu se de pe scaun. Ma duc sa vorbesc cu doctorul, iar apoi poate mergem amandoi la asa zisele cumparaturi.